ICCJ. Decizia nr. 4335/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4335/2004
Dosar nr. 4817/2004
Şedinţa publică din 1 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa nr. 864 din 2 iunie 2004, condamnă pe inculpatul L.R. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul este menţinut în stare de arest, iar din durata pedepsei se deduce detenţia preventivă de la 27 februarie 2002 până la zi.
Inculpatul declară apel.
Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea din 21 august 2004, menţine pe inculpat în stare de arest, având în vedere gravitatea faptei, pentru care a „fost condamnat".
Prin recursul de faţă, inculpatul critică încheierea cerând să fie pus în libertate.
Recursul este nefondat.
Subzistă, în continuare, motivele arestării inculpatului, încât încheierea atacată este legală şi temeinică.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins.
Recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.R. împotriva încheierii din 21 august 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 273/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4336/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
---|