ICCJ. Decizia nr. 5166/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 155 din 22 septembrie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. 4895/2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul:
G.I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul G.I. la:
- 2 ani închisoare.
în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului G.I., cu un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.
A atras atenția inculpatului G.I. asupra dispozițiilor nerespectării dispozițiilor art. 83 și art. 85 C. pen.
în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpații:
R.G.;
B.L. la:
- câte un an și 6 luni închisoare fiecare.
în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de câte un an și 6 luni închisoare, aplicată fiecărui inculpat, R.G. și D.L., cu un termen de încercare de câte 3 ani și 6 luni pentru fiecare inculpat, conform art. 82 C. pen.
A atras atenția inculpaților R.G. și B.L. asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 și art. 85 C. pen.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, D.G.A.I.A. Caraș Severin, pentru despăgubiri civile de 4.566.804.400 lei plus dobânzi legale.
în baza art. 455 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., a declarat ca fiind false și a dispus anularea înscrisurilor false, centralizatoarele aflate în dosarul de urmărire penală, întocmite de S.C. G.C. S.R.L. Topleț nr. 1437/1998, nr. 1472/1998, nr. 1516/1998, nr. 1600/1998, nr. 1625/1998, nr. 1832/1998, nr. 1849/1998, nr. 1883/1998, nr. 1976/1998, nr. 2057/1998, nr. 2084/1998, nr. 2033/1998, nr. 2063/1998, nr. 2114/1998, 652/1998, 2166/1998, 2197/1998, 2288/1998, 2335/1998, 2357/1998, 2394/1998, 816/1998, 2430/1998, 2444/1998, 2460/1998, 2482/1998, 2487/1998, 2493/1998, 2500/1998, 2504/1998, 2508/1998, f.n./1998, 2539/1998, 2449/1998, 2554/1998, 2564/1998, 427/1999, 472/1999, 531/1999, 554/1999, 636/1999, 651/1999, 695/1999, 773/1999, 791/1999, nr. 1/1999, nr. 2/1999, 3/1999, 11/1999, 15/1999, 19/1999, 20/1999, 21/1999, 22/1999, 23/1999, 24/1999, 25/1999, 26/1999, 27/1999, 28/1999, 29/1999, 30/1999, 31/1999, 32/1999, 33/1999, 34/1999, 35/1999, 36/1999, 37/1999, 38/1999.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpații la câte 2.000.000 lei fiecare cheltuieli judiciare față de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin nr. 288/ P din 19 septembrie 2002, au fost trimiși în judecată inculpații G.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; R.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și B.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților R.G. și B.L. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. și scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților G.I., R.G. și B.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 323 C. pen. și art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
La dosar s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a acvirat dosarul nr. 288/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, s-au luat declarații inculpaților, s-au audiat martorii M.M.M., B.A.M., B.M., P.J. și s-a efectuat o expertiză contabilă judiciară de către expert M.G.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt că inculpatul G.I., administrator și asociat unic al S.C. G.C. S.R.L. ajutat de coinculpați și-a atribuit în mod nereal calitatea de furnizor de îngrășăminte chimice agricole și întocmind facturi false unor beneficiari imaginari, a încasat de la bănci din Herculane și Orșova, suma de 4.566.804.400 lei, contravaloarea a 34.477 cupoane agricole cumpărate de pe piața liberă în perioada 1998 - 2000, la prețuri mai mici decât valoarea lor nominală. Cu toate acestea, s-a apreciat că fapta inculpatului nu este infracțiune, deoarece nu a avut intenția să înșele, el efectuând o operațiune de intermediere și nu există pentru Ministerul Agriculturii nici-o pagubă. Această motivare a fost susținută pe baza concluziilor expertizei contabile efectuate.
Curtea de Apel Timișoara prin decizia penală nr. 85/ A pronunțată la data de 10 martie 2004, în dosarul penal nr. 47/P/2004 a decis:
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, D.A.D.R. Caraș Severin, împotriva sentinței penale nr. 155 din 22 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosar nr. 4895/P/2002.
