ICCJ. Decizia nr. 6168/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6168/2004
Dosar nr. 5947/2004
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 206/2004, Tribunalul Teleorman l-a condamnat pe inculpatul G.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 175 – art. 175 lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 17 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
S-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani începând cu data terminării pedepsei principale a închisorii.
S-a dedus degradarea militară a inculpatului.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 1 martie 2004 şi până la 17 august 2004.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
S-a constatat că partea vătămată G.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A obligat inculpatul la plata sumei de 357.348 lei către C.A.S. Teleorman cu titlu de despăgubiri reprezentând cheltuieli de spitalizare.
A fost obligat inculpatul la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 800.000 lei onorariul avocatului din oficiu (400.000 lei în faza de urmărire penală şi 400.000 lei în cursul judecăţii) se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul locuia cu părinţii săi la domiciliul acestora, între ei existând numeroase conflicte generate de faptul că nu avea loc de muncă, nu realiza venituri şi nu era căsătorit.
Pe fondul acestor discuţii, despre care inculpatul afirma că existau din cauza faptului că nu se putea face înţeles, acesta îşi lovea părinţii şi, în special, mama.
În repetate rânduri, victima a sesizat organele de poliţie cu privire la comportamentul fiului său, dar, aşa cum reiese din rezoluţia din 22 august 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, ulterior îşi retrăgea plângerea sau revenea asupra sesizării făcute.
Aşa cum reiese din declaraţia martorului G.V., victima era speriată, nu avea curaj să reclame abuzurile exercitate de către fiul său şi o îndemna pe vecina sa să facă acest lucru.
În urma sesizării făcute, inculpatul a fost de mai multe ori sancţionat contravenţional, iar din declaraţiile date în faţa organelor de poliţie recunoştea şi se angaja că nu va mai repeta aceste fapte.
Din conţinutul foii de observaţie clinică generală emisă de unitatea Poroschia rezultă că mama inculpatului a afirmat că nu mai putea convieţui cu acesta deoarece o lovea şi distrugea bunurile.
Chiar inculpatul recunoaşte în scrisoarea ataşată foii de observaţie clinică faptul că se afla în conflict cu mama sa, victima, conflict despre care afirma că afectează întreaga familie, dar apreciază că motivul principal îl constituie lipsa de educaţie şi cultură a părinţilor, care „sunt bătrâni şi bolnavi şi au pierdut simţul realităţii".
Pe fondul acestor neînţelegeri, inculpatul, la data de 26 aprilie 2004, în jurul orelor 21,00, a exercitat în mod repetat acte de violenţă asupra mamei sale, aşa cum rezultă din declaraţia martorei I.O.I., vecina de apartament, care a auzit de mai multe ori victima strigând de durere datorită agresiunii la care era supusă.
Deşi inculpatul nu a recunoscut nici în faza de urmărire penală, nici în cadrul cercetării judecătoreşti că a lovit-o pe mama sa, declaraţia acestuia este combătută de toate celelalte probe administrate în cauză.
Martorul G.I. afirmă că inculpatul a lovit-o pe victimă în mod repetat, a lăsat-o zăcând în mijlocul sufrageriei şi nu i-a permis să anunţe ambulanţa, făcând acest lucru abia a doua zi, profitând de faptul că inculpatul a ieşit din apartament şi a lăsat uşa deschisă.
Aceste afirmaţii se coroborează cu cele ale martorei G.A. care relatează cum, cu două zile înainte de agresiunea care a provocat moartea victimei, inculpatul o lovise pe mama sa şi, când martora a încercat să anunţe poliţia şi salvarea, a fost şi ea agresată.
Şi declaraţia martorei I.O. este în sensul că inculpatul a lovit-o în mod repetat pe mama sa atât în ziua de 26 februarie 2004, cât şi noaptea, însă nu a mai sunat la poliţie, deoarece victima făcea acest lucru şi de trei ori pe zi, însă nu au fost luate măsuri.
