ICCJ. Decizia nr. 4994/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4994/2004
Dosar nr. 3371/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 506 din 27 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat inculpaţii:
1. S.E.G. la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 26 şi art. 27, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-au aplicat prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatei şi s-a computat detenţia preventivă la zi.
2. U.M.T. la 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în cauza de faţă, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată aceleiaşi inculpate prin sentinţa penală nr. 358 din 10 februarie 1999 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin neapelare, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 290 C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
S-a dedus perioada executată, în temeiul mandatului de executare, privind pedeapsa de 3 ani închisoare, de la 10 ianuarie 2002, la zi.
S-a anulat mandatul emis de Judecătoria Ploieşti, urmând a se emite un nou mandat, după rămânerea definitivă a sentinţei pronunţate în cauza de faţă.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
3. U.R. la 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5), cu art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru un rest de 370 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 358/1999 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în acte sub semnătură privată, prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) şi art. 290, cu art. 33 lit. a) C. pen., rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă, astfel că inculpatul va executa în final o pedeapsă de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complimentară a degradării militare, precum şi dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În latura civilă, s-a constatat acoperit în parte prejudiciul cauzat părţii civile SC C.M. SA Buzău şi au mai fost obligaţi inculpaţii, în solidar, între ei şi solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC T.D. SRL Ploieşti, să mai plătească 649.853.621 lei, din care 121.725.915 lei penalităţi de întârziere; s-a constatat acoperit în parte prin restituire, prejudiciul cauzat părţii civile SC A. SRL Bucureşti şi au mai fost obligaţi inculpaţii, tot în solidar, la 686.850.458 lei, din care 158.400.000 lei penalităţi de întârziere.
De asemenea, au mai fost obligaţi, în aceeaşi modalitate, inculpaţii şi cu partea responsabilă civilmente, la 684.170.216 lei despăgubiri către partea civilă SC S. SRL Ploieşti.
S-a dispus comunicarea dispozitivului sentinţei, conform art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, republicată, la registrul comerţului Prahova.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpaţii U.R. şi U.M.T., soţi, împreună cu S.E.G., sora ultimei, au conceput un plan pentru înşelarea mai multor societăţi comerciale. Astfel, folosindu-se de SC T.D. SRL, înfiinţată în luna ianuarie 1992, cu asociat unic U.M.T. şi apoi S.E.G., căreia i-au fost cesionate acţiunile, cei trei inculpaţi, în perioada noiembrie 2001 – ianuarie 2002, au achiziţionat diverse mărfuri de la 3 societăţi comerciale, pentru care au emis file C.E.C. fără acoperire. În două din aceste situaţii, inculpaţii au achitat sume infime, în raport cu valoarea mărfurilor facturate, tocmai pentru a câştiga o minimă încredere din partea partenerilor de afaceri.
Când aceştia solicitau plata, intervenea inculpata S.E.G., care promitea onorarea obligaţiilor contractuale şi chiar emitea bilete la ordin, de asemenea, fără acoperire.
Inculpaţii au achiziţionat, cu 3 facturi, bandă zincată de la SC C.M. SRL Buzău, în valoare totală de 746.937.189 lei, pentru care s-au emis file C.E.C. şi bilete la ordin fără a avea disponibil bănesc, achitându-se suma de 90.000.000 lei în numerar.
În baza unui alt contract de colaborare încheiat între SC A. SRL Bucureşti şi SC T.D. SRL Ploieşti, prima societate a livrat societăţii reprezentată de inculpaţii U.R. şi U.M.T., produse siderurgice cu două facturi în valoare totală de 548.450.458 lei, din care s-a achitat cu numerar suma de 30.000.000 lei, pentru restul, adică 518.450.458 lei, emiţându-se filă C.E.C. refuzată la plată din lipsă de disponibil în cont.
În perioada 3 – 5 octombrie 2001, SC S. SRL Ploieşti a livrat cu două facturi produse petroliere către SC T.D. SRL Ploieşti, în valoare totală de 724.170.216 lei, pentru care s-a lăsat garanţie o filă C.E.C., pentru suma de 1.500.000.000 lei, ştampilată şi semnată de inculpata U.M.T.
S-a stabilit că inculpaţii vindeau apoi mărfurile altor societăţi comerciale, iar banii încasaţi îi foloseau în interes personal.
