ICCJ. Decizia nr. 5597/2004. Penal. Art.174,176..c,pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5597/2004
Dosar nr. 3966/2004
Şedinţa publică din 29 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa prin Decizia penală nr. 303 din 25 mai 2004, în baza art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., i-a condamnat pe inculpaţii:
B.I.;
P.A. şi
P.I. la câte 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A dedus arestul preventiv de la data de 15 noiembrie 2003 şi a menţinut starea de arest.
În fapt s-a reţinut că, în după-amiaza zilei de 12 noiembrie 2003, după terminarea programului de lucru la S.C. H.C. SRL Constanţa, în jurul orelor 19,00, B.I. a mers la B.M., P.I. şi P.A., în dormitorul locuit de aceştia din Grupul Social Culme. Cu toţii au consumat o sticlă de coniac, adusă de B.I.
Ulterior, P.A. şi B.I. l-au vizitat pe C.D. şi concubina acestuia unde au rămas aproximativ jumătate de oră, după care au revenit la B.M.
În jurul orelor 20,30, B.M., P.A. şi B.I. au mers la un magazin mixt din apropiere unde au băut câte o bere.
Cei trei au revenit în locuinţa lui B.M., şi împreună cu P.I. au mai consumat două sticle cu coniac, cumpărate la plecare din magazin.
În jurul orelor 22,30, B.I. căutându-se în buzunarele de la geaca cu care era îmbrăcat, a constatat că îi lipseşte suma de 250.000 lei. Acesta i-a întrebat pe ceilalţi dacă au cunoştinţă despre dispariţia banilor, dar imediat l-a învinovăţit de furt pe B.M., ce a negat că ar fi sustras banii. A urmat o ceartă între cei doi pe tema respectivă.
La un moment dat, cearta a degenerat în acte de violenţă între cei doi. Astfel, B.I. s-a apropiat de patul în care stătea întinsă victima şi după ce a trântit-o pe pardoseală i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele.
Pe fondul consumului excesiv de alcool, violenţele comise de B.I. l-au determinat pe inculpatul P.A. să lovească cu pumnii şi picioarele, în mod reperat, pe B.M. deşi acesta se afla pe podea.
La rândul său, inculpatul P.I. a luat un lanţ de sub pat şi i-a aplicat mai multe lovituri pe corp lui B.M. Apoi lanţul a fost luat de P.A. care a aplicat victimei multiple lovituri, deşi aceasta îl ruga să nu mai fie agresată.
În continuare B.I. a lovit victima cu un par din lemn, găsit în cameră, după care P.I. l-a lovit pe B.M. cu pumnii şi picioarele.
Agresiunea a fost reluată de B.I. cu lanţul, urmat de inculpatul P.I., cu parul.
Ulterior B.I. i-a aplicat victimei multiple lovituri cu coada unei mături până când aceasta s-a rupt, ceea ce i-a determinat pe inculpaţi să pună capăt agresiunii, dar fără să acorde un ajutor lui B.M. care a rămas întins pe podea.
După ce s-au sfătuit, inculpaţii P.I. şi P.A. au aşezat victima pe patul său şi au acoperit-o cu o pătură.
Înainte de a adormi, având temerea că B.M. îi va reclama la poliţie în cursul nopţii, inculpatul P.A. a încuiat uşa de la intrare în marchiza din care pătrundea în dormitor, asigurând-o cu un lacăt din exterior.
Dimineaţă (13 noiembrie 2003), după ora 7,00, după ce P.A. a descuiat lacătul de la uşa marchizei, inculpatul B.I. a părăsit dormitorul, deplasându-se în Constanţa. La aceeaşi dată, în jurul orelor 9,00, în dormitorul victimei şi a celor doi inculpaţi a venit martorul H.C. care a observat că B.M. nu se trezeşte şi a întrebat pe cei prezenţi despre starea sa.
Atunci P.I. şi P.A. i-au relatat martorului că, în cursul nopţii, au fost vizitaţi de către B.I., care l-a agresat fizic pe B.M. H.C. a trezit victima din somn şi aceasta i-a confirmat că fusese lovită, fără a-i preciza însă de către cine.
Observând că B.M. se află în stare critică, H.C. i-a permis acestuia să se odihnească în cursul zilei. Martorul a precizat că în cursul procesului penal şi faptul că victima avea o exprimare greoaie în vorbire dar şi că a refuzat să se deplaseze la spital motivând că-şi va reveni.
În după-amiaza zilei respective, în jurul orelor 15,00, P.A. l-a găsit pe B.M. pe podea şi în stare de inconştienţă, astfel că l-a anunţat pe H.C. despre această situaţie.
