ICCJ. Decizia nr. 4984/2004. Penal. Art.174, 175 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4984/2004
Dosar nr. 4413/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30 din 17 februarie 2004, Tribunalul Olt l-a condamnat pe inculpatul G.M.M., în baza art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., la 15 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost dedusă prevenţia de la 27 septembrie 2003 la zi şi s-a dispus menţinerea arestării preventive.
Inculpatul a fost obligat la 70 milioane lei despăgubiri civile şi 50 milioane lei daune morale, către partea civilă F.M., la 5.775.734 lei despăgubiri către Spitalul Clinic Craiova şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 21 septembrie 2003, victima F.G.M. se afla în barul SC C. SRL din comuna Tufeni, jud. Olt, unde a venit şi inculpatul G.M.M. împreună cu fraţii C.I. şi C.F.
Întrucât victima a suferit în urmă cu mai mulţi ani un accident, mama acesteia a încunoştinţat angajaţii barurilor din localitate, să îi refuze fiului ei vânzarea de băuturi alcoolice.
Mergând la tejgheaua barului pentru a solicita ţigări şi băuturi alcoolice, victima a fost refuzată de către barmana I.N. să-i vândă alcool.
În acest timp a venit la tejghea şi inculpatul G.M.M., căruia victima i-a dat suma de 6.000 lei şi l-a rugat să-i cumpere băuturi alcoolice, martora I.N. refuzând şi în această modalitate să o servească pe victimă.
Întrucât inculpatul a refuzat să-i restituie victimei suma de bani, între cei doi s-a iscat o ceartă.
Inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnul peste faţă, încetând la intervenţia martorului P.P.
Venind în faţa barului, din nou inculpatul a lovit victima în aceeaşi modalitate, fiind şi de data aceasta împiedicat să continue agresiunea de către martorul P.P.
În drum spre casă, victima a fost ajunsă de inculpat şi lovită tot cu pumnii până a fost doborâtă pe asfalt, după care violenţele au continuat prin lovirea acesteia şi cu picioarele.
În stare de inconştienţă, victima a fost târâtă de inculpat lângă un gard, după care, analizând gravitatea faptei, a părăsit localitatea în aceeaşi noapte, fiind dat în consemn de către organul de poliţie.
Victima a fost internată în Spitalul Clinic Craiova, suferind două intervenţii chirurgicale, însă cu tot tratamentul de spitalizare aplicat, a decedat la data de 26 septembrie 2003.
Aşa cum rezultă din raportul medico-legal de autopsie al I.M.L. Craiova, moartea numitului F.G.M. a fost violentă şi s-a datorat leziunilor meningo-cerebrale (dilacerarea cerebrală, hematom subdural), consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, leziunile putând fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure.
În dimineaţa de 27 septembrie 2004, inculpatul a fost prins pe raza municipiului Piteşti.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea, prevăzută de art. 183 C. pen., neavând intenţia de a produce decesul victimei şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 307 din 23 iunie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul inculpatului, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică atât sub aspectul încadrării juridice a faptei cât şi al individualizării pedepsei.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, în scris şi oral, personal şi prin apărător, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. şi reţinerea, indiferent de încadrarea juridică, a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., în considerarea lipsei antecedentelor penale, faptul că a fost provocat de o rudă a victimei, care l-a asigurat şi că este încadrat în muncă.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului, motivat şi reţinut pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen., nu este fondat.
În stabilirea situaţiei de fapt, instanţele au avut în vedere materialul probator de la dosar, respectiv procesul verbal de constatare a locului faptei, planşa foto, declaraţiile martorilor I.N., P.P., Z.I., D.L., raportul medico-legal de autopsie, coroborate cu declaraţiile inculpatului, prin care a recunoscut lovirea victimei.
Curtea constată că împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii au fost corect reţinute, iar încadrarea juridică în dispoziţiile art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., este legală.
Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor P.P., Z.I. şi D.L., după îmbrâncelile şi loviturile peste faţă aplicate victimei în bar şi în faţa acesteia, inculpatul, pe drum, ajungând victima, a lovit-o din nou cu pumnul în faţă şi după căderea acesteia pe asfalt, a lovit-o şi cu picioarele.
Însuşi inculpatul, prin declaraţia scrisă personal şi cea consemnată de procuror, în prezenţa apărătorului, precizează că, după ce a lovit victima cu pumnul în faţă şi aceasta a căzut pe asfalt, i-a mai aplicat lovituri cu picioarele în abdomen, „după care l-am lăsat deoarece nu se mai ridica de jos".
Acţiunile inculpatului realizează conţinutul laturii obiective a infracţiunii de omor, rezultând din raportul medico-legal de autopsie că leziunile meningo-cerebrale, cauzatoare de moarte, s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, stabilindu-se astfel legătura de cauzalitate între actele de violenţă şi urmarea, respectiv deces.
Aşa fiind, critica adusă de inculpat încadrării juridice în infracţiunea de omor, cu agravanta specială a calificării datorită săvârşirii în public, este neîntemeiată.
Lovirea victimei puternic cu pumnul în faţă şi apoi, după ce a căzut, cu picioarele în mod repetat peste corp, la întâmplare, până ce nu s-a mai putut ridica de jos, exclude, în plan subiectiv, nereprezentarea şi neacceptarea de către inculpat, a posibilităţii decesului acesteia, pentru a reţine forma de vinovăţie a praeterintenţiei, specifică infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Nu este întemeiată nici cererea inculpatului de a i se acorda circumstanţe atenuante, în raport de unele împrejurări referitoare la săvârşirea infracţiunii şi conduita sa anterioară şi în timpul procesului penal.
Din nici o probă nu rezultă că inculpatul ar fi fost agresat de victimă sau de altă persoană, martorul P.P. intervenind în conflictul iniţiat de recurent numai cât a fost necesar, pentru a-l împiedica pe acesta să continue lovirea victimei.
De altfel, instanţele au acceptat versiunea inculpatului cu privire la împrejurările, în care a ajuns în posesia sumei de bani, la bar, pe care apoi a refuzat să o restituie, reţinând că i-a fost remisă de victimă să-i cumpere băuturi alcoolice, deşi martora I.N. a susţinut că, în realitate, inculpatul şi-a însuşit fără drept restul dat victimei după cumpărarea ţigărilor şi aflat pe tejghea, situaţie ce a determinat conflictul.
Datele privind caracterizarea persoanei inculpatului, respectiv, tânăr şi fără antecedente penale, au fost avute în vedere la aplicarea pedepsei, la minimul special prevăzut de lege.
Caracterizarea acestor împrejurări ca circumstanţe atenuante nici nu se impune, nici nu se justifică, pedeapsa fiind corect individualizată şi necesară, aşa cum a fost aplicată, pentru realizarea funcţiilor acesteia, de constrângere şi reeducare, precum şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de cele ce preced şi având în vedere că nici din examinarea hotărârilor nu a fost identificat vreunul din cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., ar putea fi luate în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului urmează să se deducă timpul arestării preventive de la 27 septembrie 2003 la 5 octombrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.M., împotriva deciziei penale nr. 307 din 23 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 27 septembrie 2003 la 5 octombrie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4948/2004. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 4988/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
