ICCJ. Decizia nr. 5836/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5836/2004
Dosar nr. 2687/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1233 din 12 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul M.N. la 17 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 211 din 31 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, hotărâre rămasă definitivă, prin Decizia penală nr. 360/2000 a Curţii de Apel Bucureşti şi contopirea restului de pedeapsă, de 874 zile închisoare rămas neexecutat, cu pedeapsa aplicată în cauză, M.N. având de executat 17 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Totodată, s-a făcut şi aplicarea pedepsei complementare a degradării militare, prevăzută de art. 67 C. pen.
Pe latură civilă, s-a constatat acoperirea parţială a prejudiciilor aduse părţilor vătămate N.R., N.G., P.M.A. şi P.C.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile, astfel:
- 180.000.000 lei părţii civile N.R.;
- 15.000.000 lei părţii civile S.T.;
- 450.000.000 lei părţii civile G.M.A.;
- 40.000.000 lei părţii civile N.G.;
- 170.000.000 lei părţii civile P.M.A.;
- 1.500.000.000 lei părţii civile M.S.S.S.;
- 20.000.000 lei părţii civile B.E.;
- 250.000.000 lei părţii civile K.G.;
- 17.000.000 lei părţii civile P.C.;
- 70.000.000 lei părţii civile M.G.;
- 1.000.000 lei părţii civile B.I.V.;
- 70.000.000 lei părţii civile D.M.;
- 3.000.000 lei părţii civile B.M.;
- 50.000.000 lei părţii civile M.M.;
- 1.000.000 lei părţii civile S.G.;
- 100.000.000 lei părţii civile R.I.;
- 250.000.000 lei părţii civile P.I.C.;
- 200.000.000 lei părţii civile R.B.P.E.;
- 100.000.000 lei părţii civile K.T.
S-a luat act că partea vătămată Ş.M. nu s-a constituit parte civilă.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a sumei de 10.000.000 lei.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul, în perioada ianuarie 2001 – mai 2002, şi-a conceput şi pus în practică, activitatea de pătrundere, prin efracţie, în locuinţele a 20 de părţi vătămate, de aici el sustrăgând aparatură electronică audio şi video, parfumuri, materiale textile, bijuterii din aur sau din alte metale preţioase şi semipreţioase, bani româneşti sau valută, tablouri, icoane din argint, ceasuri.
Pentru a fi sigur că nu va fi stingherit în activitatea de sustragere, inculpatul urmărea persoanele în domiciliile cărora dorea să intre, astfel cunoscându-le modul de viaţă, programul zilnic, dacă locuiau singure sau nu, sens în care verifica, prin apeluri telefonice, prezenţa în locuinţă, acelaşi deziderat realizându-l şi prin abordarea vecinilor sau responsabililor imobilelor. De multe ori, datele astfel culese, inculpatul şi le-a notat în agenda personală, aceasta conţinând şi numerele de telefon ale persoanelor vizate.
În realizarea practică a activităţilor de furt, inculpatul a folosit instrumente specifice spargerii sistemelor de închidere a uşilor de acces.
Prejudiciul adus persoanelor vătămate prin cele 20 de acţiuni infracţionale s-a ridicat la suma de aproximativ 4.537.500.000 lei, de regulă, inculpatul vânzând personal sau prin interpuşi, bunurile, fie în pieţe sau târguri, fie prin consignaţie.
Astfel, la data de 24 mai 2002, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate P.C., la 22 mai 2002, a pătruns în locuinţa lui N.G., la 2 ianuarie 2001, în locuinţa lui N.R., la 29 ianuarie 2001, în locuinţa lui B.E., la 1 februarie 2001, în locuinţa lui M.G., la 4 iunie 2001, în locuinţa lui B.I.V., la 21 iunie 2001, în locuinţa lui S.T., la 25 iulie 2001, în locuinţa lui D.M., la 8 octombrie 2001, în locuinţa lui K.T., la 14 octombrie 2001, în locuinţa lui M.S.S., la 15 noiembrie 2001, în locuinţa lui K.G., la 1 februarie 2002, în locuinţa lui R.B.P.E., la 5 februarie 2002, în locuinţa lui Ş.M.G., la 20 martie 2002, în locuinţa lui P.I.C., la 26 martie 2002, în locuinţa lui R.I., la 24 aprilie 2002, în locuinţa lui S.G. la 8 mai 2002, în locuinţa lui P.M.A., la 20 mai 2002, în locuinţa lui B.M., la 25 mai 2002, în locuinţa lui M.M. şi la 27 mai 2002, în locuinţa lui G.M.A.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, implicit, şi a vinovăţiei sale, greşita încadrare juridică a faptei în alin. (4) al art. 209 C. pen., în cauză nefiind legală stabilirea prejudiciului prin însumare, ci fiind vorba de mai multe acte de sustragere, acestea au fost săvârşite în concurs, precum şi netemeinicia pedepsei aplicată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 203 din 19 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată de instanţa de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 17, 171 şi 14 C. proc. pen., respectiv faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică, prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii şi s-a aplicat pedeapsă greşit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat de inculpat este fondat pentru considerentul ce se va detalia.
Pentru existenţa infracţiunii unice continuate, este necesar ca toate acţiunile care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, să fi fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii, deci în momentul luării hotărârii, făptuitorul să-şi fi reprezentat activitatea infracţională pe care urma să o desfăşoare ulterior, în ansamblul său, cel puţin în liniile ei generale.
În cauză, probatoriul administrat a relevat că inculpatul a săvârşit faptele de furt prin aceeaşi modalitate, folosind aceleaşi instrumente apte să-i faciliteze pătrunderea în locuinţe, la interval de timp apropiat ca date calendaristice, el acţionând pe baza aceleiaşi hotărâri.
De asemenea, existenţa rezoluţiei unice rezultă, neîndoielnic, din împrejurarea că toate actele de furt au fost comise în condiţii de fapt similare şi la scurte intervale de timp, precum şi din împrejurarea că inculpatul, la toate aceste fapte, a practicat aceleaşi metode de sustragere.
În raport cu această situaţie de fapt, este legală reţinerea aplicării art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Critica vizând greşita încadrare juridică în alin. (4) al art. 209 C. pen., este, de asemenea, nefondată. Cum, în cauză, s-a reţinut că există o unitate legală de acţiune, prejudiciul este unic, el neputând fi defalcat pe acte infracţionale distincte.
În cauză, este însă fondat motivul de recurs vizând individualizarea pedepsei.
Procedând la aplicarea pedepsei, instanţa de fond, în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a considerat pericolul social grav, concret al faptei, mărit şi de săvârşirea ei în formă continuată, precum şi de prejudiciul ridicat adus părţii vătămate, împrejurările în care fapta s-a comis, respectiv prin modalităţi de urmărire a persoanelor, dar, nu a dat suficientă semnificaţie juridică persoanei inculpatului, acesta recunoscând faptele şi cooperând pentru stabilirea situaţiei de fapt.
În aceste condiţii, se reţine că pedeapsa de 14 ani închisoare, executabilă prin privare de libertate, va fi în măsură să realizeze scopul ei, aşa cum prevede art. 52 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 203/ A din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 1233 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului, pe care o modifică, în sensul că o reduce de la 17 ani închisoare, la 14 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 2 iulie 2002, la 9 noiembrie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5819/2004. Penal. întreruperea executării... | ICCJ. Decizia nr. 5841/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
