ICCJ. Decizia nr. 6035/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea nr. 6 din 26 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca inadmisibilă, cererea de disjungere a cauzei formulată de inculpatul P.V.
A fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților C.M., C.L., B.I. și P.V. cu 30 de zile, începând de la data de 27 octombrie 2004 și până la 25 noiembrie 2004, inclusiv.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
A fost respinsă cererea formulată de inculpatul B.I., pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea de apel a reținut, cu privire la cererea de disjungere a cauzei formulată de inculpatul P.V., că este inadmisibilă deoarece, potrivit art. 38 C. proc. pen., instanța poate dispune această măsură doar în faza de cercetare judecătorească, iar nu în faza de urmărire penală, în care se află inculpații. Măsura disjungerii poate fi luată, deci, doar de organul de urmărire penală fie din oficiu, fie la cererea părții interesate.
Referitor la cererea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea a reținut că se mențin argumentele avute în vedere de aceeași instanță la data dispunerii arestării preventive. Totodată, situația de fapt nu s-a schimbat, cauza necesitând o amplă cercetare penală, prin administrarea de mijloace de probă complexe, ceea ce necesită și justifică prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților, măsură solicitată de Parchet.
în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, Curtea de apel a reținut că faptele asupra cărora se fac cercetări și existența indiciilor temeinice că inculpații au legătură cu aceste fapte, impune menținerea măsurii preventive a arestării inculpaților.
S-a mai argumentat că audierea martorilor, confruntările dintre inculpați și învinuiți, dintre inculpații din dosar cu inculpați din alte dosare penale care au legătură cu cauza, pot fi influențate de către inculpați în situația în care aceștia s-ar afla în stare de libertate. Curtea a apreciat că s-ar ajunge, astfel, la o administrare defectuoasă și negativă a probelor, la o alterare a acestora și la împiedicarea aflării adevărului.
Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevederilor art. 155,art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., temeiuri care subzistă în continuare, impunându-se, pentru o bună desfășurare a procesului penal, privarea de libertate a inculpaților.
S-au indicat și indiciile temeinice în sensul participării inculpaților la faptele pentru care sunt cercetați, respectiv declarațiile persoanelor audiate ca martori, transcrierea convorbirilor telefonice autorizate.
Au fost respinse apărările formulate de inculpați întrucât acestea nu au acoperire în mijloacele de probă existente la dosar.
împotriva acestei încheieri, au declarat recurs toți inculpații, solicitând casarea încheierii și punerea lor în libertate.
Recurentul inculpat P.V. a susținut, prin apărătorul său ales, că nu are nici o legătură cu ceilalți inculpați, sens în care a cerut disjungerea cauzei în ceea ce îl privește. A mai susținut că în calitate de inspector principal în Poliția municipiului București a desfășurat o activitate foarte bună, fiind avansat de două ori ca "excepțional", iar temeiurile care au existat la data luării măsurii arestării preventive (28 august 2004) nu mai există.
Recurentul inculpat C.M., prin apărător ales, a susținut că actele din dosarele de urmărire penală atașate după data de 5 noiembrie 2004 (7 volume) sunt nule, nefiind întocmite de procuror ci de lucrători de poliție, fiind doar contrasemnate de procuror, iar ele sunt legate de arestarea preventivă a inculpatului. A considerat că instanța nu a fost sesizată legal.
A mai susținut că instanța a făcut o greșită apreciere a mijloacelor de probă, nu s-a pronunțat asupra unor cereri ale inculpatului C.M. și a comis o gravă eroare de fapt prelungind măsura arestării preventive a acestui inculpat.
A arătat că Parchetul nu a motivat pentru fiecare inculpat în parte necesitatea prelungirii măsurii preventive a arestării, nu s-au indicat probe concrete, nu a fost ascultat inculpatul de către judecător, măsură care atrage încetarea de drept a arestării. A obiectat și cu privire la reținerea inculpatului care a depășit 24 de ore de la 28 august la 29 august 2004. A susținut că instanța nu mai putea prelungi la 3 septembrie 2004 o arestare care încetase de drept.
