ICCJ. Decizia nr. 4625/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4625/2004
Dosar nr. 3254/2004
Şedinţa publică din 17 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea prealabilă introdusă la Judecătoria Tg. Mureş, la data de 11 decembrie 2002, partea vătămată B.A. junior, a chemat în judecată pe Şt.(V.)O.L. (notar public) pentru infracţiunile de insultă şi calomnie, prevăzute de art. 205 şi art. 206 C. pen., săvârşite în ziua de 1 decembrie 2002.
La primul termen de judecată partea vătămată precizeazăcă-şi menţine plângerea prealabilă pentru cele două infracţiuni şi pentru „denunţare calomnioasă" prevăzută şi pedepsită de art. 259 C. pen.
Întrucât, conform art. 281 pct. 1 lit. b), raportat la art. 209 C. proc. pen., competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, prin sentinţa penală nr. 27 din 10 ianuarie 2003 Judecătoria Tg. Mureş a dispus trimiterea cauzei la acest parchet.
Motivându-şi plângerea, partea vătămată arată că inculpata, care are funcţia de notar public, l-a reclamat pentru furt la poliţie şi i-a adresat verbal cuvinte insultătoare şi calomnioase, după ce, în data de 2 decembrie 2002, îi luase în grijă mai multe bunuri mobile ale fostului soţ al inculpatei, care era internat în spital.
Prin ordonanţa din 3 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, s-a dispus, în baza art. 249, art. 10 alin. (1) lit. b1), art. 181 şi art. 91 C. proc. pen., precum şi art. 10 alin. (1) lit. d) şi art. 228 din acelaşi cod:
- scoaterea de sub urmărire a învinuitei pentru săvârşirea infracţiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 5.000.000 lei;
- neînceperea urmăririi penale faţă de învinuită, pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii, latura obiectivă, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.;
- neînceperea urmăririi penale faţă de învinuită, pentru săvârşirea infracţiunii de „denunţare calomnioasă", prevăzută de art. 259 C. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume latura obiectivă, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Pentru a se dispune în sensul arătat, s-a reţinut, în raport cu probele efectuate, că la data de 1 decembrie 2002, numitul Şt.C., fostul soţ al învinuitei Şt.O.L., a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Mureş.
Din cauza stării grave în care se afla bolnavul, bunurile personale i-au fost preluate de vecinul său B.A. junior, al cărui tată de fapt a anunţat salvarea.
Fosta soţie a bolnavului, anunţată fiind că bunurile soţului ei se află la această persoană, a apelat la organele de poliţie şi total nejustificat a adresat o serie de invective părţii vătămate (nenorocitule, hoţule, tâlharule, criminalule).
De la incidentul început pe scările spitalului şi continuat până la sediul poliţiei, Şt.O.L., aflată într-o stare de nervozitate deosebită, a continuat să profereze la adresa părţii vătămate o serie de expresii insultătoare şi calomnioase, ceea ce a condus la formularea plângerii penale.
În raport de starea de fapt menţionată, s-a constatat că singura faptă prevăzută de legea penală care se desprinde, este aceea de insultă în formă continuată, prevăzută de art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, considerent pentru care la data de 19 iunie 2003 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuită sub acest aspect.
S-a apreciat că aceste fapte nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, ţinându-se seama de atingerea minimă adusă unei valori sociale apărate de legea penală, de conţinutul lor concret, de împrejurările în care s-au comis şi avându-se în vedere şi datele ce caracterizează persoana învinuitei.
Referitor la împrejurările în care s-au comis faptele în discuţie, s-a constatat existenţa, pentru învinuită, a unei situaţii foarte tensionate. S-a avut în vedere în acest sens că, în momentul în care fostul soţ şi tatăl copilului său se afla între viaţă şi moarte, internat în spital, învinuita a aflat că bunurile personale ale acestuia au fost luate fără drept şi fără încuviinţarea nimănui de către o persoană străină. Totodată s-a avut în vedere şi împrejurarea că, în momentul în care a identificat acea persoană, respectiv partea vătămată, învinuita s-a lovit de atitudinea ostilă a acesteia din urmă, care refuză restituirea lucrurilor şi care ajunge chiar s-o ameninţe că-l va anunţa pe fiul învinuitei de starea tatălui său, precum şi de alte chestiuni legate de persoana părinţilor săi. În aceste împrejurări, învinuita a adresat, în mai multe ocazii, cuvinte jignitoare la adresa părţii vătămate.
În privinţa persoanei învinuite, s-a reţinut că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, iar în societate şi la locul de muncă este cunoscută ca fiind o persoană respectabilă, cu o comportare ireproşabilă.
În raport de cele arătate s-a apreciat că o sancţiune administrativă este suficientă pentru învinuită, motiv pentru care, în temeiul art. 241 C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că în cauză nu există această infracţiune, întrucât învinuita nu a adresat autorităţilor judiciare nici un denunţ sau plângere, toate activităţile organelor de poliţie fiind realizate la solicitarea învinuitei de a se identifica persoana care a preluat bunurile şi de a recupera aceste bunuri. La Poliţia municipiului Tg. Mureş nu a fost înregistrată o cauză cu obiectul mai sus-precizat şi, ca atare, nu s-a cercetat pe fond o infracţiune de furt.
Reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile esenţiale pentru existenţa laturii obiective, conform art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 228 C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale.
Referitor la infracţiunea de calomnie pentru care se solicită cercetarea învinuitei, s-a considerat că nu se poate reţine nici existenţa acestei infracţiuni, întrucât afirmaţiile au fost făcute într-o discuţie purtată cu o persoană pe care învinuita o considera de încredere şi nu cu intenţia de a defăima partea vătămată, ci pornind de la grija pe care aceasta o avea pentru viaţa bolnavului în acel moment, astfel că faptei îi lipseşte condiţia publicităţii, motiv pentru care s-a dispus, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) şi art. 226 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea în discuţie.
Împotriva acestei soluţii, partea vătămată şi inculpata s-au adresat cu plângeri Curţii de Apel Tg. Mureş.
Această instanţă, prin sentinţa nr. 12 din 23 aprilie 2004 a respins, ca nefondate, plângerile formulate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că soluţia adoptată de procuror este temeinică şi legală.
La data de 3 mai 2004, partea vătămată a declarat recurs.
Prin primul motiv de casare formulat, se susţine că în mod greşit s-a considerat că faptele imputate inculpatei nu întrunesc trăsăturile caracteristice ale infracţiunilor prevăzute de art. 206 şi art. 259 C. pen.
Printr-un al doilea motiv, soluţia este criticată pe motivul că în mod greşit s-a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatei, încadrată în art. 205 C. pen., este lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, în sensul art. 181 C. pen.
Examinând ordonanţa şi hotărârea atacată în raport cu motivele de casare invocate şi cu lucrările dosarului, se constată că starea de fapt a fost stabilită în concordanţă cu probele efectuate în cauză.
Potrivit art. 206 C. pen., constituie infracţiunea de calomnie, afirmarea sau imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoană care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public.
Din conţinutul textului incriminator rezultă că, între altele, esenţiale pentru existenţa infracţiunii de calomnie sunt realizarea publicităţii şi reaua-credinţă a făptuitorului care, prin afirmaţiile sale, urmăreşte compromiterea persoanei la care se referă.
Potrivit prevederilor art. 152 C. pen., pentru ca „fapta să fie considerată săvârşită în public", este necesar ca locul unde aceasta se comite să fie accesibil unor persoane fizice prezente ori nu, sau, indiferent de natura locului, fapta să ajungă la cunoştinţa mai multor persoane, ori să existe posibilitatea cunoscută de autor, ca, prin mijloacele folosite, publicul să ia cunoştinţă de faptă.
În raport cu aceste cerinţe, fapta inculpatei de a face afirmaţiile incriminate în cadrul unei convorbiri cu o persoană pe care o considera de încredere şi fără să mai fi fost nimeni de faţă, nu întruneşte elementul publicităţii şi nici nu materializează voinţa acesteia de a compromite partea vătămată.
Întrucât fapta nu întruneşte trăsăturile caracteristice ale infracţiunii prevăzute de art. 206 C. pen., în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inculpată pentru această infracţiune.
Ca atare, critica adusă, sub acest aspect, prin primul motiv de recurs formulat de recurentă este nefondată şi urmează a fi respinsă.
De asemenea, este neîntemeiată şi critica adusă prin recurs sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă.
Pentru existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută în art. 259 alin. (1) C. pen., este necesar ca, învinuirea mincinoasă a unei persoane de săvârşirea unei infracţiuni să fie făcută prin plângere sau denunţ. Denunţul, ca şi plângerea, potrivit Codului de procedură penală, sunt moduri de sesizare a organelor judiciare competente să înfăptuiască justiţia penală.
În urma verificărilor făcute se constată că nu există o plângere sau denunţ cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către partea vătămată, cercetările organelor de poliţie fiind realizate la solicitarea învinuitei de a se identifica persoana care a preluat bunurile bolnavului şi de a recupera acele bunuri.
În consecinţă, nu se poate reţine nici această infracţiune în sarcina învinuitei şi ca atare critica formulată de recurent este nefondată şi urmează să fie respinsă.
Tot astfel este neîntemeiată şi critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 181 C. pen.
Fapta învinuitei, fără antecedente penale, cu o bună comportare în familie, societate şi la locul de muncă, de a fi adresat, în mai multe ocazii, cuvinte jignitoare la adresa părţii vătămate pe fondul unei situaţii tensionate, nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. În consecinţă, în mod temeinic şi legal a fost scoasă de sub urmărire penală, în baza art. 249 şi art. 10 lit. b1) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de insultă, prevăzută de art. 205, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi i s-a aplicat o amendă administrativă.
Cum din examinarea, în ansamblu, a hotărârii recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată B.A. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 23 aprilie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, privind pe inculpata Şt.O.L.
Obligă recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4624/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4626/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
