ICCJ. Decizia nr. 4948/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4948/2004
Dosar nr. 4430/2004
Şedinţa publică din 4 octombrie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 695 din 24 mai 2004, pronunţată în dosarul nr. 1471/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei cu închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 5 din 04 februarie 1999, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3309 din 30 iunie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, formulată de petentul condamnat D.F.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul condamnat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a apreciat că, în raport de conţinutul referatului de anchetă socială efectuat de Primăria comunei Pantelimon, nu sunt îndeplinite condiţiile, prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., de admisibilitate a unei astfel de cereri de întrerupere a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel condamnatul D.F., care a susţinut că, în mod greşit i-a fost respinsă cererea, deoarece familia sa se află într-o situaţie dificilă, ce reclamă prezenţa sa la domiciliu.
Prin Decizia penală nr. 521 din 14 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2262/2004 a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnat.
A fost obligat apelantul-condamnat la plata sumei de 550.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul D.F., care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1471/2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, condamnatul D.F. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 5 4 februarie 1999, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 C. pen., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3309 din 30 iunie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie.
În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că are o situaţie familială grea (tatăl decedat şi mama paralizată), iar casa în care locuieşte se află într-o stare avansată de degradare, astfel că prezenţa sa la domiciliu este necesară, pentru acordarea unui sprijin material.
Înalta Curte reţine că, legiuitorul a înţeles că, în situaţii deosebite, de natură a afecta grav şi irevocabil starea familiei condamnaţilor ori a bunurilor acestora, să acorde un plus de clemenţă şi să permită revenirea temporară a condamnaţilor în sânul societăţii.
Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o singură dată şi numai pentru cel mult 3 luni.
Legea nu stabileşte care sunt „împrejurările speciale" datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar putea produce consecinţe grave. Revine instanţei de judecată sarcina de a face aprecieri asupra temeiniciei cererii.
Rezultă aşadar că, în cauză trebuie dovedite atât împrejurările speciale, în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât şi consecinţele grave pe care executarea imediată a pedepsei le-ar avea pentru aceştia, dar şi certitudinea că aceste consecinţe ar putea fi evitate pe perioada maximă de 3 luni în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă.
În speţă, faţă de susţinerile condamnatului s-a dispus efectuarea unei anchete sociale de către Primăria comunei Pantelimon, din conţinutul căreia nu se desprinde iminenţa producerii consecinţelor grave la care se referă textul de lege, deoarece situaţia grea a familiei petentului nu este consecutivă privării acestuia de libertate, ci este cvasiperpetuă, astfel încât prezenţa pasageră a acestuia la domiciliu pe o perioadă de maximum 3 luni, nu poate influenţa în vreun mod starea familiei sale.
Mama condamnatului, respectiv D.D. locuieşte împreună cu fiica sa D.V., în vârstă de 31 de ani, casnică, într-un imobil compus din trei camere, din care două locuibile, nivelul de viaţă al acestora nefiind diferit de nivelul general de trai din perioada de tranziţie a familiilor din pătura săracă a populaţiei. Totodată, mama condamnatului beneficiază de ajutor social, conform Legii nr. 416/2001, în sumă de 825.000 lei.
Faţă de aceste considerente, apreciind că cererea petentului nu întruneşte condiţiile, prevăzute de art. 453 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul D.F.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 521 din 14 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală
Obligă pe condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4946/2004. Penal. L.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4984/2004. Penal. Art.174, 175 c.p. Recurs → |
|---|
