ICCJ. Decizia nr. 5457/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5457/2004
Dosar nr. 3545/2004
Şedinţa publică din 25 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 452 din 30 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), a condamnat pe inculpatul Z.I. la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002, a fost revocată graţierea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 1007 zile, rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 666/2001 a Judecătoriei sectorului 6, şi s-a dispus ca inculpatul să execute acest rest de pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin hotărâre, în final urmând să execute pedeapsa de 10 ani, 9 luni şi 7 zile închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. S-au aplicat prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., acelaşi tribunal a dispus condamnarea inculpatului H.V., la 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a ambilor inculpaţi şi s-au dedus din pedepsele aplicate perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 3 februarie 2003 la zi.
Conform art. 116 C. pen., i s-a interzis fiecărui inculpat, pe o perioadă de 4 ani, să se afle în municipiul Bucureşti.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata următoarelor despăgubiri:
- 15 milioane lei, daune materiale şi 20 milioane lei, daune morale, către partea civilă I.I.;
- 4.693.657 lei, despăgubiri către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.
S-a constatat că Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca nu are calitate de parte civilă în cauză.
Instanţa a reţinut că în seara zilei de 21 ianuarie 2003, în jurul orelor 22,30 – 23,00, în timp ce partea vătămată I.I. se întorcea acasă, în stare de ebrietate, în apropierea blocului în care locuia, a fost acostat de o femeie, după care cei doi inculpaţi s-au apropiat de partea vătămată, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele. Au continuat să o lovească şi după ce partea vătămată a căzut. Inculpatul H.V. a sustras din buzunarul părţii vătămate suma de 5 milioane lei, după care l-a tras de degete pentru a-i sustrage bijuteriile, reuşind să-i ia numai verigheta, nu şi ghiulul pe care-l avea acesta.
În acest timp, femeia a rămas la o mică distanţă de locul incidentului, ulterior îndepărtându-se în fugă împreună cu inculpaţii.
Conform raportului de expertiză medico-legală, I.I. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur şi care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale, fără a fi pusă în primejdie viaţa victimei.
Inculpaţii au negat săvârşirea faptei, Z.I. afirmând că probabil a fost acasă, iar H.V. a susţinut că împreună cu Z.I. a fost la nişte prieteni în Crângaşi, întorcându-se acasă dimineaţa în jurul orei 5. Ambii inculpaţi nu au solicitat probe în apărare pentru a-şi dovedi susţinerile.
Declaraţiile martorilor oculari N.D., I.F., M.F. şi M.M., confirmă declaraţiile date de partea vătămată, ultimii doi recunoscându-i din grup pe inculpaţi ca fiind persoanele care l-au atacat pe I.I. şi pe care le-au mai văzut în cartier. Însuşi inculpaţii au recunoscut că locuiesc în aceeaşi zonă. Declaraţiile părţii vătămate au fost confirmate şi de martorii I.M., D.G. şi D.I.
Prin Decizia penală nr. 391 din 26 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de ambii inculpaţi, menţinând arestarea preventivă a acestora.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs inculpaţii, solicitând achitarea întrucât nu ei au săvârşit fapta, iar, în subsidiar, au cerut reducerea pedepselor aplicate.
Examinând recursurile, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Susţinerile ambilor inculpaţi referitoare la neparticiparea lor la săvârşirea faptei nu au fost confirmate de nici o probă care să fi fost cerută de inculpaţi şi administrată de instanţe.
Ori, potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului ori ale inculpatului date în timpul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Prin urmare, declaraţiile inculpaţilor care nu au fost confirmate de alte mijloace de probă nu pot fi avute în vedere de instanţă pentru aflarea adevărului.
Toate probele efectuate în cauză: declaraţiile părţii vătămate, raportul de expertiză medico-legală, procesele verbale de recunoaştere din grup a inculpaţilor, planşele foto, declaraţiile martorilor oculari precum şi a celorlalţi martori, confirmă participarea inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie a cărei victimă a fost partea vătămată I.I.
Aşadar, sub acest prim aspect, recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Înalta Curte constată că recursurile nu sunt întemeiate nici în ceea ce priveşte incidenţa cazului de recurs, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (aplicarea unor pedepse greşit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)).
Astfel, pedeapsa principală de 8 ani închisoare aplicată inculpatului recidivist Z.I. este bine individualizată, în raport cu gravitatea faptei săvârşite (tâlhărie) şi cu persoana inculpatului, infractor recidivist.
De asemenea, aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi revocarea graţierii condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1007 zile, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 3 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 666/2001 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, precum şi dispoziţia executării acestui rest alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute în final 10 ani, 9 luni şi 7 zile închisoare, reprezintă dispoziţii legale obligatorii a căror aplicare a fost determinată de comportarea infracţională a inculpatului.
Pedeapsa principală de 7 ani închisoare aplicată inculpatului H.V. constituie minimul special de pedeapsă al infracţiunii de tâlhărie săvârşită de inculpat, nejustificându-se acordarea unor circumstanţe atenuante şi reducerea pedepsei. Inculpatul a avut o comportare nesinceră în tot cursul procesului penal, încercând să scape de răspundere penală prin negarea săvârşirii unei fapte pe care a comis-o.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate de inculpaţi.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 3 februarie 2003 la zi (25 octombrie 2004).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Z.I. şi H.V., împotriva deciziei penale nr. 391 din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate ambilor inculpaţi, timpul arestării preventive de la 3 februarie 2003 la 25 octombrie 2004.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5455/2004. Penal. Art.174,175,176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5461/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
