ICCJ. Decizia nr. 4532/2004. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4532/2004
Dosar nr. 5039/2004
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 5857/2004 s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor C.I.V. şi S.O.M., în temeiul prevederilor art. 3002 C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpaţilor, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.
Împotriva încheierii din 2 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii C.I.V. şi S.O.M. care, prin apărătorul desemnat din oficiu au solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 203 din 14 iulie 2004, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 5031/2004 au fost condamnaţi:
- inculpatul C.I.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. Totodată, s-a menţinut beneficiul liberării condiţionate din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1915/2001 a Judecătoriei Deva (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 203/2002 a Curţii de Apel Alba Iulia), din care s-a constatat că a rămas neexecutat un rest de pedeapsă de 355 zile;
- inculpata S.O.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
S-a reţinut că, în noaptea de 25 februarie 2004, inculpaţii C.I.V. şi S.O.M. prin violenţă, au deposedat-o pe partea vătămată D.I. de suma de 3 milioane lei şi de bunuri în valoare de 600.000 lei, pe care acesta le avea asupra sa. Fapta, s-a petrecut în zona stadionului de pe str. Victoriei din oraşul Simeria.
În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 24-25 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva hotărârii primei instanţe, au declarat apel inculpaţii C.I.V. şi S.O.M., apel care formează obiectul dosarului nr. 5857/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia.
La termenul din 2 septembrie 2004 fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, respectiv, Curtea de Apel Alba Iulia, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că, potrivit art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte însă sunt înscrise totodată şi excepţii de la regula generală mai sus-menţionată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede că se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu D.U.D.O., cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", iar „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
Rezultă aşadar că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din Convenţie sunt obligatorii făcând parte din ordinea de drept internă.
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform Convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă aşadar că, dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept [(art. 148 alin. (1) lit. f) şi h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei (profitând de starea de întuneric), de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpaţi prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, ce vizează simultan atât integritatea fizică a persoanei, cât şi bunurile acesteia, de urmările directe păgubitoare şi traumatizante asupra părţii vătămate, de circumstanţele personale ale inculpaţilor (inculpatul C.I.V. în raport de două condamnări anterioare la pedepse de un an şi respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicate pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat), dar şi de conduita inculpaţilor, care au avut o poziţie procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate, lăsarea în libertate a acestora, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Toate aceste aspecte justifică dispoziţia instanţei de apel, în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.I.V. şi S.O.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii recurenţi, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.I.V. şi S.O.M. împotriva încheierii din 2 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 5857/2004.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 800.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4524/2004. Penal. Contop.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4536/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