Prin Decizia penală nr. 123 din 12 martie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpatele S.E.G. şi U.M.T., împotriva sentinţei penale nr. 506 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova.
Ele au solicitat, în principal, achitarea, susţinând că, în relaţiile contractuale soldate cu prejudicierea celor trei societăţi comerciale au fost de bună credinţă, doar blocajul financiar determinând imposibilitatea achitării mărfurilor achiziţionate.
Al doilea motiv a avut în vedere încadrarea juridică a faptei, cele două inculpate nefiind de acord cu reţinerea unui prejudiciu total a peste 2 miliarde lei, care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen. Ori, prejudiciul reţinut în sarcina lor a fost artificial, mărit prin adăugarea penalităţilor de întârziere.
În fine, în subsidiar, ele au solicitat redozarea pedepselor aplicate, pe care le-au consideră prea aspre, în raport de faptele comise şi persoana fiecărei inculpate.
Ambele inculpate au declarat recurs şi au criticat sentinţa pentru greşita reţinere a art. 215 alin. (5) C. pen., ca urmare a includerii eronate în prejudiciul penal a penalităţilor de întârziere, precum şi pentru greşita condamnare, susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive a infracţiunii de înşelăciune.
Prin Decizia nr. 3897 din 19 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de inculpatele S.E.G. şi U.M.T., extinzând efectele acestora şi cu privire la inculpatul U.R.
A casat Decizia penală nr. 123 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa penală nr. 506 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova şi a trimis cauza, pentru rejudecare, la prima instanţă.
Totodată, a prelungit arestarea preventivă a inculpatei S.E.G., cu 30 de zile, respectiv până la 19 octombrie 2003, inclusiv.
Se motivează că reţinerea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), a avut în vedere prejudiciul penal mai mare de două miliarde lei, pentru fiecare inculpat.
Ori, din cererile de constituire de parte civilă, rezultă că s-au calculat şi inclus şi penalităţi de întârziere, acestea excedând prejudiciului penal, în raport de care se face încadrarea juridică a faptelor comise.
Instanţa de trimitere urmează ca, în fond, după casare, să stabilească cu certitudine prejudiciul penal cauzat de inculpaţi, în raport de care se va face încadrarea juridică a faptelor comise.
Motivul privind greşita condamnare a inculpaţilor a fost considerat nefondat şi a fost respins, motivându-se că probele administrate în cauză relevă în mod evident că inculpaţii au acţionat concordant, pentru punerea în aplicare a unui plan de înşelare a celor trei societăţi comerciale, cunoscând că nu au disponibil în cont pentru a achita contravaloarea mărfurilor achiziţionate. De altfel, ei au vândut ulterior aceste produse, însuşindu-şi sumele rezultate din aceste vânzări.
Rejudecând cauza, Tribunalul Prahova prin sentinţa penală nr. 192 din 13 aprilie 2004, a hotărât următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.
În baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 27 C. pen., a condamnat pe inculpata S.E.G., la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi s-a computat din durata pedepsei, reţinerea şi arestarea preventivă, de la 16 ianuarie 2002, la zi.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata U.M.T. la 10 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a contopit această pedeapsă, cu cea de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 358 din 10 februarie 1999 a Judecătoriei Ploieşti, dispunând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a anulat mandatul de executare în baza sentinţei penale nr. 358/1999 a Judecătoriei Ploieşti şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
S-a dedus pedeapsa deja executată, de la 10 ianuarie 2002, la zi.
S-a luat act că această inculpată este arestată în altă cauză.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul U.R., la 10 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 370 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 358/1999 a Judecătoriei Ploieşti şi a contopit acest rest de pedeapsă, cu pedeapsa aplicată în cauză, dispunând ca, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
A admis, în parte, acţiunea civilă şi a obligat, în solidar, pe inculpaţi, în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC T.D. SRL Ploieşti, să plătească părţilor civile SC C.M. SRL Buzău, suma de 528.127.706 lei, SC A. SRL Bucureşti, suma de 528.450.458 şi SC S. SRL Ploieşti, suma de 684.170.286 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, republicată, s-a dispus comunicarea unei copii de pe sentinţă la Oficiul Registrului Comerţului Prahova, după rămânerea definitivă a hotărârii.
A obligat pe inculpaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare, fiecare, din care câte 600.000 lei fiecare, reprezentând onorariu apărător din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, în contul Baroului de Avocaţi Prahova.