A desființat sus-numita sentință în ceea ce privește pe inculpatul G.I. atât în latura penală, cât și cea civilă și în rejudecare:
în baza art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul G.I. la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea pedepsei.
A contopit pedeapsa de 10 ani închisoare, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în pedeapsa mai grea de 10 ani închisoare care se execută și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea pedepsei.
Pe timpul și în condițiile art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
A obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 4.566.804.400 lei despăgubiri cu dobânzi legale.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.G. împotriva aceleiași sentințe.
Din fondurile Ministerului Justiției a dispus să se plătească Baroului Timiș suma de 400.000 lei onorar de avocat din oficiu pentru inculpatul G.I.
Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
în motivarea deciziei s-a avut în vedere că devreme ce sentința a reținut ca fiind comise infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen., constând în completarea în fals a unor facturi de vânzare și depunerea la unități bancare, împreună cu cupoanele achiziționate urmărindu-se producerea unor consecințe juridice, nu se putea concluziona că această activitate a fost una de intermediere, fiind evident una de inducere în eroare cu scopul obținerii unui folos material injust prin creerea astfel a unui prejudiciu echivalent.
Concluziile expertizei au fost doar evazive sub aspectul existenței sau nu a unui prejudiciu, în timp ce martorii audiați au arătat că nu au avut relații comerciale cu inculpații, demonstrând inducerea în eroare, iar Ministerul Agriculturii a arătat în ce constă paguba.
împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în ceea ce-l privește pe inculpatul G.I., precum și inculpații G.I., B.L. și R.G.
în motivele scrise de recurs al parchetului s-au criticat: neaplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. și a dispozițiilor art. 7 și art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, republicată.
S-a solicitat casarea deciziei sub acest aspect și aplicarea textelor menționate în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. (greșita aplicare a legii).
Recurentul inculpat B.L. nu și-a motivat scris recursul și față de împrejurarea punerii în discuție a aspectului nedeclarării apelului și a neschimbării situației sale, un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen., a lăsat soluționarea recursului la aprecierea instanței.
Recurentul inculpat R.G. a criticat ambele hotărâri prin care a fost condamnat, apreciind că faptei sale i-a lipsit pericolul social al unei infracțiuni și a cerut să fie achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. [(art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.)].
Inculpatul recurent intimat G.I. a solicitat casarea deciziei și achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune, deoarece a cumpărat cupoanele și le-a valorificat la stat el, în locul țăranilor [(art. 3859alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., lipsa intenției)]. în subsidiar a solicitat casarea cu trimitere și efectuarea de probe suplimentare fără a indica concret ce anume ar urma lămurit prin probe. Motivul de casare invocat a fost grava eroare de fapt ](art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)]. Această soluție s-a cerut și pentru omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra motivului de apel, invocat oral de reprezentantul parchetului [(art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.)].
Examinând hotărârea atacată în raport de toate criticile enunțate, cât și din oficiu, înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Recursul intentat de inculpatul B.L. este inadmisibil, urmând a fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., deoarece persoanei care nu a uzat de calea de atac a apelului, nu îi mai este deschisă calea recursului, nefiindu-i nici schimbată în vreun fel situația ](art. 3851alin. (4) C. proc. pen.)].
Recursul declarat de inculpatul R.G. urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., deoarece instanțele de fond și apel în mod corect au constatat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., pericolul social cauzat prin această infracțiune mijloc rezultând din însuși rezultatul la care s-a ajuns; pagubă de miliarde.
Și recursul declarat de inculpatul G.I. este nefondat sub aspectele criticate, mai puțin individualizarea pedepsei.
Instanța de apel s-a pronunțat asupra laturii criticilor formulate scris sau oral, în acest sens arătându-se că examinarea hotărârii de apel s-a făcut prin prisma motivelor de apel formulate (deci nu doar cele scrise), cât și din oficiu.
