ICCJ. Decizia nr. 492/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 492/2004
Dosar nr. 435/2003
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 82 din 17 aprilie 2002, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, în baza art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. S-a aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru actele de luare de mită din 10 martie 1993, din 10 august 1993, din luna iulie 1993 şi din luna septembrie 1993, cuprinse în conţinutul infracţiunii continuate de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, precum şi pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 12 noiembrie 1993 la 13 aprilie 1994.
A fost respinsă cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău privind extinderea procesului penal împotriva inculpatului, formulată în baza art. 336 C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., privind pe Ţ.G., D.G., S.M. şi D.F.
S-a constatat că au fost restituite părţii civile C.S. suma de 500.000 lei la 15 noiembrie 1993, combina muzicală, televizorul Samsung, uscătorul de păr şi ventilatorul. S-a dispus restituirea către partea civilă a două vas Galle, iar partea civilă a fost obligată să restituie inculpatului ventilatorul marca Panasonic.
De asemenea, s-a dispus să i se restituie inculpatului sume de bani indisponibilizate în faza de urmărire penală: 465.000 lei (recipisa C.E.C. nr. 307/4231 din 18 noiembrie 1993, 10 dolari S.U.A. (depuşi la B.N.R., sucursala Buzău cu procesul verbal nr. P 42084 din 4 ianuarie 1994), o sticlă de Wisky şi o sticlă de vin Kentucky (dovada seria A nr. 10578 din 25 noiembrie 1993), 900 dolari S.U.A., 900 mărci germane şi 500 şilingi austrieci, convertite în Euro (procesul verbal nr. P/42084 din 4 ianuarie 1994 (buletinele de schimb valutar nr. 1603 şi 1604 din 29 decembrie 1993), libretul C.E.C. seria 620-347-4098 cu un sold de 30.000 lei (ridicat cu procesul verbal de percheziţie din 11 noiembrie 1993.
Prima instanţă a reţinut că, în anul 1993, inculpatul B.V., în calitate de director general al C.B., sucursala Buzău a pretins şi primit de la cetăţeanul turc C.S., patronul SC B. SRL Buzău şi de la cetăţeanul turc B.H., patronul SC Z.I. SRL cu sediul în municipiul Rm. Sărat, în repetate rânduri, sume de bani şi alte bunuri pentru a le acorda împrumuturi bancare cu încălcarea normelor metodologice privind activitatea de creditare pe termen scurt şi mediu a agenţilor economici şi a persoanelor fizice nr. 1, elaborate de B.R.C.R. SA.
Tribunalul Buzău, rejudecând, în fond, cauza, după casarea dispusă prin Decizia penală nr. 165 din 15 noiembrie 1996 a Curţii de Apel Ploieşti, a reţinut că inculpatul, director general al băncii menţionate, avea calitatea de funcţionar, în sensul prevăzut de art. 147 alin. (2) C. pen. Printre atribuţiile sale de serviciu figurau şi cele legate de activitatea de creditare stabilită prin normele metodologice indicate.
Potrivit acestor norme, creditul trebuia să aibă o destinaţie precisă, iar solicitantul de credit trebuia să ofere garanţii care să asigure restituirea la scadenţă a creditului. De asemenea, trebuiau negociate: volumul creditului, condiţiile de acordare, semnarea contractului de credit şi suplimentarea în condiţiile în care nu se înregistrează restanţe la rate şi la dobânzi, somaţiile de plată. Totodată în cazul neachitării în termen a ratelor, trebuia declanşată procedura de executare silită în vederea rambursării integrale a creditului.
Astfel contractele de creditare încheiate de S.C. patronul SC B. SRL Buzău cu C.B. Buzău au vizat credite în valoare de 14 milioane lei, contractul nr. 279 din 25 februarie 1993, cu termene de rambursare la 25 martie 1993 (7 milioane) şi 25 aprilie 1993 (7 milioane), care a fost „garantat" cu bunuri ce valorau 1.755.000 lei. Creditul nu a fost achitat la scadenţă, percepându-se dobânzi penalizări, ultima sumă fiind achitată la 13 august 1993.
La 10 august 1993, în baza contractului de credit nr. 2932 din 6 august 1993, banca i-a acordat un nou credit în sumă de 15 milioane lei aceluiaşi debitor, termenul de restituire fiind în 12 rate, deşi creditul anterior nu fusese restituit integral. Şi acest nou împrumut nu a fost restituit la termen, percepându-se dobânzi penalizatoare.
La 8 noiembrie 1993, în baza contractului nr. 3111/1993, aceluiaşi solicitant i s-a acordat un nou credit în valoare de 10 milioane lei, cu termen de rambursare în 6 luni şi o dobândă de 60%.