Apreciind, în drept fapta inculpatului de a fi lovit victima cu intenţia directă de a-i suprima viaţa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
Prin Decizia nr. 701 din 30 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinându-se, în plus, că susţinerile inculpatului referitor la faptul că adevăratul autor este tatăl său sunt infirmate de starea sănătăţii acestuia (tatăl are hemipareză dreaptă şi se deplasează cu dificultate) care l-ar fi împiedicat să exercite violenţe de intensitatea celor constatate pe corpul victimei, dar şi de probele administrate.
În perioada 14 iulie 2003 – 13 februarie 2004, G.C.M. a fost internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie Poroschia, deoarece a continuat să exercite acte de violenţă asupra mamei sale, şi să deterioreze bunuri din apartament (vezi copii F.O. eliberate de Spitalul de Psihiatrie Poroschia).
După ce a fost externat, revenind la domiciliu, inculpatul a continuat să manifeste un comportament agresiv şi întrucât nu aveau telefon pentru a nu sesiza din nou organele de poliţie, le-a luat părinţilor cheile de la uşa de acces în apartament (vezi declaraţiile martorului G.I.).
La data de 24 februarie 2004, în jurul orelor 22,00, revenind la locuinţă, martora G.A., a observat că mama sa a fost agresată de inculpat şi întrucât a intenţionat să sesizeze organele de poliţie de pe telefonul mobil, acesta i-a smuls telefonul şi a ameninţat-o cu moartea, situaţie în care, de teamă, martora s-a stabilit mai multe zile la o cunoştinţă.
Rămânând astfel, numai cu părinţii, la data de 26 februarie 2004, în jurul orelor 21,00, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra tatălui.
Fiind în apropiere G.M. a intervenit în apărarea soţului său, împrejurare în care inculpatul a lovit-o în mod repetat cu pumnii şi picioarele.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică eliberat de I.M.L. Bucureşti rezultă că „inculpatul prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip polimorf. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Având în vedere modul în care a acţionat, obiectele folosite, pumni, picioare, zona anatomică vizată, cutia craniană şi leziunile cauzate, echimoze multiple, hematoame, tisulare masive, infiltrat sanghin epicranian, hemoragie subdurală de emisfer stâng, hemoragie subarahnoidiană difuză, rezultă în mod evident că inculpatul a urmărit cu intenţie directă să suprime viaţa victimei, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări pentru o faptă pe care nu a comis-o, precum şi faţă de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.
În motivarea recursului, inculpatul a susţinut că nu a săvârşit fapta de omor asupra mamei sale, adevăratul autor fiind tatăl său iar în subsidiar, în raport de circumstanţele sale personale, se impune reducerea pedepsei pe care o consideră foarte aspră.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul este autorul faptei, susţinerile acestuia, în sensul că nu a comis fapta fiind infirmate de restul materialului probator administrat în cauză. În acest sens sunt relevante declaraţiilor martorilor I.O., G.A., G.V., G.I. şi D.Şt., coroborate cu actele medico-legale (raport de necropsie şi de expertiză medico-legală psihiatrică), precum şi împrejurarea că inculpatul o agresa în mod frecvent pe victimă, fapt atestat de numeroasele procese - verbale de contravenţie întocmite de organele de poliţie. Susţinerea că tatăl său este autorul faptei nu este pertinentă nici faţă de împrejurarea că starea fizică a acestuia, ce suferă de o semipareză, nu-i permitea să exercite acte de violenţă de intensitatea celor care au fost aplicare victimei. Starea de sănătate a inculpatului, ce a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip polimorf, explică, în parte, schimbările succesive ale declaraţiilor acestuia.
Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică dată faptei.
2. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din acelaşi cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptei, perseverenţa inculpatului în a-şi lovi părinţii şi atitudinea procesuală a acestuia.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiile art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.M. împotriva deciziei penale nr. 701 din 30 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 2004 la 22 noiembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6114/2004. Penal. Art79 alin.1 din OUG... | ICCJ. Decizia nr. 6169/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
