ICCJ. Decizia nr. 5056/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 20 iulie 2004, condamnații M.I.S. și M.I. au solicitat anularea deciziei penale nr. 2168/2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia penală nr. 2532 din 22 aprilie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile inculpaților M.I.S. și M.I. fiind menținută în ce-i privește pe aceștia, decizia penală nr. 154 din 7 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova prin care au fost condamnați la pedepse rezultante de câte 4 ani închisoare și câte un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen., art. 10 din Legea nr. 87/1994,art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 și art. 40 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin contestația în anulare formulată de condamnați s-a cerut în temeiul art. 391 C. proc. pen., admiterea în principiu, suspendarea executării hotărârii atacate și în urma rejudecării să se admită recursurile inculpaților și să se dispună încetarea procesului penal în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. f), ipoteza IV C. proc. pen.
în acest sens, au fost invocate, în drept, prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen., respectiv, cazul în care contestația în anulare este admisibilă, deoarece instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i) C. proc. pen.
în fapt, s-a susținut că inculpatul M.I.S. nu s-a dovedit a fi asociat sau reprezentant al vreunei firme, că societatea și recurentul nu datorează accize și taxe către stat, că toate operațiunile au fost înscrise corespunzător în jurnalul de cumpărări și vânzări, că mărfurile au fost recepționate pe bază de NIR-uri.
- în ce privește infracțiunea de înșelăciune nu s-a făcut dovada certă că acesta a indus în eroare societăți comerciale, lipsind atât elementul material al infracțiunii, cât și latura subiectivă;
- referitor la evaziunea fiscală s-a susținut că M.I. nu avea calitatea de contribuabil în înțelesul acestei legi, așa încât, nu avea calitatea de subiect activ al acestei infracțiuni;
- pe de altă parte, nu se justifică reținerea ca infracțiuni distincte a faptelor prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), precum și art. 290 C. pen., atâta timp cât ele reprezintă chiar modalitățile de săvârșire a evaziunii fiscale.
în privința contestatorului M.I.S. s-a susținut că nu există condiția legii de a fi deținător al numărului de telefon de la care s-ar fi purtat convorbirile telefonice interceptate, având în vedere adresa emisă de SC M.R. SA din care rezultă că numărul de telefon (la care s-a referit acuzarea) nu a fost alocat acestuia.
Examinând motivele evocate în raport de prevederile arătate, respectiv, art. 386 lit. c) C. proc. pen., se constată inadmisibilitatea contestației în anulare.
Deși cererea face referire la un text în baza căruia contestația în anulare ar putea fi admisă, motivele de fapt expuse nu se încadrează în cazul reglementat prin art. 386 lit. c) C. proc. pen.
Afirmația are în vedere împrejurarea că motivele de fapt expuse privesc inexistența unor condiții și elemente necesare reținerii infracțiunilor deduse, în speță, judecății ce vizează aspecte de ordin penal substanțial și nu formal pentru care, în situația dovedirii lor se pronunță achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
în schimb, prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen., au în vedere omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unor cauze de încetare a procesului penal, din cele arătate de art. 10 alin. (1) lit. f) - g) C. proc. pen.
Ori în această situație, dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (ce au fost invocate de contestatori) se referă la lipsa unor condiții legale, necesare punerii în mișcare a acțiunii penale și care vizează dreptul procesual penal și pentru care se pronunță a soluție de încetare a procesului penal.
Așa fiind, s-a constatat că recurenții invocă aspecte pentru inexistența cărora se pronunță achitarea și cum acestea nu pot constitui, în același timp, cauze de încetare a procesului penal, așa cum cere imperativ art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestația în anulare este inadmisibilă și a fost respinsă, ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5122/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5080/2004. Penal → |
|---|
