ICCJ. Decizia nr. 3862/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3862/2004
Dosar nr. 3229/2004
Şedinţa publică din 8 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 472 din 1 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti a condamnat pe inculpatul A.B. la 10 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 28 iulie 2003, la zi.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 0,620 gr. heroină, în amestec cu cofeină, depusă la I.G.P. cu procesul verbal nr. 2638 din 15 iulie 2003.
Totodată, s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cursul lunii iulie 2003, inculpatul a comercializat, prin acte repetate, diverse cantităţi de heroină, pe care le deţinea ilegal la locuinţa sa.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 359 din 17 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita, în principal, achitarea, întrucât probele administrate, sunt lovite de nulitate, fiind administrate contrar prevederilor procedurale în vigoare, iar în subsidiar reducerea pedepsei şi înlăturarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 117 C. pen.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul A.B. a declarat recurs, reiterând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., invocate în apel, în sensul că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt dovedite, probele administrate în cauză, respectiv folosirea investigatorului sub acoperire şi percheziţia domiciliară fiind efectuate cu încălcarea dispoziţiilor procedurale în vigoare. În subsidiar inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, în raport de condiţiile concrete în care s-au comis faptele şi înlăturarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 117 C. pen., care nu se justifică.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, se constată că cele două instanţe au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul verbal de percheziţie domiciliară şi planşele foto efectuate cu acea ocazie, declaraţiile celor doi martori asistenţi ; procesele verbale întocmite cu ocazia recunoaşterii inculpatului de către martorul F.M.G., cât şi cu ocazia confruntării acestora; actele întocmite de către investigatorul sub acoperire, declaraţiile denunţătorului Mircea şi cele ale martorilor R.T. şi B.I. şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică de la dosar, coroborate cu declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpat) care au fost analizate în considerentele deciziei atacate, rezultă, fără dubiu că în cursul lunii iulie 2003, inculpatul A.B. a deţinut în locuinţa sa din Bucureşti, diverse cantităţi de heroină, comercializând o parte din acestea, prin acte repetate.
Susţinerile inculpatului, în sensul că folosirea investigatorului sub acoperire şi efectuarea percheziţiei domiciliare ar contraveni dispoziţiilor procedurale în vigoare nu pot fi primite, întrucât, aşa cum a reţinut instanţa de apel la data comiterii faptelor instituţia folosirii investigatorilor sub acoperire era prevăzută în legea specială, respectiv art. 21 din Legea nr. 143/2000, iar percheziţia domiciliară s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 100 şi următoarele C. proc. pen.
Referitor la pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea acesteia, instanţa de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social sporit al infracţiunii comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât şi persoana infractorului care, deşi nu este cunoscut cu antecedente penale, în cursul procesului a adoptat o atitudine nesinceră, menită să îngreuneze aflarea adevărului.
Pentru aceleaşi considerente, nu se justifică nici înlăturarea măsurii de siguranţă, aplicată inculpatului potrivit art. 117 C. pen.
Cum din actele dosarului nu rezultă nici motive de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. penultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 28 iulie 2003, la zi.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană, desemnat în cauză, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.B. împotriva deciziei penale nr. 359 din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 iulie 2003 la 8 iulie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană, desemnat în cauză, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3858/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3896/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs → |
|---|
