ICCJ. Decizia nr. 5060/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5060/2004
Dosar nr. 3255/2004
Şedinţa publică din 7 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Recurenta Ş.D. a formulat plângere penală în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. 6417/P/2002 din 27 martie 2003, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi a Rezoluţiei nr. 301/P/2003 din 28 octombrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind nemulţumită de cele dispuse.
Cum soluţia pronunţată în ceea ce îl priveşte pe învinuitul M.L. a fost scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., apreciindu-se că nu există pericolul social specific unei infracţiuni şi amendarea administrativă, petenta a considerat că s-a făcut o greşeală. Aceasta a arătat că nu poate fi lipsit de pericol social un fals sub semnătură privată care conduce la o vânzare fictivă.
Petenta şi-a exprimat nemulţumirea şi în privinţa neînceperii urmăririi penale faţă de lt. col. rez. S.V., comisarul T.I., agentul de poliţie S.G. şi agentul principal V.D.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 26, raportat la art. 291 C. pen., considerându-i vinovaţi pentru efectuarea operaţiunii de radiere din circulaţie a unui autoturism în baza unui contract de vânzare-cumpărare fals.
În susţinerea afirmaţiilor s-au depus în copie, înscrisuri şi anume: cartea de identitate a vehiculului, certificatul de radiere al autoturismului, sentinţa civilă nr. 2930 din 20 octombrie 1999 a Judecătoriei Câmpina, contract de vânzare-cumpărare, chitanţele fiscale de achitare a impozitului autoturismului.
Curtea de Apel Ploieşti a dispus din oficiu, ataşarea dosarului de urmărire penală.
Prin sentinţa nr. 33 pronunţată la 13 mai 2004, în dosarul penal nr. 2077/2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea, menţinând soluţiile pronunţate. Petiţionara a fost obligată la cheltuieli judiciare statului.
În motivarea sentinţei s-a arătat despre M.L. că a cumpărat autoturismul de la o persoană care i-a înmânat şi actele autoturismului şi căreia i-a plătit preţul dar, întrucât autoturismul trecuse prin mai multe vânzări succesive, pentru a-şi rezolva situaţia a trecut în fals numele petiţionarei. Pentru obţinerea radierii el a prezentat actele lucrătorului de poliţie care a efectuat operaţiunea fără să aibă posibilitatea de a observa că semnătura vânzătoarei era falsă.
După semnalarea falsului, lucrătorii de poliţie au început cercetările.
Faţă de această situaţie, instanţa a apreciat că fapta falsificatorului, în condiţiile date, nu prezintă pericol social al unei infracţiuni, iar lucrătorii de poliţie şi-au exercitat corect atribuţiile de serviciu.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, petenta a declarat recurs, criticând-o sub aspectul legalităţii şi temeiniciei în raport de motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Recurenta a arătat că fapta prevăzută de art. 290 C. pen., comisă de M.L. constituie infracţiune, iar activitatea poliţiştilor a fost nelegală, având caracterul intenţionat de a-l ajuta pe acesta.
S-a solicitat casarea hotărârii, trimiterea în judecată a inculpatului M.L. şi începerea urmăririi penală în ceea ce îi priveşte pe lucrătorii de poliţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor aduse, constată că recursul este nefondat, impunându-se doar unele completări ale motivării rezoluţiei.
Atât ordonanţa nr. 6417/P/2002, cât şi rezoluţia nr. 301/P/2003, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sunt corecte.
Făptuitorul M.L. prin falsificarea contractului de vânzare-cumpărare nu a conştientizat acoperirea unei eventuale infracţiuni, el „cumpărând" autoturisme, dar de la deţinătorul autoturismului şi al actelor acestuia, nu direct de la proprietar.
Activitatea acestuia s-a manifestat ca o soluţie practică (evident nelegală). Adevărata persoană care a cauzat neajunsuri petentei a fost G.N., cel care a dispus de autoturism abuziv şi cu care s-a judecat pe cale civilă.
Lucrătorii de poliţie nu aveau obligaţia de a efectua radierea din circulaţie a autoturismului în prezenţa atât a vânzătorului cât şi a cumpărătorului, ci numai a celui din urmă.
În aceste împrejurări a fost posibil să treacă neobservată prezentarea unui înscris semnat în fals fără să se observe când s-a semnalat falsul, lucrătorii de poliţie au declanşat cercetări.
Motivarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ privind pe învinuitul M.L., nr. 6417/P/2002, ar fi trebuit să cuprindă referiri la înscrisul fals, în sensul că se anulează şi precizarea privind latura civilă ce se va rezolva separat. Aceste precizării nu sunt cu caracter formal, existând interes legitim din partea petentei.
Pentru petiţionară nu este acelaşi lucru să se anuleze actul fals în procesul penal sau să ceară anularea pe cale civilă unde s-ar putea pune problema cumpărătorului de bună credinţă.
Cu aceste precizări completătoare se poate aprecia legală şi temeinică hotărârea care a menţinut actele întocmite şi deci nefondat recursul.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul, cu cheltuieli judiciare statului, 300.000 lei, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Ş.D. împotriva sentinţei penale nr. 33 din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5059/2004. Penal. Art.250 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5061/2004. Penal. Legea nr.78/2000. Recurs → |
|---|
