ICCJ. Decizia nr. 3821/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3821/2004
Dosar nr. 1499/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 222 din 18 iunie 2003, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul A.I.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a confiscat de la inculpat suma de 600 dolari S.U.A.
A fost respinsă cererea de constituire parte civilă a numitei V.G.M.
Instanţa de fond a reţinut că, inculpatul A.I.C., uzând de calitatea de inspector în cadrul A.D.P.P. al Primăriei municipiului Bârlad şi susţinând că îl cunoaşte pe directorul general al C.J.A.S. Vaslui, în persoana martorului A.M., s-a oferit ca în schimbul sumei de 1500 dolari S.U.A. să faciliteze angajarea părţii vătămate V.G.M., ca asistentă medicală.
Pentru că nu avea bani disponibili, V.G.M. a împrumutat suma de 800 dolari S.U.A. de la martorul B.G. şi după mai multe convorbiri telefonice efectuate, la sfârşitul lunii s-a întâlnit cu inculpatul şi prietena lui, i-a înmânat banii inculpatului şi câte un parfum de calitate fiecăruia.
Ulterior, V.G.M. a aflat că inculpatul şi-a cumpărat o maşină din banii primiţi şi că nu-l cunoaşte pe A.M.
Înţelegând realitatea, V.G.M., în repetate rânduri, i-a cerut inculpatului A.I.C. să-i restituie banii, parte din convorbiri fiind înregistrate şi deoarece a întâmpinat refuzul lui, a fost nevoită să sesizeze organele de anchetă.
Împotriva acestei sentinţe, invocându-se nelegalitatea şi netemeinicia ei, au declarat apel inculpatul A.I.C. şi partea vătămată V.G.M.; inculpatul a susţinut că este nevinovat şi că pedeapsa nu a fost just individualizată, iar denunţătoarea că, în mod greşit, nu i-a fost restituită suma de 600 dolari S.U.A.
Prin Decizia penală nr. 24 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul inculpatului şi desfiinţând, în parte, hotărârea Tribunalului Vaslui a înlăturat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului şi a respins, ca nefondat, apelul părţii civile.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a apreciat întemeiat apelul inculpatului numai sub aspectul criticii vizând individualizarea pedepsei care poate să-şi atingă scopul şi fără o efectivă executare în raport de datele ce caracterizează pe făptuitor; referitor la cererea de achitare s-a reţinut că probele administrate au făcut dovada stării de fapt reţinută de prima instanţă şi a vinovăţiei inculpatului în comiterea faptei dedusă judecăţii.
Împotriva hotărârilor, de mai sus, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul A.I.C.
Prin motivele scrise, parchetul a susţinut, în esenţă, următoarele:
- netemeinicia pedepsei prin injusta aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen., având în vedere gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului, cât şi a împrejurărilor rezultate din întregul probator administrat.
Recurentul inculpat a criticat oral hotărârile pronunţate numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, solicitând reducerea lui.
Criticile formulate de recurenţi vor fi examinate în raport de prevederile cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constatându-se că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este supusă casării, dar pentru considerentele ce urmează.
În sensul dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi cele ale art. 52 C. pen., pedeapsa trebuie să reflecte pericolul social al faptei, dar şi al făptuitorului şi în acelaşi timp să fie de natură a realiza atât o prevenţie generală, cât şi reeducarea persoanei care încalcă norma de drept.
Ca atare, în considerarea acestor dispoziţii, care stabilesc criterii generale de individualizare a pedepsei, instanţele sunt obligate să aprecieze prin prisma acestora, dar şi al condiţiilor concrete, pedepse în cuantum şi modalitate de executare, cât mai apropiate pericolului social concret al faptei şi făptuitorului.
În speţă, recurentul inculpat a comis o faptă de corupţie, care încalcă norma morală şi legală ce reglementează exercitarea unei funcţii publice şi care este aspru sancţionată.
În acelaşi timp, în mod corect, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă situată la limita minimă legală şi fără o executare efectivă, fiind apreciate datele ce caracterizează pozitiv pe făptuitor.
Dar dacă s-a apreciat corect că scopul pedepsei poate fi atins, fără o executare efectivă a pedepsei, nu a fost corectă modalitatea de executare aleasă de instanţa de apel, constând în aplicarea art. 81 C. pen.
În contextul împrejurărilor concrete în care s-a comis fapta se apreciază că pentru realizarea scopului pedepsei era necesar ca, termenul de încercare să fie mai mare, iar pe această perioadă recurentul inculpat să fie supus unor obligaţii şi măsuri de supraveghere din partea autorităţilor competente, ceea ce nu se poate realiza decât prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Sub acest aspect, recursul declarat de parchet este fondat şi dispunând casarea hotărârilor recurate se va proceda în urma rejudecării în limitele casării, la înlocuirea modalităţii de executare a pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen., cu modalitatea de executare reglementată prin art. 861 C. pen.
În consecinţă, se va stabili un termen de încercare, în acest caz, de 5 ani, perioadă în care, potrivit art. 862 C. pen., recurentul inculpat se va supune obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere înscrise în art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.
În conformitate cu aceleaşi prevederi legale, recurentul inculpat se va prezenta, la datele şi orele stabilite, la Serviciul de reintegrare din cadrul Tribunalului Vaslui.
În ce priveşte recursul declarat de inculpat, pentru aceleaşi considerente prezentate, este nefondat.
În condiţiile date, nu se mai poate opera o reducere a pedepsei, aceasta fiind stabilită la limita minimă legală, iar o coborâre a pedepsei sub această limită legală impune reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe judiciare atenuante, care însă nu se justifică.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 24 din 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 222 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Vaslui, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
Înlătură dispoziţiile art. 81 C. pen.
În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani.
Aplică dispoziţiile art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., inculpatul urmând să se prezinte la Serviciul de Reintegrare din cadrul Tribunalului Vaslui la datele şi orele fixate de acest serviciu.
Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3818/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3825/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
