ICCJ. Decizia nr. 5786/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5786/2004
Dosar nr. 3124/2004
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 43 din 20 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul Z.L., împotriva rezoluţiei nr. 845/P/2002 din 10 ianuarie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligat petentul la 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 845/P/2002 din 10 ianuarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul C.L., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a procurorului P.I., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 2481 C. pen.
În fapt, petentul Z.L. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de cei doi magistraţi, pentru faptul că aceştia, participând la soluţionarea unui dosar penal, procurorul a pus concluzii considerate de petent greşite şi de natură să dezavantajeze, iar judecătorul, tot în opinia petentului, a tergiversat cercetarea judecătorească şi în final a pronunţat o hotărâre care îi este defavorabilă.
În motivarea soluţiei de urmărire penală procurorul a arătat că aprecierea temeiniciei şi legalităţii hotărârii judecătoreşti exced activităţilor de cercetare penală, fiind atribuţii ale instanţelor superioare de control judiciar sesizate de părţi prin căile legale de atac.
Împotriva rezoluţiei procurorului, petentul Z.L. a formulat plângere la conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 1577/II-2/2003 din 29 septembrie 2003 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului cu motivarea în esenţă că, atât concluziile procurorului de şedinţă cât şi hotărârea pronunţată de judecător în cauză nu pot constitui obiect de critică decât în căile de atac, prevăzute de lege.
Împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată petentul Z.L. a formulat plângere în faţa instanţei, reiterând motivele din plângerea penală, formulată împotriva celor doi magistraţi.
Petentul a adresat aceeaşi plângere, în două exemplare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care ajunsă la prima instanţă, a fost înregistrată sub nr. 1096/2004 şi 1354/2004.
La termenul comun din 29 aprilie 2004 cele două dosare având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, au fost conexate.
Prima instanţă a solicitat şi au fost ataşate la dosarul cauzei, dosarele nr. 845/P/2002 şi nr. 1577/II-2/2003 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În urma examinării materialului probator administrat s-a constatat că plângerea este neîntemeiată, deoarece concluziile puse de procurorul de şedinţă cât şi hotărârea pronunţată de judecător nu pot face obiectul unei cercetări penale, ele putând fi cenzurate numai de instanţele de control judiciar în căile legale de atac, la solicitarea părţilor interesate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul Z.L., solicitând admiterea lui şi în principal infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluţia din 22 martie 2004 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în subsidiar, având în vedere Decizia penală nr. 381/2004 a Tribunalului Bucureşti, restituirea dosarului la procuror pentru reexaminarea plângerii.
Recursul declarat nu este fondat.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, concluziile puse de procurorul de şedinţă cât şi hotărârea pronunţată de judecător în cauza cu care a fost investit, nu pot face obiectul unei cercetări penale, acestea putând fi verificate numai de instanţele de control judiciar, în căile legale de atac, la cererea părţilor interesate.
Prin urmare, nefiind comise infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către intimata C.L. şi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată, de către procurorul P.I., urmează ca recursul declarat de petiţionar să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Z.L., împotriva sentinţei penale nr. 43 din 20 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentul petiţionar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5704/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5802/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
