ICCJ. Decizia nr. 4946/2004. Penal. L.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4946/2004
Dosar nr. 3648/2004
Şedinţa publică din 4 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 476 din 6 aprilie 2004, a Tribunalului Bucureşti, pentru fapte prevăzute de Legea nr. 143/2000 au fost pronunţate faţă de inculpaţii G.M.F. şi respectiv D.A.N., următoarele pedepse:
1. G.M.F, a fost condamnat, pentru două fapte prevăzute de art. 4 şi respectiv art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ, la două pedepse de un an închisoare şi respectiv 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.
Conform art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, cu art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru doi ani, fiind menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia de la 13 mai 2003, la zi.
2. D.A.N., a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 142/2000, fiind menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia de la 13 mai 2003, la zi.
Conform prevederilor art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, au fost confiscate de la ambii inculpaţi cantităţile de heroină şi pastilele de Methadonă găsite, ca şi sumele de bani obţinute din săvârşirea infracţiunilor, respectiv 2.700.000 lei şi 80 euro de la inculpatul G.M.F. şi 500.000 lei de la inculpatul D.A.N.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 14 mai 2003, inculpatul G.M.F. a fost depistat în locuinţa martorei S.D., având asupra sa 113 punguţe de material plastic conţinând o substanţă pulverulentă de culoare bej, 15 punguţe cu o substanţă bej şi 119 comprimate Methadonă inscripţionate cu SM, probele de laborator ca şi raportul de constatare tehnico – ştiinţifică, demonstrând că substanţa pulverulentă este heroină.
În faţa organelor de poliţie, inculpatul G.M.F. a declarat că achiziţiona respectivele droguri de la inculpatul D.A.N., astfel că s-a procedat şi la prinderea acestuia, la data de 14 mai 2003, chiar în timp ce îi vindea trei doze de heroină martorului P.D.I.
În declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, ambii inculpaţi au recunoscut faptele comise şi la rândul lor au furnizat date şi informaţii, despre alţi consumatori şi traficanţi de droguri.
Împotriva acestei sentinţe ambii inculpaţi au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate.
Astfel ambii inculpaţi au susţinut că instanţa de fond nu a acordat eficienţă corespunzătoare datelor lor personale, constând în aceea că au avut poziţii procesuale sincere, nu au antecedente penale şi au cooperat cu organele judiciare, fapt pentru care au solicitat reţinerea circumstanţelor, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen. şi aplicarea unor pedepse situate sub minimul special prevăzut de lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 432 din 9 iunie 2004, a respins ca nefondate apelurile celor doi inculpaţi.
Din considerentele deciziei de casare se reţine că ambii inculpaţi au comis infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.A.N., faptă ce prezintă un grad ridicat de pericol social, sporit în cazul de faţă şi prin împrejurarea că asupra ambilor inculpaţi au fost găsite cantităţi mari de droguri, ceea ce este de natură a înlătura un caracter potenţial întâmplător al activităţii infracţionale.
Împotriva hotărârilor penale sus-menţionate, în termen legal au declarat recurs ambii inculpaţi.
Recursurile nu au fost motivate în scris, însă cu ocazia dezbaterilor orale, au fost practic reiterate aceleaşi motive de nelegalitate şi netemeinicie analizate şi de instanţa de apel, solicitându-se reducerea pedepselor, pronunţate apreciate ca fiind prea aspre, prin aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Recursul întemeiat pe prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., caz de casare în care se încadrează criticile formulate de ambii inculpaţi, este nefondat, pentru consideraţiunile prezentate în cele ce urmează.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama, între altele de gradul de pericol social al faptelor comise ca şi de persoana inculpatului. Cu alte cuvinte instanţa realizează o adecvare a pedepsei, desigur conform textului de lege aplicabil, la o anumită faptă concretă şi la un infractor concret, care trebuie reeducat.
Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, ambele instanţe au apreciat cu justeţe asupra criteriilor generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind în mod judicios valorificate toate elementele care circumstanţiază persoana fiecărui inculpat, prin raportarea desigur la gradul de pericol social concret al faptelor comise.
Sub acest ultim aspect în mod corect s-a reţinut gravitatea, în mod special sporită, a faptelor de trafic de droguri de mare risc, relevant în acest sens fiind şi regimul sancţionator sever prevăzut de acest act normativ, însă acordându-se în acelaşi timp eficienţă prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, faţă de ambii inculpaţi.
În raport de cele menţionate, Înalta Curte consideră că criticile formulate de ambii inculpaţi referitor la greşita individualizare a pedepselor nu sunt întemeiate şi nu pot fi primite, nefiind incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând cauza şi din oficiu, Înalta Curte constată că nu există nici un motiv de casare, care să poată fi luat în considerare, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţii D.A.N. şi G.M.F. vor fi respinse ca nefondate, cu obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2003, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.A.N. şi G.M.F., împotriva deciziei penale nr. 432 din 9 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive a fiecărui inculpat de la 13 mai 2003 la 4 octombrie 2004.
Obligă pe inculpatul D.A.N. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe inculpatul G.M.F. să plătească statului suma de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4943/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4948/2004. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
