ICCJ. Decizia nr. 5851/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5851/2004
Dosar nr. 3418/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 357 din 12 decembrie 2003, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul P.D. la 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată M.C., nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În după-amiaza zilei de 31 martie 2003, M.C. circula pe bicicletă dinspre Odorheiu Secuiesc spre comuna Feliceni. Pe drum, el a fost oprit de inculpat, acesta aflându-se cu bunica sa, P.M. Sub pretextul că M.C. avea o datorie la el, inculpatul i-a cerut bicicleta şi când a fost refuzat, i-a luat geanta din care, scoţând un briceag, l-a ameninţat. De frică, M.C. a abandonat bicicleta şi a fugit. Imediat, inculpatul s-a urcat pe bicicletă şi a rulat spre comuna Feliceni.
Dorind să sesizeze organele de poliţie, M.C. s-a dus la post şi negăsind acolo pe nimeni, a mers la magazinul comunal, aici întâlnind un poliţist aflat în afara orelor de serviciu.
După ce i s-a relatat întâmplarea, poliţistul şi-a anunţat colegii şi împreună au pornit în urmărirea inculpatului. Când l-a depistat şi somat să se oprească, inculpatul a abandonat bicicleta, a încercat să fugă, dar a fost imobilizat şi asupra lui s-a găsit şi briceagul.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind nelegala reţinere a situaţiei de fapt şi, deci, şi a vinovăţiei sale.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia penală nr. 4 din 9 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus punerea în libertate, de îndată, a inculpatului.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt.
Recursul declarat nu este fondat.
Se reţine, din verificarea lucrărilor dosarului, că atât la urmărirea penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, constant, inculpatul a susţinut că nu este vinovat, situaţia întâmplată fiind o creaţie a organelor de cercetare. În fapt, în schimbul datoriei de 300.000 lei, recunoscută de partea vătămată, inculpatul i-a luat bicicletă şi i-a dat, în recompensare, telefonul lui mobil, briceagul neaflându-se, în mod real, asupra sa, niciodată, şi el neagresându-l, în vreun mod, pe M.C.
În sprijinul susţinerilor inculpatului, sunt de reţinut declaraţiile lui P.M. şi ale martorilor M.T. şi D.L.
Potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Alin. (2) al acestui text procedural, prevede că în cazul când există probe de vinovăţie, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
Pe de altă parte, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Alin. (2) al art. 63 C. proc. pen., stipulează că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.
Tocmai respectând aceste dispoziţii, instanţa de apel a apreciat că probatoriul administrat este contradictoriu, nelămurind cert situaţia de fapt şi, deci, nici vinovăţia inculpatului.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet nefiind fondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În conformitate cu dispoziţiile art. 189 alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărării din oficiu pentru asistarea juridică a intimatului inculpat, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş împotriva deciziei penale nr. 4A din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş, privind pe inculpatul P.D.
Onorariul în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5841/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5855/2004. Penal. Art.213 c.pen. Recurs în... → |
|---|
