ICCJ. Decizia nr. 620/2004. Penal. Legea nr.78/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 620/2004
Dosar nr. 5678/2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 296 din 25 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul T.D.F. la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni.
Totodată, s-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 31 iulie 2002 la 2 august 2002, şi că suma de 8.000.000 lei a fost restituită denunţătoarei Ş.C.D.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul T.D.F. îşi desfăşoară activitatea ca medic de specialitate, cu profil ortopedie, în cadrul secţiei ortopedie a Spitalului Clinic de Urgenţă, având ca sarcini de serviciu, printre altele, obligativitatea de a face parte din echipa operatorie în intervenţiile ortopedice care se efectuează bolnavilor aflaţi sub îngrijirea sa, potrivit indicaţiilor şi programului stabilit de medicul şef de secţie.
La data de 29 iulie 2002, a fost internată în secţia ortopedie bolnava C.A., mătuşa denunţătoarei Ş.C., de către inculpat care era medic de gardă în acea zi.
În ziua imediat următoare, bolnava a fost programată pentru operaţie pentru ziua de 31 iulie 2002, de către medicul T.F. care a condus vizita în zilele de 29 şi 30 iulie 2002, din echipa de medici care a făcut vizita făcând parte şi inculpatul.
După terminarea vizitei, denunţătoarea Ş.C. s-a deplasat la spital şi a luat legătura cu inculpatul, ştiind că acesta va efectua intervenţia chirurgicală. Cu această ocazie, potrivit declaraţiilor denunţătoarei, inculpatul i-a pretins suma de 8.700.000 lei pentru sine şi pentru ceilalţi medici care urmau să facă parte din echipa operatorie.
Imediat după discuţia cu inculpatul, în aceeaşi zi de 30 iulie 2002, Ş.C. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, constând în aceea că i s-a pretins de inculpat suma de 8.700.000 lei pentruefectuarea intervenţiei chirurgicale, din care 8.000.000 lei pentru echipa de medici şi 700.000 lei pentru anestezist.
În cursul dimineţii de 31 iulie 2002, după sesizarea parchetului, denunţătoarea a luat din nou legătura cu inculpatul, înainte de intrarea acestuia în sala de operaţie, ocazie cu care i-a solicitat o scurtă amânare în remiterea banilor, în sensul că îi va da în aceeaşi zi dar după orele 12,00, solicitare cu care inculpatul a fost de acord şi indicându-i locul unde se vor întâlni după intervenţia chirurgicală. Discuţia purtată cu inculpatul a fost înregistrată de denunţătoare pe o casetă cu ajutorul unui reportofon dat de procuror şi pe care a predat-o Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
La sediul parchetului s-a procedat la marcarea criminalistică a unui număr de 16 bancnote a câte 500.000 lei fiecare, cu pigment galben fluorescent, inscripţionându-se pe acestea cuvântul „mită" şi data de 31 iulie 2002.
Cu suma de bani marcată criminalistic, denunţătoarea s-a deplasat la Spitalul Clinic de Urgenţă, în data de 31 iulie 2002, în jurul orelor 13,20, şi la intrarea în secţia ortopedie l-a aşteptat pe inculpat după ce acesta a ieşit din blocul operator. Inculpatul a invitat-o pe denunţătoare în camera de raport unde nu se mai afla nici o persoană şi unde i-a înmânat un pachet în care se afla suma de 8.000.000 lei, momentul fiind înregistrat audio şi video.
Imediat după primirea banilor, a apărut echipa alcătuită din poliţişti şi procurori, iar în prezenţa unor martori asistenţi şi a medicilor T.P.T., P.D.C. şi M.C.G., s-a efectuat o percheziţie corporală asupra inculpatului găsindu-se suma de 8 milioane lei în buzunarul drept al halatului inculpatului.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza denunţului şi declaraţiilor denunţătoarei Ş.C., proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, depoziţiilor martorilor G.I., A.G., T.P.T., T.F., M.C. şi P.D., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti secţia I penală, prin Decizia penală nr. 510 din 5 septembrie 2003, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.D.F., a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., cu referire la art. 83 C. pen., menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curte de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Prin recursul parchetului se critică hotărârile pronunţate pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, caz prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se majorarea sancţiunii întrucât fapta comisă este gravă, prezentând un real pericol pentru societate, iar poziţia procesuală a inculpatului nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante.
La rândul lui, inculpatul a criticat hotărârile pentru nelegalitate, învederând că în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de primirea de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti:
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii rezultă că ele sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în totalitate, de fiecare dată la stabilirea şi aplicarea pedepsei.
