ICCJ. Decizia nr. 5883/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5883/2004
Dosar nr. 2186/2004
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 323 din 5 noiembrie 2003,Tribunalul Mehedinţi a condamnat pe inculpatul Ş.M., la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complimentară în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art.175 lit. i) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 27 iunie 1999.
A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă R.D., obligând inculpatul la plata sumei de 210.000.000 lei despăgubiri civile din care 10.000.000 lei daune materiale şi 200.000.000 lei daune morale către această parte, precum şi la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt.
În dimineaţa zilei de 19 iunie 1999, inculpatul se afla în C.B.D. amplasat pe strada Cicero din Drobeta Turnu Severin, unde partea vătămată R.D. lucra în calitate de şef de sală. Inculpatul i-a solicitat acestuia să-i dea voie să folosească aparatul de jocuri mecanice şi întrucât a fost refuzat, a pătruns după tejghea şi a lovit-o pe partea vătămată cu un cuţit în zona maxilarului şi a tâmplei stângi. În timp ce partea vătămată s-a aplecat pentru a se apăra, a fost lovită de inculpat cu cuţitul de mai multe ori în zona lombară, după care acesta a părăsit localul, având asupra sa atât cuţitul cât şi un par ce se afla sub tejgheaua barului .
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean Turnu Severin, unde a fost internat în perioada 19 iunie – 7 iulie 1999 cu diagnosticul plagă sângerândă, regiunea lombară stângă, penetrantă cu plagă renală stângă. Hematom gigant perirenal extins în spaţiul retroperitoneal. Stare de şoc hemoragic şi traumatism „Agresiune". S-a intervenit chirurgical şi în urma efectuării radiografiilor de maxilar stâng şi malar stâng, s-a constatat şi fractura apofiză zigomatică stânga.
Starea de fapt menţionată mai sus, a fost reţinută în cauză, pe baza probelor administrate, respectiv procesul verbal de constatare, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, certificatul medico-legal din care rezultă că partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii şi pierderea unui organ, respectiv rinichiul stâng, care constituie infirmitate posttraumatică şi declaraţiile martorilor G.G., G.V., R.V., S.T., L.A.
Inculpatul a fost interogat în faţa organelor de cercetare penală, ulterior sustrăgându-se atât la urmărirea penală cât şi la judecată. Prin declaraţiile iniţiale acesta recunoscând în parte săvârşirea infracţiunii, cu precizarea că a fost provocat de partea vătămată, care i-a aplicat lovituri cu pumnii.
Prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpatului pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. şi a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoare în cuantum de 10 ani, la individualizarea judiciară a pedepsei avându-se în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cu privire la latura civilă prima instanţă a apreciat că este întemeiată, astfel încât a dispus obligarea inculpatului la 10.000.000 lei daune materiale constând în cheltuielile efectuate de partea civilă pe timpul spitalizării şi ulterior pentru restabilirea sănătăţii şi 200.000.000 lei daune morale, în raport de infirmitatea traumatică permanentă prin pierderea rinichiului stâng produsă părţii civile.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel conform dispoziţiilor art. 363 alin. (2) C. proc. pen., numita Ş.C.D. în calitate de soţie a inculpatului Ş.M., criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând repunerea în termenul de apel sau admiterea apelului peste termen, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., reţinerea circumstanţei atenuante a provocării în favoarea inculpatului cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate către minimul general prevăzut de lege, iar cu privire la latura civilă, s-a solicitat reducerea daunelor morale la suma de 50.000.000 lei.
Apelul declarat de inculpat a fost considerat apel peste termen.
Conform dispoziţiilor art. 365 C. proc. pen., partea care a lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare, poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau începerea executării dispoziţiilor civile.
În cauza de faţă, inculpatul a lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare fiind aplicabile deci dispoziţiile legale menţionate mai sus, care nu disting dacă acesta s-a sustras sau nu de la judecată, aşa cum s-a invocat de către reprezentantul parchetului.
