ICCJ. Decizia nr. 6046/2004. Penal. Cont.exec. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6046/2004
Dosar nr. 3287/2004
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 62 din 10 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 3580/2004 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul P.I.
A fost obligat condamnatul – contestator la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 17 februarie 2004 sub nr. 3580/2004 condamnatul P.I. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 221 din 11 iulie 2001, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin Decizia penală nr. 12 din 23 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, susţinând că, fiind suferind de schizofrenie paranoidă cronicizată, se află în imposibilitate de a executa pedeapsa.
Prin sentinţa penală nr. 221 din 11 iulie 2001, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin Decizia penală nr. 12 din 24 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, P.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării poate fi exercitată numai în cazurile expres prevăzute de acest text de lege.
Câtă vreme, printre cazurile stabilite nu figurează şi motivele medicale invocate de către condamnat, o contestaţie prin care se tinde la nepunerea în executare a hotărârii, pe acest considerent, este inadmisibilă.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 461 şi urm. C. proc. pen., tribunalul a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul P.I.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat apel contestatorul P.I., care a criticat-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei respingeri de către instanţa de fond a contestaţiei la executare formulată. S-a arătat, în motivarea orală a apelului, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 461 lit. c) şi d) C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacată şi pe fond admiterea contestaţiei la executare.
Prin Decizia penală nr. 165 din 6 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul P.I.
A fost obligat apelantul la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face numai în anumite cazuri expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege şi numai pentru incidente ivite în cursul executării.
Având în vedere că motivele invocate de contestator în susţinerea cererii sale nu se încadrează între cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în care se poate face contestaţie la executare, Curtea a apreciat că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins contestaţia formulată, ca inadmisibilă.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, contestator P.I., care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Contestaţia la executare este un procedeu juridicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.
Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare:
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Într-adevăr, din examinarea conţinutului cererii, Curtea constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentinţă penală definitivă poate fi contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Nici în apel contestatorul nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul mai sus-citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Vinovăţia ori nevinovăţia făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancţiunii aplicate la judecata în fond a unei cauzei, nu pot forma obiectul contestaţiei la executare, deoarece, nu sunt expres prevăzute în dispoziţiile art. 461 C. proc. pen. şi pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac şi aspecte vizând executarea hotărârilor penale.
Pe de altă parte, starea de boală invocată de contestator, care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, reprezintă cauza de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei prevăzută în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că petentul a uzitat de aceste prevederi legale, astfel că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, i-a fost admisă o cerere de amânare a executării pedepsei, prin sentinţa penală nr. 380 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 117 din 1 aprilie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, în prezent condamnatului fiindu-i amânată executarea pedepsei.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat P.I. împotriva deciziei penale nr. 165 din 6 mai 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe contestatorul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat P.I. împotriva deciziei penale nr. 165 din 6 mai 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6041/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6070/2004. Penal. Art.20,174,175 c. pen. Recurs → |
|---|