S-a reţinut, în urma efectuării expertizei contabile, că valoarea prejudiciului (1.740.748.450 lei) este sub limita de două miliarde lei, motiv pentru care s-a înlăturat aplicarea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), schimbându-se încadrarea juridică a faptei în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.
Împotriva ultimei sentinţe, inculpaţii au declarat apel, susţinând că nici o dată nu au avut intenţia de a-şi înşela partenerii de afaceri şi că, oricum, pedepsele aplicate sunt prea aspre faţă de faptele săvârşite şi de împrejurarea că au dat dovadă de sinceritate şi au regretat comiterea infracţiunilor.
Prin Decizia penală nr. 224 din 24 mai 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondate, apelurile, a menţinut starea de arest a inculpatei S.E.G. şi a dedus din pedeapsa aplicată acesteia, timpul arestării preventive, de la 16 ianuarie 2002, la zi.
A obligat pe inculpaţi să plătească părţii civile intimate SC A. SRL, câte 2.330.000 lei cheltuieli judiciare şi câte 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 600.000 lei, reprezintă onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Această din urmă decizie a fost recurată de cei trei inculpaţi.
Inculpaţii au invocat motivul de recurs, prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroare gravă de fapt, susţinând că s-a reţinut greşit intenţia de a înşela, deşi ei au lăsat filele C.E.C. la partenerii de afaceri numai pentru garanţie şi nu pentru a-i înşela, iar la neplata mărfurilor s-a ajuns datorită blocajului financiar, solicitând să fie achitaţi în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Critica nu poate fi primită întrucât un motiv similar a mai fost invocat de inculpaţi şi la instanţa supremă, care prin Decizia nr. 3897 din 19 septembrie 2003 (la care ne-am mai referit) a respins motivul, ca nefondat, cu motivarea că probele administrate relevă în mod evident că inculpaţii au acţionat concordant, pentru punerea în aplicare a unui plan de înşelare a celor trei societăţi comerciale.
Ei au cunoscut că nu au disponibil în contul bancar pentru a achita contravaloarea mărfurilor achiziţionate, iar după ce au intrat în posesia acestora, le-au vândut, însuşindu-şi sumele rezultate din vânzări, fără să achite contravaloarea mărfurilor.
Deci, intenţia delictuoasă a infracţiunii de înşelăciune este evidentă.
Situaţia de fapt care a fost avută în vedere de instanţa de recurs, nu s-a schimbat, la rejudecare în fond după casare, întrucât nu au survenit probe noi sub acest aspect, efectuându-se probe numai cu privire la stabilirea prejudiciului penal, în vederea încadrării juridice corecte a faptei.
Printr-un alt motiv de recurs formulat, inculpaţii au invocat motivul prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând că pedepsele sunt greşit individualizate, în sensul că sunt prea mari faţă de împrejurările, în care au fost comise faptele şi de situaţia lor personală.
Şi această critică este nefondată.
Pedepsele aplicate, în limitele prevăzute de textul incriminator, diferenţiate just pentru complice, reflectă corect gravitatea faptelor săvârşite, în raport de cuantumul ridicat al prejudiciului şi de manoperele folosite, precum şi pericolul social, de asemenea, accentuat al persoanei inculpaţilor, subliniindu-se faptul că soţii U. sunt recidivişti, că anterior au fost condamnaţi tot pentru infracţiuni de înşelăciune şi că toţi trei inculpaţii au dovedit nesinceritate, prin apărările şi susţinerile pe care le-au făcut.
În consecinţă, se impune menţinerea pedepselor în cuantumul fixat, pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Criticile formulate fiind nefondate şi cum nu se constată nici un motiv care se ia în considerare din oficiu, urmează a se respinge recursurile, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei S.E.G., timpul arestării preventive de la 16 ianuarie 2002, la data prezentei decizii şi se va constata că ceilalţi doi inculpaţi sunt arestaţi în altă cauză.
Recurenţii vor fi obligaţi să plătească statului câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.E.G., U.M.T. şi U.R., împotriva deciziei penale nr. 224 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei S.E.G., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2002 la 5 octombrie 2004.
Constată că inculpaţii U.M.T. şi U.R. sunt arestaţi în altă cauză.
Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4988/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4997/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
