ICCJ. Decizia nr. 5000/2004. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul Dolj, secția penală, prin sentința penală nr. 588 din 30 octombrie 2002, dosar nr. 5844/P/2002 a dispus cu privire la inculpatul P.C.;
- achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în legătură cu săvârșirea infracțiunii calificată de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comisă, potrivit sesizării prin rechizitoriul nr. 384/P/2002 din 21 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva părții vătămate C.A.M., în vârstă de 14 ani și 10 luni de la data de 5 mai 2002.
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost revocată arestarea preventivă în cauza inculpatului, luată în cursul urmăririi penale la data de 7 mai 2002, dispunându-se punerea în libertate de îndată a acestuia.
Dată fiind achitarea inculpatului în latura penală a procesului, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă introdusă de partea vătămată, civilă C.A.M., privind solicitarea de daune morale în cuantum de 300.000.000 lei (fiind obligată aceasta la 6.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 4.960.000 lei c/valoarea expertizelor medico-legale efectuate în cauză).
Prin rechizitoriu s-a reținut că, în noaptea de 5 mai 2002, în jurul orelor 2,45, inculpatul P.C. în vârstă de 28 ani, s-a oferit să conducă victima C.A.M., minoră, în vârstă de 14 ani și 10 luni, folosind autoturismul proprietate personală, de la discoteca P. din comuna Bratovoiești, la locuința bunicilor părții vătămate din satul Giorocul Mare, din aceeași localitate.
în autoturism, împreună cu partea vătămată s-au aflat și alți tineri, care au coborât anterior, în dreptul locuințelor acestora, aflate pe traseul amintit.
Rămânând singur cu victima, sub pretextul că folosește un drum mai scurt, inculpatul a părăsit drumul național Craiova-Bechet, traseul normal către locuința bunicilor părții vătămate, intrând pe un drum lăturalnic și apoi în pădurea din apropiere, unde a întreținut un raport sexual cu partea vătămată, prin constrângere (amenințări și violențe fizice ce i-au cauzat acesteia leziuni ce au necesitat 1-2 zile îngrijiri medicale).
Partea vătămată a sesizat cele întâmplate organelor de poliție la data de 7 mai 2002, prin intermediul numitei J.M., mama acesteia, care a fost încunoștințată după revenirea minorei la domiciliul său din municipiul Craiova.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 1162/ A. II din 7 mai 2002, eliberat de I.M.L. Craiova, partea vătămată, elevă în clasa a VIII-a la Școala Generală nr. 16 din municipiul Craiova, a prezentat o deflorare recentă, posibilă din 6 mai 2002, precum și leziuni produse prin lovire cu sau de corpuri dure, cu urmările arătate anterior.
Existența constrângerii, cu privire la actul sexual avut de inculpat cu victima, a fost întemeiată pe probatoriu de către organul de urmărire penală, pe baza actului medico legal menționat anterior, plângerea și declarațiile părții vătămate, în care arată că a fost amenințată și lovită de către inculpat, pentru a întreține relații intime cu acesta, în care sens a făcut relatări și către mama acestuia și ceilalți martori audiați în cauză, procesul verbal de cercetare la fața locului și comportarea avută de inculpat apreciată a fi nejustificată, în condițiile în care actul sexual ar fi avut loc cu acordul părților, de a devia traseul normal de deplasare, intrând cu autoturismul la acea oră întârziată din noapte, pe un drum lăturalnic și apoi într-o pădure.
Contrar celor invocate și solicitate prin rechizitoriu, instanța a reținut că actul sexual s-a consumat cu acordul părții vătămate, întemeindu-se pe declarațiile în acest sens date de inculpat la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, recunoașterea în același sens a părții vătămate către martorul A.I., comportamentul avut de victimă, de natură a confirma în opinia instanței cele susținute expres de inculpat, de a nu fi anunțat imediat pe bunicii acesteia, ascunzând cele întâmplate, mai multe zile, până a ajuns în municipiul Craiova, mediul familial dezorganizat, părinții sunt despărțiți, iar partea vătămată nu are un domiciliu stabil, din care aceasta provine.
