ICCJ. Decizia nr. 493/2004. Penal. Recuzare. Recuzare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 493/2004
Dosar nr. 451/2003
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 24 octombrie 2002, Parchetul Militar Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289, art. 291, art. 246, art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinând în fapt, că, la data de 30 mai 1999, inculpatul în calitate de subofiţer la Secţia 5 Poliţie Bucureşti, având de cercetat o plângere a părţii vătămate V.M. împotriva inculpaţilor D.N. şi S.I.S., pentru infracţiunea de lovire a scris, în numele părţii vătămate, o declaraţie neadevărată, în sensul că aceasta şi-a retras plângerea, iar ulterior, pe baza acestei declaraţii a prezentat procurorului propunerea de a nu se începe urmărirea penală, propunere ce a fost însuşită de procuror.
Prin sentinţa penală nr. 618 din 24 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., iar în baza art. 181, raportat la art. 91 C. pen., i-a aplicat patru amenzi administrative de câte 500.000 lei.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile suma de 3.000.000 lei despăgubiri pentru daune morale.
Instanţa a reţinut că faptele inculpatului au fost dovedite, dar că nu întrunesc pericolul social al unor infracţiuni, întrucât au adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege.
Prin Decizia nr. 542 din 17 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei primei instanţe, a desfiinţat hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, l-a condamnat pe inculpat la câte 6 luni închisoare, pentru fiecare dintre cele patru infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
În ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., instanţa de apel a reţinut că pedepsele aplicate au fost graţiate, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, iar în ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., instanţa a făcut aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi, respectiv, a art. 81 şi art. 82 C. pen. şi a stabilit pedeapsa aplicată inculpatului la 6 luni închisoare, dispunând, totodată, suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de parte vătămată V.M.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs inculpatul I.G. şi partea civilă V.M.
În recursul său, inculpatul a solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, iar în fond, schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât declaraţia falsificată de inculpat nu este un înscris oficial, în sensul legii, ci un înscris sub semnătură privată; aplicarea cu privire la această infracţiune a prevederilor art. 181, raportat la art. 91 C. pen., precum şi achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Recursul inculpatului este fondat numai cu privire la încadrarea juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 298 şi art. 291 C. pen. În conformitate cu art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constituie infracţiunea de fals intelectual falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.
În cauză, se constată că înscrisul falsificat de inculpat, declaraţia de retragere a plângerii prealabile de către partea vătămată, nu constituie un înscris oficial, în sensul legii, dat fiind că nu exprimă voinţa unui funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Fiind expresia exercitării de către o persoană particulară a dreptului de a-şi retrage plângerea prealabilă în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni, actul incriminat este un înscris sub semnătură privată, în sensul art. 290 C. pen.
În consecinţă, urmează să se admită recursul inculpatului, în sensul schimbării încadrării juridice a infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
Nu poate fi primită cererea inculpatului de aplicare a prevederilor art. 181, raportat la art. 91 C. pen., cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată comisă de acesta, constatându-se că instanţa de apel a apreciat corect pericolul social al faptei comise, ca fiind propriu infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.
În ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., se constată, de asemenea, că fapta inculpatului este o evidentă încălcare a atribuţiilor de serviciu şi că prin această faptă s-a împiedicat înfăptuirea justiţiei, în modul prevăzut de textul de lege care incriminează favorizarea infractorului, neexistând deci, temeiuri care să justifice admiterea cererii inculpatului de a fi achitat pentru aceste infracţiuni.
În susţinerea recursului declarat de partea civilă V.M. s-a solicitat obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri civile de 150.000.000 lei, din care 75.000.000 lei daune morale.
Recursul părţii civile este nefondat, întrucât aceasta nu a adus probele prin care să facă dovada că a suferit daune de o valoare mai mare decât cea stabilită prin hotărârile pronunţate de prima instanţă şi de instanţa de apel.
În consecinţă, recursul părţii civile V.M. va fi respins cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 542/ A din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 618 din 24 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la încadrarea juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen.
Descontopeşte pedepsele aplicate şi rejudecând, conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 289 şi respectiv art. 291 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpatul I.G. la 6 luni închisoare.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Face aplicarea art. 359 C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă V.M. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta parte civilă să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 492/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 949/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