Or, analizarea exclusivă a pericolului social concret al faptei comise, pericol într-adevăr ridicat în raport de elementele circumstanţiale relevate în cuprinsul motivelor de recurs invocate de procuror, şi omiterea celorlalte criterii de individualizare conduc la o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În speţă, instanţa de fond a avut în vedere atât activitatea infracţională a inculpatului, cât şi elementele de circumstanţiere favorabile acesteia, aplicând o pedeapsă just individualizată.
Din actele aflate în dosar rezultă că inculpatul este un specialist de mare performanţă care a rezolvat cazuri dintre cele mai dificile, fiind singurul medic din cadrul clinicii care practica şi chirurgia plastică şi ortopedie, cu o mare disponibilitate de a rezolva cu maximă eficienţă cazurile ce necesitau intervenţii complexe, interdisciplinare.
Mai rezultă din actele depuse în circumstanţiere că inculpatul, în paralel cu activitatea medicală din Spitalul Clinic de Urgenţă, a avut o contribuţie importantă în pregătirea sportivilor din cadrul Clubului Sportiv Dinamo, iar rezultatele foarte bune, inclusiv pe plan medical, ale componenţilor echipei de rugby, s-au datorat în mare măsură doctorului T.D.F., care prin programele ştiinţifice de pregătire fizică şi nutriţională a menţinut sportivii selecţionaţi în echipa naţională de rugby într-o formă fizică bună, iar prin actele medicale şi intervenţiile chirurgicale efectuate sportivii accidentaţi şi-au reluat rapid activitatea sportivă.
Pregătirea profesională de excepţie a doctorului T.D.F. este demonstrată şi de cele 36 lucrări ştiinţifice elaborate, de participările la numeroasele congrese internaţionale şi de teza de doctorat cu o temă de mare importanţă în patologia sportivă.
Aceste elemente de circumstanţiere impuneau aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) (texte care nu au fost menţionate în dispozitivul hotărârii, dar prevăzute în minuta sentinţei), precum şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, existând garanţia că fapta comisă a fost un accident, iar în viitor inculpatul va avea o comportare ireproşabilă.
Ca atare, pedeapsa aplicată a fost bine individualizată atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi al modalităţii de executare, motiv pentru care recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti va fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Cu privire la recursul inculpatului.
Potrivit art. 254 C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a o îndeplini, a nu îndeplini, ori a interzis îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
În speţă, inculpatul, în calitate de medic de specialitate cu profil ortopedie, la data de 30 iulie 2002, a pretins suma de 8.700.000 lei, iar pe data de 31 iulie 2002 a primit efectiv suma de 8.000.000 lei în vederea efectuării unei operaţii de hemiartroplastie, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 C. pen., şi nu ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite.
Dispoziţiile art. 256 C. pen., invocat de inculpat în apărare, sancţionează pe funcţionarul care primeşte bani ori alte foloase necuvenite după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, iar nu pe funcţionarul care condiţionează îndeplinirea actului de primirea unor foloase sau, cu alte cuvinte, care îşi trafică funcţia.
Sub acest aspect, probele administrate nu pot fi interpretate decât în sensul că inculpatul a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, mijloacele de probă administrate (denunţul şi declaraţiile denunţătoarei, caseta audio înregistrată, caseta video 8 mm, caseta audio digitală, caseta video HS, procesul verbal de tratare criminalistică a bancnotelor care au fost oferite inculpatului, procesul verbal de constatare în flagrant a infracţiunii, depoziţiile martorilor audiaţi) evidenţiind că inculpatul a pretins suma, detaliind cât revine medicilor şi cât doctorului anestezist, înaintea intervenţiei chirurgicale. Faptul că înmânarea efectivă a banilor a avut loc ulterior, nu are nici o relevanţă sub aspectul încadrării juridice în dispoziţiile art. 256 C. pen., atâta vreme cât infracţiunea de luare de mită s-a consumat în forma pretinderii banilor încă din ziua precedentă, după care a avut loc organizarea flagrantului şi surprinderea inculpatului având asupra sa exact suma solicitată anterior.
În raport de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză a fost stabilită o situaţie de fapt corectă, concordantă cu probele administrate, iar încadrarea juridică este cea legală, motiv pentru care recursul declarat de inculpat va fi respins în temeiul aceluiaşi text de lege, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul T.D.F. împotriva deciziei penale nr. 510 din 5 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 619/2004. Penal. Art.182 alin.1 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 622/2004. Penal → |
|---|