La solicitarea martorului, P.A. şi P.I. l-au schimbat de haine pe B.M. şi l-au aşezat pe pat, iar H.C. a anunţat poliţia şi salvarea. Până la sosirea ambulanţei, B.M. a decedat.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, prin Decizia penală nr. 139/ P din 29 iunie 2004, a respins apelurile declarate de inculpaţi.
Cu privire la apelul inculpatului B.I., prin care a solicitat reaudierea martorului M.A., pentru a dovedi că victima a fost bătută de P.A., anterior incidentului din 12 noiembrie 2003, s-a reţinut că nu are relevanţă în cauză, faţă de actul de necropsie a victimei.
În ce priveşte apelurile inculpaţilor P.A. şi P.I., prin care s-a solicitat achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de asemenea, s-a reţinut că sunt nefondate, întrucât declaraţiile date de aceştia în cursul urmăririi penale nu pot fi înlăturate; în acelaşi timp, s-a reţinut că, inculpatul B.I. a precizat şi în faţa instanţei de fond că victima a fost lovită de toţi inculpaţii, iar P.I. a declarat că victima a fost lovită şi de către inculpatul P.A.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând: inculpatul B.I. că fapta sa constituie infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., nu omor, cum greşit s-a reţinut, iar inculpaţii P.I. şi P.A. că nu au săvârşit fapta de omor.
Recursurile sunt nefondate.
Din probele administrate, la care instanţele au făcut referire, în motivarea sentinţei şi a apelului, rezultă cu certitudine, participarea celor trei inculpaţi la săvârşirea faptei, pentru care au fost condamnaţi.
Astfel, la data de 15 noiembrie 2003, în declaraţiile scrise personal de inculpaţii P.I. şi P.A., precum şi cu prilejul audierii acestora de către procuror, în prezenţa unui avocat, inculpaţii au recunoscut că în noaptea de 12 noiembrie 2003, împreună cu inculpatul B.I. au lovit-o pe victima B.M., de mai multe ori, cu pumnii şi picioarele, cu un lanţ, cu o coadă de mătură şi cu un par.
Este adevărat că, ulterior, inculpaţii P.I. şi P.A. au revenit asupra declaraţiilor de recunoaştere a faptei, dar fără a putea justifica în mod temeinic această revenire.
În acest sens, este de observat că, declaraţiile inculpaţilor P.I. şi P.A., de recunoaştere a faptei, se coroborează, în principal, cu declaraţia coinculpatului B.I., care şi în faţa instanţei de fond a arătat că victima a fost lovită de către toţi inculpaţii; apoi, inculpatul P.I. a declarat că victima a fost lovită şi de către P.A.
În aceeaşi ordine de idei, se impune a se reţine declaraţia inculpatului B.I., făcută în apel, în sensul că asupra inculpaţilor nu s-au făcut presiuni, pentru a recunoaşte fapta.
Totodată, se constată că, obiectele cu care victima a fost agresată, obiecte indicate de inculpaţi, în declaraţiile de recunoaştere a faptei, au şi fost identificate, cu ocazia cercetării la locul faptei.
Aşadar, inculpaţii au aplicat împreună numeroase lovituri cu corpuri dure (pumnii, picioarele, un lanţ, o coadă de mătură şi un par) asupra corpului victimei, care au produs victimei leziuni traumatice, potrivit actelor medico-legale, pe 50 % din suprafaţa corpului; în actul medico-legal se menţionează că, leziunile de violenţă au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur, corp dur alungit şi secţiune circulară şi acestea au legătură directă cu cauza morţii victimei.
Deci, inculpaţii, concordant şi complementar, au contribuit la executarea unei activităţi comune, care, în întregul său, constituie cauza decesului victimei; în situaţia dată, inculpaţii sunt coautori ai omorului deosebit de grav, prevăzut de art. 174 lit. a) C. pen., întrucât datele sus-menţionate relevă suferinţele mari îndurate de victimă în timpul agresiunii.
În fine, se constată că, în raport de pericolul social deosebit al faptei, desprins din modul în care inculpaţii au acţionat, lovind victima timp îndelungat, cu corpuri dure şi cu mare intensitate, cauzând acesteia mari suferinţe, precum şi de conduita negativă a acestora în cursul procesului, pedeapsa aplicată, de câte 20 ani închisoare, nu apare excesivă, astfel că nu se impune reducerea ei.
În consecinţă, Decizia atacată este legală şi temeinică, iar recursurile nefondate, urmând să fie respinse.
Văzând şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I., P.I. şi P.A. împotriva deciziei penale nr. 139/ P din 29 iunie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 15 noiembrie 2003 la 29 octombrie 2004.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5595/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5599/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
