ICCJ. Decizia nr. 4321/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4321/2004
Dosar nr. 2627/2004
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Iaşi, inculpatul H.V. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., la pedeapsa de 14 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului pentru o durată de 30 zile, de la 26 ianuarie 2004, iar în conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 29 octombrie 2003, la zi.
Acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.M. a fost admisă, dispunându-se obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 40.000.000 lei cu titlu de daune materiale şi 100.000.000 lei reprezentând daune morale.
S-a luat act că Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea obiectului folosit la săvârşirea infracţiunii (un cazan din aluminiu, depus la I.P.J. Iaşi).
În baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.M. suma de 6.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 15.000.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul H.V. şi victima C.C. erau vecini şi aveau neînţelegeri cu privire la modul de utilizare a unui şanţ de scurgere a apei ce despărţea proprietăţile lor.
În ziua de 20 martie 2003, partea vătămată i-a reproşat inculpatului faptul că arunca reziduri în şanţ.
Inculpatul a lovit victima în cap cu cazanul de aluminiu pe care îl avea cu sine, doborând-o la pământ, în stare de inconştienţă.
Victima C.C. în vârstă de 49 ani a decedat la spital pe data de 28 martie 2003.
Moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat comei cerebrale consecutive fracturii de calotă iradiată la bază şi meningo-encefalitei acute consecutive, complicată în evoluţie cu bronho-pneumonie hipostatică. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect contondent (margine de cazan, etc.), între agresiune şi deces existând legătură directă de cauzalitate (raport de autopsie medico-legală nr. 441 din 29 mai 2003 a Institutului de Medicină Legală Iaşi).
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a denunţului oral, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, schiţa locului faptei, acte medico-legale, declaraţiile martorilor D.A., T.P., R.M., D.C.C., C.E., declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, susţinând însă că aceasta a constituit o ripostă la agresiunea comisă de partea vătămată asupra sa.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 131 din 15 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menţinând arestarea preventivă a acestuia şi deducând prevenţia la zi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul H.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17 şi 171 C. proc. pen.
Examinând recursul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt, au stabilit în mod just vinovăţia inculpatului şi au dat încadrarea juridică legală şi temeinică faptei comise de acesta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în raport de obiectul vulnerant folosit, zona vitală lezată, intensitatea loviturilor aplicate care au produs fractura calotei iradiată la bază şi instalarea comei cerebrale, acţiunea de lovire exercitată de inculpatul H.V. nu poate fi încadrată decât în dispoziţiile art. 174 C. pen., care incriminează infracţiunea de omor.
Inculpatul a încercat să mai lovească victima şi după ce aceasta a căzut, scăpând cazanul din mână, în curtea acestuia.
Comportamentul agresiv al inculpatului demonstrează intenţia acestuia de a ucide victima, rezultat prevăzut şi care, chiar dacă nu a fost urmărit, a fost acceptat ca fiind posibil să se producă.
În aceste împrejurări, în cauză nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 183 C. pen., infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte fiind caracterizată prin instalarea rezultatului letal din culpă, fără ca acesta să fi fost prevăzut şi acceptat de inculpat, situaţie care nu se regăseşte în cauză pentru motivele arătate mai sus.
În consecinţă, critica formulată prin motivele de recurs, referitoare la încadrarea juridică, nu poate fi primită, fiind nefondată.
Şi cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este neîntemeiat.
Susţinerile inculpatului, în sensul că victima l-a agresat, lovindu-l cu un par peste braţul stâng, nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, astfel că în favoarea acestuia nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În consecinţă, neexistând dovezi că inculpatul a săvârşit infracţiunea sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii provocată de o atitudine violentă, agresivă a victimei, nici reducerea pedepsei nu poate opera, pedeapsa aplicată inculpatului fiind just individualizată şi în măsură să asigure reinserţia socială a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului H.V.
Timpul arestării preventive va fi dedus din durata pedepsei aplicate de la 29 octombrie 2003, la 22 iunie 2004.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr. 131 din 15 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 29 octombrie 2003, la 22 iunie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4319/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4323/2004. Penal. Art.20, 211 al.2 lit. c,... → |
|---|
