ICCJ. Decizia nr. 6153/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6153/2004
Dosar nr. 3501/2004
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 63/ PI din 2 iunie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea numitului S.A. împotriva rezoluţiei din 13 august 2002 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petiţionarul a formulat plângere penală împotriva numiţilor B.S., B.O., T.M. şi P.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 213, art. 215, art. 291 şi art. 293 C. pen.
Prin rezoluţia menţionată s-a dispus respingerea plângerii petentului împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de B.S. şi a scoaterii de sub urmărire a numiţilor T.M., B.O. şi P.P.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, S.A. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., susţinând că organele de urmărire penală au dat aprecieri greşite probelor administrate.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 13 din 21 aprilie 2004, Curtea de Apel Timişoara a condamnat pe inculpatul S.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Conform acestei sentinţe, în care se face o amplă analiză a situaţiei de fapt, inculpatul ar fi autentificat o procură, în condiţii ilegale, prin care B.S., bolnavă psihic, era împuternicită de către soţul acesteia să facă anumite acte de dispoziţie.
S-a constatat, că împrejurarea invocată de petiţionar în plângere, conform căreia ar fi avut o zi aglomerată şi era obosit, nu putea servi ca o justificare şi drept temei pentru admiterea plângerii.
De asemenea, s-a mai reţinut, că, nici declaraţiile celorlalte persoane reclamate la parchet şi audiate în ambele cauze, nu pot fi înlăturate prin simpla lor calificare ca fiind neadevărate şi date pentru a-l incrimina pe petiţionar.
Drept urmare, instanţa a precizat că rezoluţia atacată apare ca fiind legală şi temeinică, neexistând nici un temei pentru a fi infirmată.
Împotriva acestei hotărâri, S.A. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, la termenul ficat, pentru judecarea căii de atac exercitate, acesta depunând înscrisuri, susţinând că acestea dovedesc că intimata B.S. are discernământ, aşa încât temeiurile care au justificat neînceperea urmăririi penale nu mai subzistă.
Drept urmare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei aceleaşi instanţe în vederea rejudecării plângerii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
În vederea realizării urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menţionat, legea procesuală penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunilor cu a căror săvârşire organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenţei unora din cazurile, reglementate în art. 10 alin. (1) C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune neînceperea acesteia.
În cazul contestării acestei soluţii, prin formularea plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., controlul judiciar priveşte temeinicia rezoluţiei în raport de cercetările efectuate.
Or, examinând cauza prin prisma criticilor formulate, prima instanţă a constatat că organul de urmărire penală, corespunzător probatoriului administrat şi corect valorizat, a făcut o legală aplicare a dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen.
Drept urmare, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Actele noi, depuse în recurs, de către petent nu au calitatea de a duce la concluzia că, în cauză, s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale menţionate şi că, în raport de acestea, s-ar impune soluţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu există nici motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petiţionarul S.A. împotriva sentinţei penale nr. 63 din 2 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe intimaţii M.M., B.I. şi B.S., ca nefondate.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6151/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6157/2004. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