Referitor la temeinicia măsurii prelungirii arestării preventive, acest recurent a susținut că înafara denunțului depus de C.C. nu există nici o altă probă în dosar, solicitând punerea sa de îndată în libertate.
Inculpatul C.L., prin apărător ales, a solicitat casarea încheierii și punerea sa în libertate, susținând, de asemenea, că nu există împotriva sa probe în acuzare. A achiesat la necesitatea motivării de către Parchet a propunerii de prelungire a arestării preventive pentru fiecare inculpat în parte. Nu a fost dovedit pericolul social concret pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate, susținând că s-a predat de bună voie Parchetului. Nu s-au făcut confruntări ale inculpatului cu părțile vătămate.
Inculpatul B.I., prin apărătorul său ales, a considerat, de asemenea că încheierea este contrară legii și probelor efectuate în cauză, întrucât nu a constituit nici un grup infracțional organizat. De altfel, cei pretins implicați nu au fost trimiși în acest dosar. A susținut că este foarte grav bolnav, documentele medicale atestând starea precară a sănătății sale care nu-i permite să suporte regimul de privare de libertate. A solicitat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Examinând recursurile, înalta Curte constată, că sunt nefondate, pentru următoarele argumente:
Cu privire la excepția privind nelegala sesizare a instanței, invocată de recurenți, în temeiul art. 156 alin. (1) și (4) C. proc. pen., înalta Curte constată că propunerea de prelungire a duratei arestării preventive a inculpaților a fost motivată de Parchet, textul neprevăzând, sub sancțiunea nulității, o motivare distinctă pentru fiecare inculpat implicat în cauză.
Referitor la inculpatul C.M., cu privire la care s-a susținut că nu a fost ascultat de judecător cu prilejul dispunerii măsurii arestării preventive, potrivit art. 150 alin. (1) C. proc. pen., înalta Curte observă că, pe de o parte, în cauză, s-a dispus prelungirea arestării preventive, deci este o altă fază a arestării, iar pe de altă parte, legalitatea luării măsurii a fost deja verificată și menținută de înalta Curte, prin decizia nr. 4368 din 6 septembrie 2004, prin care s-au respins recursurile declarate de aceiași inculpați împotriva încheierii din 3 septembrie 2004 a aceleiași curți de apel.
Totodată, înalta Curte observă că mandatul poate fi emis fără ascultarea inculpatului, dacă acesta se află în situațiile prevăzute de alin. (2) al art. 150 C. proc. pen., caz în care s-a aflat și inculpatul C.M. După ce a fost reținut, acesta a fost ascultat de judecător în instanță.
Referitor la lipsa mijloacelor de probă care să justifice arestarea inculpaților, înalta Curte, examinând probele din cele 13 dosare de urmărire penală, reține existența unor suficiente indicii care creează motive verosimile de a bănui că inculpații au participat la faptele pentru care sunt cercetați.
Pe de altă parte, lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât prelungirea arestării preventive dispusă de curte de apel este legală și justificată.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune (lit. c)).
Propunerea Parchetului a fost legal admisă de instanță, pe baza mijloacelor de probă existente, precum și în baza declarațiilor de recunoaștere a faptelor de către inculpați.
Referitor la starea de sănătate a recurentului B.I., înalta Curte observă că trebuia constatată printr-o expertiză medico-legală, care în cauză nu s-a efectuat.
Referitor la disjungerea cauzei solicitată de inculpatul P.V., înalta Curte constată că măsura cerută este inadmisibil a fi dispusă de instanță în faza urmăririi penale, conform art. 38 C. proc. pen., disjungerea putând fi dispusă "în cursul judecății" situație care rezultă și din coroborarea cu prevederile art. 37 din același cod.
Prin urmare și cu privire la această măsură dispusă de instanță, încheierea este conformă legii.
Referitor la respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării inculpatului B.I. de a nu părăsi localitatea sau țara, înalta Curte constată că soluția adoptată este corectă și corespunzătoare pericolului social pe care îl prezintă inculpatul. Nu se impunea înlocuirea măsurii preventive, în raport cu propunerea justificată a Parchetului.
în consecință, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de toți inculpații.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați au fost obligați, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 600.000 lei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6032/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5219/2004. Penal → |
|---|
