ICCJ. Decizia nr. 619/2004. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.619/2004
Dosar nr. 5459/2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 307 din 10 martie 2003, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, a condamnat pe inculpatul B.T. la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 25.000.000 lei cu titlu de daune morale şi la 7.514.558 lei, cu titlu de daune materiale, către părţile civile N.Ş. şi respectiv Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă că, în după amiaza zilei de 15 martie 2000, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, inculpatul a lovit cu palma peste ceafă, pe partea vătămată N.Ş., care s-a dezechilibrat şi a căzut cu piciorul sub el, fracturându-l. Prin urmare, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare, au fost necesare 65-70 zile îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 811/ A din 11 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul B.T. (care a criticat greşita condamnare, întrucât nu el a săvârşit fapta), şi de partea civilă N.Ş. (care nu a înţeles să precizeze motivele pentru care critică sentinţa atacată).
Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs inculpatul B.T., care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., referitoare la greşita condamnare, iar în subsidiar, greşita individualizare a pedepsei. Pe latură civilă s-a criticat cuantumul prea mare al despăgubirilor, la care a fost obligat inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 2354 din 22 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârile atacate legale şi temeinice.
Împotriva celor trei hotărâri, a declarat recurs inculpatul B.T., care nu a arătat motivele pentru care înţelege să le critice.
Recursul declarat de inculpat este inadmisibil.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de dispoziţiile legale, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 lit. e) C. proc. pen., sunt supuse recursului, deciziile pronunţate ca instanţe de apel de tribunale şi curţi de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, judecă doar recursurile declarate împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă de curţile de apel.
Ori, cum în speţa de faţă se constată că Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a judecat cauza în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti ca instanţă de apel, iar Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs, rezultă că inculpatul B.T. a epuizat cele trei căi ordinare de atac, iar recursul declarat împotriva unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs, este inadmisibil.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 2354 din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 604/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 620/2004. Penal. Legea nr.78/2000. Recurs → |
---|