ICCJ. Decizia nr. 5046/2004. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 54 din 24 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost respinsă plângerea formulată de petiționarul B.F., împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, dată în dosarul nr. 447/P/2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nu există probe care să confirme săvârșirea faptelor de către intimați.
împotriva sentinței a formulat recurs petentul B.F. care a solicitat casarea hotărârii și obligarea celor doi intimați la plata despăgubirilor civile.
Prin decizia penală nr. 261 din 27 mai 2004, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, recursul cu motivarea că, fapta celor doi polițiști, intimați de a lăsa în custodie lui D.I. calul găsit în curtea acestuia și pentru care a prezentat o chitanță din care rezultă că l-a cumpărat, nu constituie infracțiune.
împotriva acestei hotărâri petentul a declarat din nou recurs, reiterând susținerile anterioare.
Recursul este inadmisibil:
Potrivit art. 2781,2 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se soluționează în fond de instanța căreia i-ar reveni, după lege, competența de soluționare a cauzei în primă instanță, potrivit alin. (10) al aceluiași text, hotărârea primei instanțe poate fi atacată numai pe calea ordinară a recursului.
în speță, plângerea dedusă judecății a fost soluționată corect, în primă instanță, de Tribunalul Vâlcea, iar recursul declarat de petent împotriva acestei hotărâri de Curtea de Apel Pitești.
Așadar, în speță a fost exercitată calea de atac a recursului și cum hotărârea a devenit definitivă, petentul nu mai putea declarat un alt recurs, atâta timp cât, acesta nu este prevăzut de lege iar hotărârea a rămas definitivă în condițiile arătate mai sus.
în consecință, recursul petentului este inadmisibil și potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca atare.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
← ICCJ. Decizia nr. 5000/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4944/2004. Penal → |
---|