ICCJ. Decizia nr. 4197/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4197/2004
Dosar nr. 4244/2004
Şedinţa publică din 19 august 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 90 din 9 martie 2004, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea inculpaţilor:
- C.V. la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la art. 211 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S- a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile începând cu data de 9 martie 2004.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 iunie 2003 la zi.
- P.I. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
S- a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile începând cu data de 9 martie 2004.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 iunie 2003 la zi.
În baza art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 – art. 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei e 4.686.850 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părţii civile P.G.
Au fost respinse celelalte pretenţii civile solicitate de aceeaşi parte civilă, ca nedovedite.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 20 iunie 2003, organele de poliţie au fost sesizate de numitul P.T., despre faptul că pe timpul nopţii de 19 iunie 2003, fratele său P.G. a fost agresat în locuinţa sa din Beiuşele, de către persoane necunoscute, iar agresorii i-au sustras suma de 4.400.000 lei.
Demarându-se investigaţii în cauză s-a evidenţiat următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.V. locuieşte în satul Beiuşele, iar la data de 18 iunie 2003 a fost căutat de cumnatul său P.I., domiciliat în comuna Roşia, care a înnoptat la acesta.
La data de 19 iunie 2003, cei doi inculpaţi s-au deplasat în oraşul Beiuş pentru a o căuta pe numita C.S.A., fosta concubină a inculpatului P.I., fără a găsi această persoană.
Cei doi au consumat băuturi alcoolice, după care inculpatul C.V. s-a întors în localitatea Beiuşele, iar inculpatul P.I. a rămas în oraşul Beiuş.
Ajungând în Beiuşele, inculpatul C.V. s-a oprit la bufetul din localitate, unde i-a văzut pe P.G. şi B.S., jucând cărţi, iar apoi a fost căutat de concubina sa şi s-au deplasat spre casă.
În drum spre casă, cei doi au fost ajunşi din urmă de inculpatul P.I., care se deplasa cu un autoturism condus de numitul H.I. zis D., invitându-i şi pe ei în maşină.
Ajunşi acasă, inculpaţii s-au hotărât să se întoarcă la bufet, iar H.I. a rămas acasă la inculpatul C.V., împreună cu prietena acestuia.
Cei doi inculpaţi au consumat băuturi alcoolice la bufet, inculpatul P.I. întrebându-l pe C.V. de unde ar putea să procure o sumă de bani pentru a se deplasa în comuna Şoimi la fosta concubină care l-a părăsit, după ce i-a luat şi suma de 8.000.000 lei.
Inculpatul C.V. i-a făcut cunoscut celuilalt inculpat faptul că anterior l-a văzut pe numitul P.G. câştigând bani la un joc de cărţi, astfel că s-au înţeles să meargă la acesta acasă în scopul de a-i sustrage banii.
Aceştia au plecat de la bufet la locuinţa părţii vătămate, au escaladat gardul şi au pătruns în casa acesteia, găsind-o dormind.
Inculpatul C.V. a aprins o brichetă, iar partea vătămată a vrut să se ridice, moment în care inculpatul P.I. a lovit-o cu pumnii, după care au căutat banii prin buzunarele hainei victimei şi sub pernă. Într-un buzunar al pantalonilor inculpaţii au găsit o sumă de bani pe care au sustras-o, după care au părăsit casa părţii vătămate în acelaşi mod în care au intrat.
În locuinţa părţii vătămate a fost găsită o cruciuliţă cu un lanţ de argint şi făcându-se investigaţii, prin localurile din satul Beiuşele, s-a stabilit că această cruciuliţă a fost văzută la data de 19 iunie 2003 la gâtul inculpatului P.I., iar după identificarea acestuia a recunoscut că acest obiect îi aparţine. Întrebat fiind în ce împrejurări a ajuns cruciuliţa în casa părţii vătămate, inculpatul a recunoscut faptul că împreună cu inculpatul C.V. au pătruns în locuinţa acesteia, prin escaladarea gardului, au agresat-o pe aceasta şi i-au sustras o sumă de bani, în jur de 2.000.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii C.V. şi P.I.
