ICCJ. Decizia nr. 4997/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4997/2004
Dosar nr. 4315/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa penală nr. 6164 din 21 noiembrie 2002, a dispus condamnarea, printre alţii, a inculpatului L.C. la 12 ani şi, respectiv 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, prin schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.
În temeiul art. 40 din acelaşi cod, a dispus contopirea pedepsei rezultante de 12 ani închisoare, cu cea de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4136 din 20 septembrie 2001 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 81 şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în final inculpatul urmând să execute 12 ani închisoare.
Totodată, a menţinut starea de arest şi a scăzut din pedeapsă timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 29 august 2002, la zi.
În sfârşit, în baza art. 14 şi art. 15 C. proc. pen., a obligat pe inculpata A.V., în solidar cu părţile responsabile civilmente A.I. şi A.E., să plătească 20.000.000 lei daune morale părţii civile O.L.
S-a reţinut că, la 24 august 2002, inculpatul L.C. a condus pe drumurile publice autoturismul proprietatea tatălui său, fără acordul acestuia, deşi nu avea permis de conducere.
De asemenea, la 26 august 2002, ajutat fiind de A.V. (condamnată în cauză), inculpatul a întreţinut relaţii sexuale, prin constrângere, cu partea vătămată O.L.
Tribunalul Iaşi, printre altele, a respins apelul declarat de inculpatul L.C.
Curtea de Apel Iaşi, printre altele, a admis recursul declarat de inculpat şi, descontopind pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare în pedepsele componente, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, a constatat graţiată pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.
De asemenea, a redus de la 12 ani închisoare la 9 ani închisoare, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 89/2001, cu aplicarea art. 75 lit. c) din acelaşi cod.
În baza art. 40 C. pen., a contopit pedepsele de 9 ani închisoare cu pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 4136 din 20 septembrie 2001 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 81 şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), inculpatul urmând să execute în final, pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare.
În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza II şi pct. 7 ind.1 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, împotriva celor trei hotărâri, considerându-le contrare legii, întrucât instanţele au omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen.; pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen., este greşit stabilită prin neaplicarea prevederilor art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi că, deşi s-a consemnat în minuta hotărârii, în dispozitiv instanţa de fond a omis să-l oblige pe inculpatul L.C. la plata despăgubirilor.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 83 alin. (1) C. pen., „dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată, pentru noua infracţiune."
Astfel, din cazierul judiciar al inculpatului şi din cuprinsul dosarului nr. 119/01 al Judecătoriei Iaşi, rezultă că, anterior, inculpatul L.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 4136 din 20 septembrie 2001, definitivă prin neapelare la 1 octombrie 2001, la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 99 şi art. 76 lit. c) C. pen. În temeiul art. 81 din acelaşi cod, instanţa a dispus, în dosarul menţionat, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Întrucât în cursul termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, cuprins între 1 octombrie 2001 şi 30 martie 2004, la 24 august 2002 şi, respectiv, 26 august 2002, inculpatul a comis infracţiunile deduse în prezent judecăţii, instanţa, în baza textului de lege menţionat, trebuia să dispună revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare şi executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită, în prezenta cauză, în final, inculpatul urmând să execute 10 ani închisoare.
Deşi corect s-a constatat că relaţia dintre faptele deduse în prezent judecăţii şi fapta sancţionată prin sentinţa penală nr. 4136 din 20 septembrie 2001 a Judecătoriei Iaşi caracterizează o pluralitate intermediară, tratamentul sancţionată nu este cel general, prevăzut de art. 40 C. pen., ci cel de excepţie, prevăzut de art. 83 din acelaşi cod.
Acest aspect a fost constatat şi de instanţa de recurs, dar nu a putut fi îndreptat în lipsa recursului parchetului, Curtea de Apel Iaşi, fiind sesizată numai cu calea de atac exercitată de inculpat.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv al recursului în anulare, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., aşa cum a fost modificat prin O.U. nr. 89 din 26 iunie 2001, actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
De asemenea, conform art. 197 alin. (2) lit. a) din acelaşi cod, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
Potrivit art. 65 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, iar pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani.
Prin urmare, instanţa de fond trebuie, ca în temeiul textelor de lege menţionate şi dispunând condamnarea inculpatului L.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) C. pen., să-i aplice acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, din cele enumerate în art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În consecinţă, prin neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă greşit stabilită.
Sesizate numai cu apelul şi recursul inculpatului, instanţele de control judiciar nu au avut posibilitatea legală să îndrepte hotărârea instanţei de fond sub acest aspect.
Cât priveşte ultimul motiv invocat, respectiv faptul că deşi s-a consemnat în minuta hotărârii, în dispozitiv instanţa de fond a omis să-l oblige pe inculpatul L.C. la plata despăgubirilor, se constată că acesta nu constituie motiv de recurs în anulare, întrucât, această omisiune, fiind doar o eroare materială, potrivit dispoziţiilor art. 195 alin. (1) C. proc. pen., „erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu."
Ca atare, în raport de cele arătate, recursul în anulare fiind fondat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează a-l admite şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 6164 din 21 noiembrie 2002 a Judecătoriei Iaşi, deciziei penale nr. 789 din 19 iunie 2003 a Tribunalului Iaşi şi deciziei penale nr. 673 din 15 august 2003 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe intimatul inculpat L.C.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Înlătură aplicarea art. 40 C. pen.
Aplică inculpatului L.C. şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 4136 din 20 septembrie 2001 a Judecătoriei Iaşi şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul L.C. să execute pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 august 2002 la 5 octombrie 2004.
Anulează mandatul de executare emis şi dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei hotărâri.
Onorariul pentru apărarea din oficiu în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4994/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5005/2004. Penal. Art.178 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