împotriva sentinței s-a declarat apel de către parchet, cu motivarea că s-a dispus în mod greșit achitarea inculpatului, prin interpretarea eronată a probatoriilor administrate în cauză, evaluarea acestora, fiecare în parte și în coroborare în ansamblul acestora, confirmând existența infracțiunii calificate de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., dedusă judecății de față, precum și vinovăția penală a inculpatului.
Cu aceeași justificare, partea vătămată C.A.M., având calitatea și de parte civilă în cauză, a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii formulată la cercetarea judecătorească, obligarea inculpatului la 300.000.000 lei daune morale.
Prin decizia penală nr. 559 din 28 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 595/P/2003, au fost admise ambele apeluri împotriva sentinței penale nr. 588 din 30 octombrie 2002 a Tribunalului Dolj și, în baza art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcându-se aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost computată din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 7 mai 2002 la 31 octombrie 2002, inclusiv.
A fost admisă în parte acțiunea civilă introdusă de partea civilă C.A.M. și l-a obligat pe inculpatul P.C. către aceasta la 50 milioane lei daune morale.
împotriva deciziei au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât și inculpatul.
în motivele de recurs parchetul, invocând prevederile art. 3859pct. 171 _i 14 C. proc. pen., solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, instanța de apel omițând acest lucru.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova consideră că în mod greșit s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, pedeapsa aplicată fiind excesiv de blândă.
La rândul său, inculpatul invocând drept temei de casare dispozițiile art. 3859pct. 18 C. proc. pen., solicită desființarea deciziei penale și menținerea soluției instanței de fond, considerând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol, întreținerea raportului sexual având loc cu consimțământul părții vătămate.
Recursurile urmează a fi admise.
Probele administrate în ambele faze ale procesului penal relevă că inculpatul a întreținut, în noaptea de 5 mai 2002, raport sexual cu partea vătămată minora C.A,M. prin constrângere fizică și psihică.
Acest lucru rezultă din plângerea și depozițiile constante ale părții vătămate din care reiese că deși partea vătămată și-a manifestat acordul ca inculpatul s-o conducă la locuința bunicilor săi cu autoturismul nu și-a dat consimțământul pentru a întreține relații sexuale, fiind constrânsă de inculpat.
Opunerea părții vătămate, minoră, cu o construcție psihică delicată, chiar labilă, a fost ușor înfrântă de inculpat care după ce a bruscat-o verbal, a amenințat-o că o lasă singură în pădure și apoi a agresat-o fizic (a se vedea leziunea descrisă în raportul medico-legal care a necesitat două zile îngrijiri medicale). în plus este greu de dedus că minora, virgină, ar fi consimțit ușor la întreținerea unui raport sexual în condițiile amintite.
De altfel ea a resimțit șocul emoțional prin care a trecut, având efecte pe termen lung, ceea ce necesită, terapie individuală (Raportul Direcției Județene pentru Protecția Drepturilor Copilului).
Instanța de apel l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (3), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare.
Textul menționat pedepsește fapta celui care săvârșește infracțiunea de viol "dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani".
Art. 28 alin. (2) C. pen., prevede că "circumstanțele privitoare la faptă se resfrâng asupra participanților, numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut".
Probele administrate în cauză nu stabilesc fără dubiu că inculpatul a cunoscut vârsta reală a părții vătămate, care la data faptei era de 14 ani și 10 luni, deci la limita prevăzută de lege pentru ca infracțiunea de viol să se comită în formă calificată.
Inculpatul nu întâlnise victima decât ocazional și nu avea cum să cunoască vârsta reală a minorei.
în depozițiile sale inculpatul susține că nu a avut cunoștință de vârsta părții vătămate, iar martora N.I. consideră că minora "avea circa 15-16 ani".
Față de aceste motive, nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de viol în formă calificată ci prevederile art. 197 alin. (1) C. pen.
Reținând în favoarea sa circumstanțe atenuante (conduita generală corespunzătoare, caracterizări favorabile, faptul că nu are antecedente penale, împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta) instanța de recurs va aplica o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Urmează deci ca în raport de noua încadrare juridică s-au menținut circumstanțele atenuante reținute în apel inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare, și obligat la plata cheltuielilor judiciare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4995/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5046/2004. Penal → |
|---|