în ceeace privește constatarea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, aceasta a fost corect făcută, nefiind rodul vreunei erori, ele rezultând din probe.
Apărarea inculpatului, în sensul că a cumpărat și vândut cupoanele deci nu a păgubit statul include un raționament incomplet, menit să-l exonereze de răspunderea penală.
Dacă țăranii ar fi avut dreptul ca prin simpla prezentare a cuponului să primească în bani valoarea nominală a acestuia, raționamentul ar fi fost corect.
Țăranu însă pentru a putea obține banii, trebuia să demonstreze că a cumpărat, cum este în cauză, îngrășăminte agricole, de exemplu, și doar atunci avea dreptul să obțină în bani valoarea cuponului.
Fără această condiție îndeplinită, nu avea voie să-l valorifice.
Or, inculpatul care a cumpărat cupoanele sub valoarea lor, urmărind să obțină valoarea acestora reală, deci un profit, a falsificat realitatea prin emiterea de facturi false pentru a creea eronat aparența că a fost îndeplinită condiția menționată.
Așadar, inculpatul se face vinovat de infracțiune scop înșelăciune, realizată prin infracțiunea mijloc de fals în înscrisuri private, prejudiciul fiind întreaga sumă obținută prin valorificarea ilicită a cupoanelor plus dovezile legale.
Prejudiciul nu trebuia diminuat cu sumele plătite de inculpat cu ocazia achiziționării, deoarece în condițiile date prejudiciul creat prin fapta sa fiind cât s-a încasat plus dobânda.
Doar folosul inculpatului nu a coincis ca întindere cu prejudiciul creat, fiind diminuat cu suma cheltuită pentru achiziționare.
Instanța de apel în mod corect a reținut situația de fapt și a încadrat-o juridic, aplicând însă o pedeapsă prea aspră chiar dacă reprezintă minimul special, deoarece există circumstanțe atenuante ce urmează a-i fi reținute, conducând la aplicarea unei pedepse sub minimul special, și anume: inculpatul, persoană în etate și care a avut o comportare bună în societate anterior săvârșirii infracțiunii, n-a avut antecedente penale și a manifestat sinceritate deoarece și-a recunoscut faptele, apărându-se doar în sensul că nu a crezut că acestea sunt infracțiuni în contextul în care dacă ar fi fost controlat la timp nu s-ar fi ajuns la un prejudiciu atât de mare.
în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul sub acest aspect și înlăturând dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., se va reduce pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune și fals în înscrisuri private aplicându-se din nou concursul de infracțiuni. Tot în legătură cu pedepsirea inculpatului G.I. hotărârea instanței de apel este greșită și sub aspectul invocat în recursul parchetului, respectiv inculpatului G.I., trebuia să se aplice și dispozițiile art. 64 lit. c) în conformitate cu art. 65 C. pen., dat fiind specificul infracțiunii fiind normal să i se interzică desfășurarea unei activități de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
De asemenea, trebuie aplicate dispozițiile art. 7 și art. 21 din Legea nr. 26/1990, republicată privind Registrul Comerțului.
Și sub acest aspect urmează ca hotărârea să fie casată, făcându-se mențiunile cuvenite.
Se impune o precizare cu privire la redactarea deciziei, în sensul că mai înainte de a se contopi pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni se impunea înlăturarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, în această ordine și nu invers.
De asemenea, în privința motivării înlăturării suspendării era suficient să se arate că nu sunt îndeplinite condițiile, iar nu să lege această dispoziție de înlăturare de împrejurarea că urmează a fi condamnat și pentru altă infracțiune.
Cu aceste precizări, i-a obligat la cheltuieli judiciare doar pe inculpații recurenți B.L. și R.G., câte 1.000.000 lei fiecare, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5080/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4995/2004. Penal → |
|---|