În apelul său inculpatul C.V. a solicitat admiterea acestuia casarea hotărârii atacată şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că la data comiterii faptei, la orele 23,00, se afla în localitatea Beiuşele, când partea vătămată a fost atacată de două persoane. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
În apelul său inculpatul P.I. a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacată şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că din probele administrate în cauză nu rezultă că a comis fapta. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 149/ A din 1 iulie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.400.000 lei, din care suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariu de avocat pentru apărarea din oficiu urmând să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 160b C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor şi s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la zi, până la 1 iulie 2004.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri inculpaţii C.V. şi P.I. solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor şi achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că probele administrate în cauză nu au dovedit că ei au comis faptele pentru care au fost trimişi în judecată.În subsidiar au solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursurile declarate nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, în conformitate cu un amplu şi judicios material probator administrat în cauză, iar pedepsele aplicate acestora au fost just individualizate în raport de cerinţele prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen.
Susţinerile inculpaţilor, în sensul că nu sunt autorii infracţiunii de tâlhărie comisă asupra părţii vătămate P.G. sunt infirmate de probele administrate.
Astfel, încă din primele declaraţii partea vătămată l-a indicat pe inculpatul C.V. ca autor al faptei de tâlhărie, relatând că, în prealabil, în timp ce jucau cărţi a fost ameninţat de acesta că „va fi terminat".
Martorul P.T. a arătat în declaraţia sa că partea vătămată i-a spus a doua zi dimineaţă, respectiv pe 20 iunie 2003 că a fost agresată de inculpatul C.V.
Martora S.F. a relatat că în prezenţa sa a fost găsit în patul în care partea vătămată a dormit, un lanţ cu „Răstignirea lui Isus Hristos", cruce din metal de culoare albă, iar martorul D.I., în seara de 19 iunie 2003, anterior de a fi comisă fapta, a văzut lanţul la gâtul inculpatului P.I.
Aceste probe se colaborează cu depoziţiile inculpaţilor date în faza de urmărire penală, în care descriu în detaliu, felul în care au agresat-o şi au deposedat-o de bani pe partea vătămată, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală aceştia şi-au menţinut declaraţiile de recunoaştere a faptei.
Aşadar, se constată că vinovăţia inculpaţilor a fost deplin dovedită şi nu există temeiuri pentru achitarea lor, în sensul în care au solicitat, urmând ca cererea lor să fie respinsă, ca nefondată.
În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor se constată că acestea au fost corect individualizate, conform cerinţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele ţinând seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea şi împrejurările comiterii ei dar şi de datele ce caracterizează persoana acestora.
Astfel, inculpaţii au avut o atitudine oscilantă pe parcursul desfăşurării procesului penal, au recunoscut iniţial faptele, iar în timpul cercetării judecătoreşti au revenit asupra declaraţiilor date susţinând că nu ei sunt autorii infracţiunii comise, aceştia nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, inculpatul C.V. fiind recidivist, iar inculpatul P.I. fiind cunoscut cu antecedente penale.
Aşa fiind, pedepsele de câte 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicate inculpaţilor, sub aspectul cuantumului lor, se încadrează în limitele legale prevăzute de textul de lege sancţionator şi sunt în măsură să asigure reeducarea acestora în vederea reintegrării lor în societate şi prevenţia generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate de inculpaţii C.V. şi P.I. urmează să fie respinse, ca nefondate.
Se va deduce din pedepsele aplicate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 iunie 2003 la 19 august 2004, pentru ambii inculpaţi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurenţii inculpaţi să fie obligaţi la plata cheltuielilor judiciare în sumă de câte 1.600.000 lei, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.V. şi P.I. împotriva deciziei penale nr. 149/ A din 1 iulie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 iunie 2003 la 19 august 2004 pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4196/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4199/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
