ICCJ. Decizia nr. 5895/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5895/2004
Dosar nr. 5254/2004
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2004
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionarul N.F., s-a adresat cu plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, privind pe C.M. subcomisar de poliţie şi D.D. agent de poliţie, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a efectuat acte premergătoare şi prin rezoluţia din 23 februarie 2004 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.M. şi D.D. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pe considerent că cei doi lucrători de poliţie nu au acţionat cu intenţie.
Împotriva rezoluţiei din 23 februarie 2004, pronunţată în dosarul 127/P/2003, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, N.F. a formulat plângere, pe motiv că cei doi lucrători de poliţie deşi au comis infracţiunile, nu s-a dispus trimiterea lor în judecată pentru faptele săvârşite.
Curtea de Apel Piteşti a examinat plângerea petiţionarului în raport de dosarul de urmărire penală în care s-a emis rezoluţia din 23 februarie 2004, de susţinerile petiţionarului şi prin sentinţa penală nr. 81 F din 2 septembrie 2004, a respins plângerea ca nefondată şi l-a obligat pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de către petiţionar, motivând că atât organul de urmărire penală, cât şi instanţa de judecată nu au aprofundat materialul probator astfel încât, să se dispună răspunderea penală a celor doi lucrători de poliţie.
Recursul declarat este nefondat.
La data de 23 februarie 2001, recurentul a fost victima unei agresiuni, în urma căreia a depus reclamaţie la secţia nr. 3 Poliţie Piteşti împotriva lui D.E.D., pentru faptul că l-a ameninţat cu un cuţit şi a folosit împotriva sa un spray paralizant.
În urma celor sesizate, D.D., agent de poliţie a întocmit proces-verbal de sancţionare contravenţională la data 24 februarie 2001, prin care D.E. a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 80.000 lei. Acest proces verbal a fost atacat de către contravenient şi plângerea sa a fost admisă.
Recurentul a formulat şi el plângere la Judecătoria Piteşti, împotriva lui D.E.D., pentru comiterea infracţiunilor de lovire şi ameninţare, astfel că s-a format dosarul penal 5215/2001 şi în care instanţa a dispus achitarea.
Atât în admiterea contestaţiei lui D.E.D. cît şi la achitarea acestuia, instanţa de judecată a avut în vedere în principal, alte considerente de fapt şi de drept şi numai în subsidiar şi faptul că locul comiterii contravenţiei a fost altul decât cel indicat de lucrătorii de poliţie în documentaţia întocmită.
Prin urmare, susţinerea recurentului că în cauză cei doi lucrători de poliţie cu intenţie nu au trecut corect locul comiterii contravenţiei, având drept consecinţă admiterea plângerii numitului D.E.D. şi anularea procesului verbal de contravenţie cum şi achitarea pentru infracţiunile prevăzută de art. 180 şi art. 193 C. pen., pe care le-a comis, nu se confirmă, întrucât consemnarea greşită a străzii în procesul verbal s-a datorat unui complex de împrejurări obiective, iar în constatarea şi sancţionarea contravenţională au fost angajaţi mai mulţi lucrători de poliţie care nu au dat importanţa cuvenită denumirii corecte a străzii.
Se va constata deci, că, atât parchetul cât şi instanţa au stabilit în mod corect că cei doi lucrători de poliţie nu au acţionat cu intenţie pentru ca numitul D.E.D. să nu răspundă sub aspect contravenţional şi penal.
Conchizând deci că a fost pronunţată o sentinţă legală şi temeinică, că motivul de recurs invocat nu constituie caz de casare, recursul se va respinge în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.F. împotriva sentinţei penale nr. 81 F din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 400.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5893/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 5903/2004. Penal. Cont.exec. Recurs → |
|---|
