ICCJ. Decizia nr. 5219/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin contestația la executare adresată Tribunalului București, invocând dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., condamnatul C.M. a solicitat desființarea sentinței penale nr. 699 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București și înlăturarea dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicată printr-o hotărâre anterioară, sentința penală nr. 373 din 9 martie 1999 a Judecătoriei sector 1 București.
în motivarea contestației, condamnatul a arătat că aceeași suspendare a pedepsei sus-arătate a fost anulată, prin sentința penală nr. 997/2001 a Judecătoriei sectorului 6 București, cu consecința contopirii ei cu pedeapsa aplicată în cauza respectivă, or, cu privire la aceeași pedeapsă de 2 ani închisoare, a cărei executare i-a fost suspendată, nu se putea dispune atât revocarea, potrivit art. 83 C. pen., cât și anularea, potrivit art. 85 C. pen.
Tribunalul București, prin sentința penală nr. 789 din 10 iunie 2004, a respins contestația la executare, considerând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 461 lit. d) C. pen. și că greșeala de judecată nu poate fi corectată decât prin promovarea unui recurs în anulare.
Apelul declarat de condamnat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 530 din 13 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu motivarea că pe calea contestației la executare nu poate fi repusă în discuție o condamnare pronunțată printr-o hotărâre penală rămasă definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.
împotriva deciziei, a declarat recurs, în termen, condamnatul C.M., care a solicitat casarea ei și pe fond micșorarea pedepsei ce o are de executat cu cuantumul de 2 ani, corespunzător pedepsei cu suspendarea executării aplicată prin sentința penală nr. 373 din 9 martie 1999 a Judecătoriei sector 1 București.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 461 lit. d) C. proc. pen., în temeiul căruia condamnatul a formulat contestația la executare, se pot formula asemenea cereri "când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării".
Or, atâta timp cât nu se invocă nici o cauză legală de stingere ori de micșorare a pedepsei, dispoziția, dintr-o hotărâre penală definitivă, prin care, potrivit art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a unei pedepse de 2 ani închisoare și s-a adăugat acea pedeapsă, prin cumul aritmetic, la pedeapsa aplicată, nu poate fi desființată pe calea contestației la executare.
Este reală, situația invocată de condamnat, anume că prin sentința penală nr. 699 din 20 decembrie 1999, Tribunalul București, după ce l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, a dispus în baza art. 83 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 373 din 9 martie 1999, pronunțată de Judecătoria sector 1 București, iar prin cumulul aritmetic al acestor pedepse, a stabilit o pedeapsă finală de 14 ani închisoare.
Această sentință a fost verificată, în urma exercitării căilor ordinare de atac, de instanțele ierarhic superioare, în final Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 3108 din 14 iunie 2001, a admis recursul inculpatului C.M. și a redus pedeapsa aplicată de la 12 ani închisoare, la 8 ani închisoare, menținând restul dispozițiilor, inclusiv pe cea referitoare la aplicarea art. 83 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 373/1999.
Starea de recidivă postcondamnatorie a fost reținută corect, în raport cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 373/1999, pentru fapte săvârșite, după rămânerea definitivă a acesteia, comise în perioada 9 - 21 septembrie 1999.
Printr-o altă hotărâre, sentința penală nr. 997 din 30 iulie 2001 Judecătoria sectorului 6 București l-a condamnat pe inculpatul C.M. pentru fapte comise în perioada 27 iulie 1998 - 1 octombrie 1998, când era minor, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, iar în baza art. 85 C. pen., a dispus anularea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 373 din 9 martie 1999, contopind această pedeapsă cu cea de 2 ani și 6 luni închisoare.
Și această hotărâre a rămas definitivă intrând în autoritatea lucrului judecat.
Faptul că prin cele două hotărâri penale s-a dispus, în mod diferit, cu privire la suspendarea condiționată a aceleiași pedepse, de 2 ani închisoare, nu constituie o cauză legală de micșorare a pedepselor pe care le are de executat condamnatul în prezent:
- 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 699/1999 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3108 din 14 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție;
- 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 997 din 30 iulie 2001 a Judecătoriei sectorului 6 București, rămasă definitivă la 24 octombrie 2001, prin decizia penală nr. 1635/2001 a Tribunalului București, secția I penală.
Faptele pentru care a fost condamnat prin cele două hotărâri sunt concurente, întrucât au fost comise înainte de data de 14 iunie 2001, când a rămas definitivă prima hotărâre (mai puțin cea privind condamnarea de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 373 din 9 martie 1999) putând fi aplicabile dispozițiile art. 419 Cod procedură penală.
Așadar, nefiind aplicabile dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., instanțele au respins, corect, contestația la executare formulată de condamnat, numai cu privire la una din pedepse.
Drept urmare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6035/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5285/2004. Penal → |
|---|