În acest context de acordare a unor credite (cele anterioare nefiind restituite şi fără existenţa unor garanţii îndestulătoare), inculpatul a pretins şi primit de la cetăţeanul turc S.C. mai multe bunuri (un televizor Samsung, o combină muzicală şi un uscător de păr) în primăvara anului 1993, pentru ca banca să nu declanşeze procedura de urmărire silită pentru nerambursarea la termen a ratelor scadente. Primirea acestor bunuri nu a fost contestată de inculpat, dar a pretins că le-a cumpărat, plătind preţul. Bunurile au fost găsite în locuinţa inculpatului şi a socrului său M.N., dar inculpatul nu a putut prezenta acte din care să rezulte cumpărarea bunurilor. Dimpotrivă, a rezultat din declaraţiile date de denunţător şi de martorul C.B. că inculpatul nu le-a plătit.
Această faptă comisă în luna februarie 1993 a fost reţinută de instanţă ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
S-a mai reţinut că în seara zilei de 11 noiembrie 1993, inculpatul a fost prins în flagrant de procuror, în momentul în care introducea în geantă suma de 500.000 lei pretinsă şi primită de la acelaşi patron pentru acordarea unui nou împrumut în luna noiembrie 1993. Apărarea inculpatului privind restituirea unui împrumut de 600.000 lei a fost respinsă de instanţa de fond cu motivarea că în actele financiar contabile existente la dosar a rezultat că suma avea o altă destinaţie fiind un împrumut pe care firma B. l-a făcut unei alte firme F. Buzău (la care inculpatul era administrator), împrumut restituit încă de la 27 septembrie 1993.
Instanţa a respins şi apărările inculpatului privind nevinovăţia sa şi existenţa unei înscenări iniţiată de fostul director adjunct al băncii R.A.
Pentru ventilator, inculpatul a prezentat factura de cumpărare, astfel încât nu a reţinut şi acest act, precum şi actele de luare de mită pentru care există doar declaraţia denunţătorului S.C.
Prin Decizia penală nr. 608 din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 82 din 17 aprilie 2002 a Tribunalului Buzău în latura penală, în sensul că a înlăturat dispoziţia de achitare a inculpatului pentru actele materiale din conţinutul infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, reţinând vinovăţia inculpatului şi pentru actele materiale din martie 1993, august 1992, iulie 1993 şi septembrie 1993.
În baza art. 254 alin. ultim C. pen., a confiscat de la inculpat sumele de câte 2 milioane lei (două sume), un milion lei şi 200.000 lei, ce reprezintă obiectul infracţiunii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apel ce viza nevinovăţia inculpatului şi prin care se solicita achitarea acestuia pentru infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul B.V. a declarat recurs. Recursul vizează casarea ambelor hotărâri şi achitarea inculpatului.
Examinând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru motivele ce urmează:
Din toate probele administrate în cauză rezultă că inculpatul în calitate de director general la C.B. Buzău, a pretins şi primit de la cetăţenii turci S.C. şi B.H. (patroni ai unor societăţi comerciale din Buzău şi Rm. Sărat), în mod repetat, în cursul anului 1993, bani şi bunuri pentru acordarea unor împrumuturi în alte condiţii decât acelea aprobate prin normele metodologice ale băncii, respectiv fără garanţii suficiente, înainte de rambursarea creditului anterior, pentru care s-au perceput dobânzi penalizatoare.
Apărările inculpatului privind declanşarea împotriva sa a procesului penal din iniţiativa fostului director adjunct al băncii, cu care se afla în conflict şi pe care îl reclamase penal (fiind şi condamnat), chiar dacă sunt corespunzătoare în parte adevărului, nu sunt de natură a determina achitarea sa, inculpatul nereuşind să aducă probe în apărare privind primirea sumei de 500.000 lei la 11 noiembrie 1993, când a fost prins în flagrant, precum şi cu privire la cumpărarea bunurilor ori primirea licită a sumelor de bani de la cei doi patroni turci.
Totodată, cu actele aflate la dosar s-a dovedit că inculpatul, care potrivit art. 147 alin. (2) C. pen., avea calitatea de funcţionar, a pretins şi primit aceste bunuri şi sume de bani, care nu i se cuveneau, tocmai pentru a acorda credite în alte condiţii decât cele legale.
Înalta Curte constată că probele administrate în cauză confirmă atât săvârşirea faptelor, cât şi vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi conformă acestor dovezi, reţinând toate actele de luare de mită pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi înlăturând dispoziţia de achitare a inculpatului pentru actele materiale din conţinutul infracţiunii de luare de mită în formă continuată din lunile martie, august, iulie şi septembrie 1993, cuprinsă în hotărârea primei instanţe.
În consecinţă, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.100.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 608 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 491/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 493/2004. Penal. Recuzare. Recuzare → |
|---|
