ICCJ. Decizia nr. 5069/2004. Penal. Art.255 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5069/2004
Dosar nr. 2870/2004
Şedinţa publică din 7 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 4 martie 2004, Tribunalul Bihor, în baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul M.L.L. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive provizorii din 9 octombrie 2003, până la 11 octombrie 2003.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 100 Euro depusă la casa de fier a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor cu dovada nr. 5 din 12 noiembrie 2003.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la data de 9 octombrie 2003, inculpatul a fost surprins în flagrant imediat ce a oferit unui agent al poliţiei de frontieră Borş suma de 100 Euro pentru ca acesta din urmă să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, constând în sancţionarea contravenţională în baza art. 40 lit. a) din OG nr. 44/1997, aprobată prin Legea nr. 105/2000 privind transporturile rutiere şi a Legii nr. 439/2002 pentru ratificarea Acordului Interbus.
Instanţa a reţinut că la data de 9 octombrie 2003, inculpatul M.L.L. în calitate de administrator al SC T.M. SRL Bistriţa, s-a prezentat la punctul de frontieră Borş la volanul autocarului proprietate personală cu intenţia de a intra în România. În autovehicul se afla un grup de 50 turişti cetăţeni români care veneau din Germania dar nu era înscris în lista călătorilor din foaia Interbus. Este de menţionat că inculpatul a părăsit România cu acelaşi autocar la data de 4 octombrie 2003, cu un alt grup format din 44 turişti cu destinaţia Roma – Italia, acest grup fiind înscris în foaia Interbus şi, potrivit licenţei pe care o deţinea inculpatul trebuia să se întoarcă cu acelaşi grup.
La solicitarea agentului poliţiei de frontieră care i-a cerut să prezinte foaia Interbus, inculpatul a răspuns că a pierdut-o, fapt care l-a determinat pe agent să-i spună că va proceda la un control amănunţit al documentelor, căutând această foaie. Din declaraţiile agentului rezultă că majoritatea conducătorilor auto care prezintă nereguli de acest gen declară în mod mincinos că au pierdut foaia Interbus pentru a nu fi depistaţi că se întorc cu un alt grup şi deci nu au respectat regimul licenţei, în scopul de a împiedica organele poliţiei de frontieră să înscrie această abatere la rubrica „nr. 9 menţiuni" pe foaia Interbus, deoarece la 2 abateri de acest gen Autoritatea Rutieră Română suspendă transportatorului dreptul de a utiliza licenţa. Văzând atitudinea agentului de poliţie, inculpatul a scos din buzunar foaia Interbus şi a înmânat-o acestuia împreună cu celelalte documente.
Cu prilejul verificării foii Interbus, agentul de poliţie a constatat că inculpatul se întoarce cu un alt grup de turişti decât cel cu care plecase, încălcând regimul licenţei respectiv „călătorie cu uşile închise" fapt pentru care i-a comunicat inculpatului că fapta sa constituie contravenţie şi a reţinut foaia Interbus în scopul înscrierii menţiunii, cu privire la abaterea constatată.
Acest aspect agentul de poliţie l-a comunicat inculpatului şi în aceste împrejurări, acesta i-a spus funcţionarului „hai să rezolvăm problema că am pentru dumneavoastră 100 Euro".
Funcţionarul i-a răspuns inculpatului să nu încerce astfel de rezolvări, întrucât este obligat să-şi facă datoria şi a restituit paşaportul inculpatului împreună cu ale celorlalţi turişti pe care aplicase deja ştampilele de intrare în ţară.
Având paşapoartele asupra sa, inculpatul s-a deplasat la autocar de unde s-a întors din nou doar cu paşaportul său personal în care a depus suma de 100 Euro compusă din 2 bancnote de 50 Euro cu intenţia de a le da poliţistului de frontieră pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu sus menţionate.
S-a reţinut că paşaportul inculpatului fusese verificat anterior având aplicată ştampila de intrare în ţară, acesta depunându-l pe masa de lucru din toneta poliţistului în scopul predării în acest mod a sumei de bani, unde l-a lăsat fără alte discuţii.
Agentul de poliţie a observat bancnotele care erau vizibile depăşind marginile actului, l-a anunţat pe şeful de tură care la rândul său a anunţat organele de cercetare penală şi astfel s-a întocmit procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
Bancnotele de 50 Euro având seriile S 08760456124 şi M 58013528952 au fost depuse în casa de fier a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor cu dovada nr. 5 din 12 noiembrie 2003 în vederea confiscării.
Apelul formulat de inculpat prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi, în subsidiar, reducerea pedepsei, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 94/A/2004 a Curţii de Apel Oradea. Pentru a pronunţa astfel, s-a apreciat că, faţă de starea de fapt reţinută, în mod corect instanţa de fond a constatat vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 255, cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000. Şi sub aspectul individualizării pedepsei s-a constatat că instanţa de fond a procedat la o judicioasă valorificare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată fiind situată la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a solicitat achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., reiterând apărarea potrivit căreia după ce agentul de poliţie i-a comunicat comiterea contravenţiei prevăzută de art. 40 lit. a) din OG nr. 44/1997, a pregătit suma de 100 Euro pentru a o schimba în lei în vederea achitării cuantumului contravenţiei.
Examinând cauza în raport de critica formulată, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 171 şi alin. (3) al aceluiaşi articol, constată că recursul este nefondat.
Aşa cum au reţinut şi cele două instanţe, din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 9 octombrie 2003, inculpatul a fost surprins în flagrant imediat ce a oferit unui agent din cadrul P.C.T.F. Borş suma de 100 Euro pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Funcţionarul constatase că inculpatul a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 40 lit. a) din OG nr. 44/1997 aprobată prin Legea nr. 105/2000 privind transporturile rutiere şi dispoziţiile Acordului Interbus. Inculpatul, în calitate de administrator al SC T.M. SRL Bistriţa, s-a prezentat la P.C.T.F. Borş la volanul autocarului, iar în autovehicul avea 50 turişti români care veneau din Germania şi care nu erau înscrişi în lista călătorilor din foaia Interbus, iar când agentul de poliţie i-a cerut foaia Interbus acesta i-a răspuns că a pierdut-o, fază când funcţionarul şi-a manifestat dorinţa de a proceda la un control amănunţit al documentelor, inculpatul i-a dat foaia Interbus, ocazie cu care agentul de poliţie a constatat că inculpatul se întorcea în ţară cu un alt grup de turişti decât cel cu care plecase, încălcând regimul licenţei. Inculpatul aflând că fapta sa constituie contravenţie i-a comunicat funcţionarului că este dispus să-i înmâneze suma de 100 Euro pentru a-şi rezolva problema şi cu toate că agentul de poliţie l-a refuzat, inculpatul a pus în paşaportul său 2 bancnote de câte 50 Euro înmânându-le funcţionarului, care şi-a încunoştiinţat superiorii.
Cum examinând cauza din oficiu nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L.L. împotriva deciziei penale nr. 94 din 6 mai 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5068/2004. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5072/2004. Penal. Art. 183 c. pen. Recurs → |
|---|
