ICCJ. Decizia nr. 5802/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5802/2004
Dosar nr. 3270/2004
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 199 din 13 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul T.M. la 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus detenţia acestuia începând cu data de 11 aprilie 2003 la zi.
Inculpatul a fost obligat la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că inculpatul T.M. a trăit în concubinaj cu martora G.A., relaţii în urma cărora a rezultat minorul T.N.A., născut la data de 2 decembrie 2002.
În ziua de 10 aprilie 2003, constată prima instanţă, după ce inculpatul a consumat băuturi alcoolice, fiind în stare de ebrietate a avut o altercaţie cu G.A. pe care a lovit-o în timp ce ţinea minorul în braţe. Ulterior, T.M. a luat copilul din braţele mamei sale care a părăsit domiciliul lăsându-l pe minor cu inculpatul.
În cursul după amiezii, motivează instanţa de fond, inculpatul l-a aruncat în mod repetat la pământ, pe fiul său T.N.A., în vârstă de 4 luni, provocându-i leziuni traumatice care au dus la decesul acestuia.
În dimineaţa zilei de 11 aprilie 2003, inculpatul a anunţat vecinii că minorul a decedat, iar aceştia au sesizat organele de urmărire penală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 324 din 7 mai 2004, a admis apelul declarat de parchet împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a desfiinţat-o în parte, şi rejudecând cauza, conform art. 67 C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Instanţa de control judiciar a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe.
Decizia sus-menţionată a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul T.M., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin recursul parchetului se susţine că pedeapsa aplicată inculpatului nu reflectă gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite de acesta şi nu s-a ţinut seama de circumstanţele personale ale făptuitorului care nu avea ocupaţie, consuma frecvent băuturi alcoolice, era violent, este recidivist şi a fost nesincer în cursul procesului penal.
În recursul inculpatului, apărătorul desemnat din oficiu, a susţinut că în cauză se impune efectuarea unei expertize psihiatrice, deoarece există îndoieli asupra stării psihice a acestuia, iar în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicată, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Inculpatul, personal, a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de omor calificat, întrucât nu a comis această faptă şi, pentru a-şi dovedi într-o mai mare măsură nevinovăţia, a cerut reaudierea martorilor şi administrarea altor probe care nu au fost avute în vedere de instanţe.
Examinând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu sunt fondate.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată.
Martora G.A., concubina inculpatului a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că, în ziua de 10 aprilie 2003, s-a certat cu acesta şi întrucât a devenit violent, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a fugit la mama sa, lăsând copilul în casă, pe pat, iar a doua zi a fost anunţată de organele de poliţie că acesta a decedat.
Martorii oculari M.G. şi G.M., în declaraţiile date în faţa primei instanţe l-au văzut pe inculpat când a aruncat minorul în sus, prinzându-l la scurtă distanţă de pământ şi când l-a aruncat lângă poarta imobilului în care locuia.
De asemenea, T.M. a mai aruncat minorul în holul locuinţei martorului G.M., lăsându-l jos până la intervenţia martorei V.A., proprietara imobilului. După aceea, inculpatul a luat pe copil şi l-a trântit lângă peretele casei, acesta lovindu-se la cap.
Astfel cum au declarat martorii, a doua zi, T.M. a anunţat vecinii că fiul său T.N.A. a decedat.
Depoziţiile martorilor se coroborează cu concluziile din raportul medico-legal nr. A 3/562/03 din 19 iunie 2003 efectuat de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, potrivit cărora moartea lui T.N.A. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fractura oaselor craniene. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur, în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul. La autopsie s-au mai constatat fracturi costale dreapta C 6, C 7, C 8, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur.
În consecinţă, fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate şi just apreciate de către cele două instanţe care nu au comis nici o eroare de fapt în stabilirea situaţiei reale.
Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză este îndestulător stabilirii situaţiei de fapt şi convingător interpretat de către instanţele anterioare, astfel că nu se impune completarea acestuia.
Toate probele solicitate de inculpat au fost administrate, acesta nemenţionând în recurs ce alţi martori solicită a fi audiaţi şi nici ce împrejurări se tinde a se dovedi prin audierea lor.
De asemenea, se constată că nici efectuarea unei expertize psihiatrice nu se impune în cauză, deoarece inculpatul nu a fost internat în unităţi de specialitate, nedepunând acte în acest sens şi, mai mult, a precizat, în ultimul cuvânt, că nu suferă de nici o boală psihică.
Cât priveşte motivul de casare privind reindividualizarea pedepsei aplicată, invocat atât de parchet cât şi de inculpat, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.
Pedeapsa de 20 ani închisoare, aplicată inculpatului a fost just stabilită avându-se în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul sporit de pericol social al faptei, care a fost comisă, de acesta, prin exercitarea unor acte de violenţă asupra unui minor de 4 luni, lipsit de apărare, soldată cu decesul acestuia, cât şi de persoana făptuitorului care are o fire violentă şi este recidivist.
Deoarece criticile formulate în recursurile declarate de parchet şi al inculpatului nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursurile ca nefondate, cu obligarea inculpatului T.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 11 aprilie 2003 la zi.
Onorariul, în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 324 din 7 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 11 aprilie 2003 la 8 noiembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5786/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5803/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