Verificându-se hotărârea prin prisma actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, s-a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă şi concordantă cu probele administrate, încadrând în mod corespunzător fapta reţinută în sarcina inculpatului în prevederile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Susţinerea apelantului inculpat în sensul că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., a fost considerată nefondată, întrucât acesta, folosind un obiect apt de a produce moartea (un cuţit) cu care a lovit-o pe partea vătămată, acesta a prevăzut că acţiunea sa ar putea avea ca rezultat decesul acesteia, consecinţă pe care chiar dacă nu a urmărit-o a acceptat-o.
De asemenea, forţa cu care s-a lovit, constituie în ansamblul celorlalte împrejurări ale cauzei, un element hotărâtor pentru determinarea conţinutului intenţiei şi deci pentru caracterizarea juridică a faptei ca tentativă de omor .
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului în legătură cu existenţa circumstanţei atenuante a provocării, s-a constatat, de asemenea, că este nefondată întrucât, pentru a se face aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., nu este suficient să se constate o comportate necorespunzătoare a părţii vătămate şi mai trebuie ca această comportare să fi generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, care să-i reducă posibilităţile de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei, iar el să fi acţionat în această stare.
În cauza de faţă, nu rezultă din probe că partea vătămată ar fi avut o atitudine violentă faţă de inculpat, aşa cum acesta a susţinut, ci dimpotrivă conflictul a fost iniţiat chiar de către inculpat.
Prin adresa nr. 557 din 17 iulie 2001 S.M.L. Mehedinţi a comunicat faptul că plăgile lombare, prezentate de partea vătămată au direcţie oblică de la dreapta la stânga şi de sus în jos şi au ca mecanism de producere lovirea activă cu un corp tăietor-înţepător, situaţie în care este nefondată susţinerea inculpatului în sensul că a lovit-o pe partea vătămată peste mâna în care avea cuţitul şi în momentul în care s-a aplicat să-l ridice a fost lovită de către aceasta cu piciorul, iar apoi, pentru a se apăra a agitat cuţitul în plan orizontal dreapta-stânga, împrejurarea în care partea vătămată a fost lovită în spate.
Reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind ca modalitate de executare a pedepsei detenţia, apreciind că numai în acest mod va fi asigurată prevenţia generală şi scopul educativ al pedepsei.
În ceea ce priveşte latura civilă, prima instanţă a soluţionat în mod corect acţiunea formulată de partea civilă, acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat fiind justificată, prin vătămările corporale aduse sănătăţii părţii civile, prejudiciul constând în suferinţele fizice şi psihice pe care acesta le-a suportat de pe urma săvârşirii infracţiunii, suportarea mediului spitalicesc, suferinţa de a fi privat de o viaţă normală corespunzătoare vârstei prin pierderea unui organ.
Împotriva deciziei penale nr. 165 din 30 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul Ş.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 182 C. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante a provocării cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate către minimul general, prevăzut de lege, iar cu privire la latura civilă s-a solicitat reducerea daunelor morale la suma de 50.000.000 lei.
Recursul este nefondat.
Instanţele au reţinut corect situaţia de fapt în concordanţă cu probele administrate.
Încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat, în public, este de asemenea corectă.
Intenţia specifică a acestei infracţiuni a fost corect reţinută, pe baza obiectului vulnerant folosit, apt de a provoca moartea prin modul în care a fost folosit, organele vizate prin lovituri, şi intensitatea mare a loviturilor, demonstrată de gravitatea leziunilor provocate între care şi pierderea unui rinichi.
Astfel, nu poate exista nici un dubiu că procedând astfel, inculpatul a prevăzut că putea provoca moartea.
Numai intervenţia organelor medicale, în timp util a făcut ca acest rezultat să nu se producă.
Totodată, se constată că în mod just nu s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării, din moment ce partea vătămată, nu a comis acte de provocare, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. şi însuşi inculpatul a provocat conflictul prin comportarea necorespunzătoare.
În fine se constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind proporţională în raport cu gravitatea faptei, cu împrejurările în care a fost săvârşită şi gradul sporit de pericol social al inculpatului, faţă de agresivitatea manifestată, de faptul că a mai fost condamnat pentru furt, că nu avea o ocupaţie şi că s-a sustras judecării cauzei, lipsind la termenele de judecată.
Faţă de cele arătate şi întrucât nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând a se respinge ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.M., împotriva deciziei penale nr. 165 din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5881/2004. Penal. Art.197 alin 3 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5888/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
