ICCJ. Decizia nr. 5125/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5125/2004
Dosar nr. 5179/2004
Şedinţa publică din 11 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 703 din 25 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I.A. la 11 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 1107 din 11 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 4, definitivă la 22 februarie 2000, prin Decizia penală nr. 138 din 31 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pedeapsa ce s-a dispus a fi executată alături de cea aplicată în speţă, inculpatul având de executat pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 53 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei.
În baza art. 201 alin. (2) şi (4) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 1107 din 11 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 4, definitivă la 22 februarie 2000, prin Decizia penală nr. 138 din 31 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată alături de cea aplicată în speţă pentru infracţiunea de perversiune sexuală, inculpatul având de executat pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 53 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi s-a dispus ca, în final, inculpatul P.I.A. să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 12 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 23 iunie 2003 la zi.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, analizând întregul material probator administrat în cauză, coroborând declaraţiile din faza de urmărire penală, cu cele din faza de cercetare judecătorească, a constatat că, în fapt, la data de 22 iunie 2003, prin constrângere, inculpatul P.I.A. a întreţinut raporturi sexuale normale şi anale cu partea vătămată V.M., în Cimitirul Ortodox din comuna Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa de fond a constatat că însuşi inculpatul P.I.A. a declarat în primă fază, la organele de urmărire penală, că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, dar cu consimţământul acesteia, pentru ca, ulterior, în faţa instanţei de judecată, să arate că a întreţinut un raport sexual normal şi unul anal cu partea vătămată, care iniţial s-a opus.
Împrejurarea că inculpatul a recurs la constrângerea fizică, asupra părţii vătămate, pentru a o determina în acest fel să aibă raporturi sexuale cu el, rezultă atât din raportul de expertiză ca şi din declaraţiile martorelor M.E. şi M.M., martore care au văzut personal leziunile de pe corpul părţii vătămate şi hainele cu care fusese îmbrăcată în seara zilei de 22 iunie 2003, rupte.
Prin Decizia nr. 603 din 15 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi a fost obligat inculpatul la 100 milioane lei, cu titlu de daune morale către partea vătămată, reţinându-se că, în mod greşit, instanţa de fond a constatat că aceasta nu s-a constituit parte civilă, de vreme ce declaraţia în acest sens se află la dosarul instanţei de fond, iar în raport de modalitatea de săvârşire a faptelor şi vârsta părţii vătămate daunele morale solicitate sunt justificate. Totodată, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, care a susţinut că nu a constrâns partea vătămată.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei sale condamnări iar, în subsidiar, faţă de individualizarea judiciară necorespunzătoare a pedepsei aplicate.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, întrucât, pe de o parte, nu a exercitat violenţe sau ameninţări asupra părţii vătămate pentru a întreţine acte sexuale, aceasta fiind de acord, iar pe de altă parte nu a întreţinut decât un act sexual anal, cu acordul părţii vătămate; în subsidiar, faţă de circumstanţele sale personale, solicită reducerea pedepsei, pe care o consideră foarte aspră, în raport de faptele pe care le-a săvârşit.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul P.I.A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, susţinerile acestuia, în sensul că nu a ameninţat şi nu a lovit partea vătămată, iar acesta a fost de acord cu întreţinerea unui raport sexual anal, fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. De altfel, inculpatul a avut o poziţie oscilantă, în faza de urmărire penală declarând că nu a întreţinut raport sexual cu partea vătămată, pentru ca ulterior, în faza de cercetare judecătorească să recunoască întreţinerea actelor sexuale, normal şi anal, cu consimţământul părţii vătămate şi, în cuprinsul aceleaşi declaraţii, să precizeze că a întreţinut un singur raport sexual anal, însă partea vătămată s-a opus iniţial.
Apărările inculpatului sunt infirmate de concluziile actului medico-legal, ce atestă o deflorare recentă şi completă, precum şi leziuni traumatice produse la aceeaşi dată, acestea coroborându-se cu declaraţiile constante ale părţii vătămate şi ale martorului D.I., pe acesta din urmă inculpatul încercând să-l influenţeze prin intermediul unei scrisori expediate din penitenciar, prin care îi sugera să declare că nu a bătut-o pe partea vătămată.
Toate aceste mijloace de probă converg spre a crea convingerea instanţei că inculpatul a întreţinut raport sexual anal şi normal cu partea vătămată, în vârstă de 14 ani şi 3 luni prin constrângerea acesteia, determinată de exercitarea de violenţe şi ameninţări, astfel că susţinerile acestuia referitoare la lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, respectiv lipsa constrângerii sau publicităţii, sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
2. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 din acelaşi cod. O reducere a pedepsei, orientată doar cu puţin peste cuantumul minim prevăzut de lege, nu se justifică în raport de gravitatea sporită a faptelor, de concursul de infracţiuni, de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului, precum şi de antecedentele sale penale, acesta beneficiind anterior de clemenţă prin suspendarea condiţionată a altei pedepse, cu privire la care s-a dispus în mod corect revocarea, conform art. 83 C. pen.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare, care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I.A., împotriva deciziei penale nr. 603 din 16 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 23 iunie 2003 la 11 octombrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5703/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5421/2004. Penal. Art.183 c.p. Recurs → |
|---|
