ICCJ. Decizia nr. 5065/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5065/2004
Dosar nr. 2426/2004
Şedinţa publică din 7 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din 20 aprilie 2001, dosar nr. 1761/2000, Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., schimbând încadrarea conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen.
Curtea de Apel Constanţa, a admis apelul inculpatei M.E., a desfiinţat sentinţa penală nr. 186/2001, a dispus rejudecarea de către prima instanţă în vederea soluţionării fondului cauzei şi a revocat măsura arestării preventive, Decizia penală nr. 206/ P din 13 iulie 2001, dosar nr. 458/P/2001.
Instanţa de apel a apreciat că prima instanţă nu a rezolvat fondul cauzei, deoarece nu au fost verificate apărările formulate de către inculpată.
Rejudecând, conformându-se hotărârii instanţei de apel, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 663 din 18 noiembrie 2003, pronunţată în dosarul penal nr. R 1717/2001, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnată inculpata M.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 4 din Legea nr. 543/2002 şi art. 1 din OUG nr. 18/2003, s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat durata arestului preventiv de la 19 septembrie 2000 la 13 iulie 2001.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
S-a constatat că partea vătămată S.C. T.S. SRL nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpată în folosul statului suma de 700.833.458 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 6.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Din luna decembrie 1998, în baza unei procuri autentificate, inculpata M.E. avea calitatea de administrator al SC T.S. SRL înmatriculată la C.C.I. Constanţa, în anul 1993 şi care avea drept obiect de activitate, printre altele, de comercializare de mărfuri generale prin intermediul a trei magazine şi a unui depozit en-gros. În fiecare seară, inculpata se prezenta la punctele de lucru şi încasa pe bază de monetar (întocmit de vânzători, semnat de către predător şi de către primitor) sumele de bani rezultate din vânzările zilnice. Apoi, inculpata înregistra monetarele în registrul de casă. Însă, menţionând sume mai mici decât cele reale, în perioada decembrie 1998 – august 1999, inculpata şi-a însuşit suma de 700.833.458 lei.
Prejudiciul nu a fost recuperat, dar societatea nu s-a constituit parte civilă pentru acoperirea acestuia.
Împotriva hotărârii, în termen legal, inculpata M.E. a declarat apel, motivând că este nevinovată, deoarece nu există un prejudiciu, nu era înregistrată ca administrator la Camera de Comerţ, neprimind astfel calitatea de funcţionar, în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., răspunderea penală aparţine patronului societăţii, P.K., care a determinat-o pe inculpată să comită fapta penală fără vinovăţie şi nu există vreo infracţiune care să fie imputată acesteia, nu se putea dispune confiscarea sumei de bani, aceasta având componente care de drept aparţin statului, respectiv TVA, impozite, alte taxe, în condiţiile în care, cauza este disjunsă cu privire la asociatul turc, sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual şi uz de fals.
Prin Decizia penală nr. 58 din 12 martie 2004, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat de inculpată, a desfiinţat hotărârea atacată şi a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatei, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., a înlăturat dispoziţiile art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, art. 118 C. pen. şi art. 191 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa astfel, s-a reţinut că inculpata nu şi-a însuşit, nu a folosit vreo sumă de bani din sumele încasate şi predate la societate, nu a produs vreo pagubă acesteia, aşa încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2151 C. pen.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa care a criticat-o sub următoarele aspecte:
- nelegalitatea şi netemeinicia instanţei de apel prin aceea că a procedat la judecarea apelului fără citarea părţii civile;
- greşita achitare a inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.;
- în subsidiar, schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă.
Examinând cauza, în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 17, 171, 21 C. proc. pen., cât şi din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, pe baza probelor administrate în cauză, s-a stabilit că, începând din decembrie 1998, împuternicită de către unul dintre patroni, dl. P.K. al SC T.S. SRL, inculpata M.E. ridica sumele de bani rezultate din vânzările zilnice de la angajaţii celor patru unităţi comerciale ale societăţii, le înregistra în registrul de casă, predându-le patronului, fratelui acestuia sau îi administra direct.
Însă, din înscrisurile depuse la dosar (rapoartele de expertiză grafoscopică, procese-verbale de constatare ale organelor financiare şi poliţie) şi din declaraţiile martorilor I.A., Z.S., C.S., Z.R., rezultă că inculpata M.E. venea însoţită de patronul firmei sau de către fratele acestuia la magazine, ridica sumele de bani de la vânzători pe bază de monetar şi chiar le număra împreună cu însoţitorul; monetarele erau semnate de către predătorul-vânzător, iar la primitor, de către inculpată.
Martora S.P. a precizat că uneori, sumele de bani erau ridicate de către patron sau de către martora C.S.
Expertizele contabile efectuate şi rapoartele întocmite de către experţii D.C., I.D., M.Z., G.Z., au concluzionat că nu au putut constata vreun prejudiciu produs SC T.S. SRL, vreo sumă certă care să fi fost însuşită de către inculpată.
Raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale evidenţiază nerespectarea legii cu privire la declararea şi înregistrarea veniturilor înscrise în monetar, la evidenţa contabilă, dar nu relevă producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul SC T.S. SRL.
Totodată, actul Gărzii Financiare privind diferenţa de 700.000.000 lei dintre încasările din vânzările de mărfuri şi sumele înregistrate ca venituri în contabilitate a fost contestat de către martora N.V., contabila societăţii şi anulat de către organele competente.
De asemenea, patronul societăţii P.K. a precizat că inculpata nu a provocat vreo pagubă societăţii, predându-i sumele de bani încasate de la vânzători. Declaraţia acestuia se coroborează cu declaraţiile martorilor I.A., C.S. şi a celorlalţi vânzători (audiaţi ca martori), care au precizat constant că inculpata era însoţită adeseori de patron sau de fratele acestuia la predarea-primirea banilor.
În consecinţă, în raport de situaţia de fapt reţinută potrivit probelor administrate în cauză, latura obiectivă a infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen., nu este îndeplinită, nerezultând însuşirea, folosirea sau traficarea de către inculpată, în interesul său ori pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestiona sau administra.
Nu sunt îndeplinite nici elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă, ştiut fiind că sub aspectul laturii obiective infracţiunea se realizează prin săvârşirea unor acţiuni sau inacţiuni păgubitoare pentru proprietarul bunurilor administrate sau conservate, inculpata nu poate să răspundă pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă atâta timp cât nu s-a constatat nici o pagubă în patrimoniul societăţii.
În fine, nici motivul de recurs ce viza nelegalitatea hotărârii de apel dat fiind lipsa de procedură cu partea civilă la soluţionarea cauzei, nu poate fi primit în raport de dispoziţiile art. 197 C. proc. pen., potrivit cărora încălcările legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Ori, în cauză, astfel cum s-a arătat, inculpata a fost achitată, nu s-a constatat vreun prejudiciu în patrimoniul părţii civile, aşa încât nu i s-a adus vreo vătămare acesteia.
Cum, examinând din oficiu cauza, nu se constată aspecte care să conducă la casarea hotărârilor urmează, ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat recursul declarat de parchet.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 58 din 12 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe inculpata M.E.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5063/2004. Penal. Art.184 alin.2 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 5068/2004. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
