ICCJ. Decizia nr. 4620/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4620/2004
Dosar nr. 1893/2004
Şedinţa publică din 17 septembrie 2004
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1303, pronunţată la data de 19 decembrie 2003, în dosarul penal nr. 2674/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) În baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi reţinând dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru o infracţiune de tâlhărie.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 7 aprilie 2003 la 5 iulie 2003.
Conform art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.000.000 lei daune morale către partea civilă V.M. şi s-a constatat acoperit prejudiciul.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt că la data de 4 aprilie 2003, inculpatul a deposedat prin violenţă pe partea civilă de bijuterii, într-un context mai puţin obişnuit, în sensul că fiind prieteni mai întâi i le-a cerut, apoi fiindcă a fost refuzat a lovit-o, ba chiar a doua zi când i le-a cerut a tăiat-o pe victimă cu lama la încheietura pumnului.
Situaţia de fapt şi vinovăţia au rezultat din declaraţiile martorilor S.G., R.D., J.I., P.F. şi O.A., din constatările expertizei medico-legale, din procesul verbal de percheziţie.
Inculpatul s-a apărat arătând că partea vătămată i-a înmânat bijuteriile pentru a i le amaneta, ea fiind minoră.
Întrucât sustragerea s-a făcut în două etape diferite, prin acte materiale deosebite dar, în realizarea aceleiaşi rezoluţii delictuoase, infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., a fost reţinută în forma ei continuată, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a înlăturat apărarea inculpatului care a cerut să se reţină infracţiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen., deoarece chiar şi în prima fază când partea vătămată a dat o parte din bijuterii de bună voie voinţa ei reală nu a fost aceea de a-i ceda posesia bijuteriilor ei, inculpatului, ci aceea de a se salva pe sine, fiind ameninţată.
Individualizarea pedepsei s-a făcut ţinându-se cont de actul medical, din care rezultă că inculpatul este suferind de tulburare de personalitate, astfel încât s-au reţinut circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 136/ A pronunţată în dosarul penal nr. 536/2004 a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând hotărârea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei prin prisma motivelor de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14 şi 17 C. proc. pen.
Recurentul a cerut casarea hotărârilor şi obligarea la tratament medical, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen. şi suspendarea executării pedepsei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând Decizia şi sentinţa în raport de criticile formulate, constată că recursul nu este fondat.
Din probele administrate a rezultat că inculpatul s-a împosedat cu bijuteriile părţii civile prin ameninţare şi violenţă, ceea ce exclude reţinerea art. 213 C. pen., această infracţiune presupunând că bunurile au intrat în posesia făptuitorului cu un titlu legal, iar nu prin forţă.
Obligarea la tratament, conform art. 113 C. pen., în mod corect i-a fost respinsă deoarece este o măsură de siguranţă ce instituie obligaţii în sarcina inculpatului aşa încât ar însemna o înrăutăţire a situaţiei în propria sa cale de atac, ceea ce nu se admite.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu era posibilă, conform art. 81 C. pen., datorită neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 81 alin. (3) C. pen., maximul sporului de pedeapsă, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., mergând peste 15 ani închisoare.
Cum instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului dând o încadrare juridică corespunzătoare, iar la pedeapsa pentru sine s-a ţinut cont de discernământul scăzut al inculpatului, hotărârile sunt legale şi temeinice, urmând a fi menţinute.
Criticile fiind nefondate, recursul urmează să fie respins, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Inculpatul va fi obligat, conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C., împotriva deciziei penale nr. 136 din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4619/2004. Penal. Legea nr.26/1996. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 4623/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... → |
|---|
