ICCJ. Decizia nr. 624/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 624/2004
Dosar nr. 2367/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4 din 23 ianuarie 2003, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul D.Şt. la 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată D.S., nu s-a constituit parte civilă.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 8.567.365 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea civilă Spitalul clinic de urgenţă Floreasca Bucureşti, la aceasta adăugându-se dobânda legală aferentă şi a sumei de 1.311.704.lei, cu acelaşi titlu, părţii civile Spitalul judeţean Călăraşi şi la această sumă adăugându-se dobânda legală.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul, administrator al SC Q.F. Ploieşti, firmă ce avea ca obiect de activitate parcuri de distracţii şi agrement, în a doua jumătate a anului 2002 îşi amplasase un astfel de parc într-un bâlci din municipiul Călăraşi.
D.S., minor în vârstă de 17 ani, cu probleme de familie şi situaţie materială precară, în perioadele în care funcţiona parcul de distracţii, ajuta la diferite munci fie pentru bani, fie pentru a i se permite să se dea în maşinile de agrement, astfel că inculpatul îl cunoştea.
În aceste condiţii, în ziua de 5 septembrie 2002, minorul ajuta un muncitor al unei alte societăţi să remedieze un utilaj, iar în timp ce lucra a auzit larmă şi a văzut că un angajat al firmei inculpatului urmărea cu o bâtă de base-ball un tânăr. Ieşindu-i în faţă, urmăritorul a încercat să-l lovească, minorul parând însă lovitura. În timp ce ei se îmbrânceau, minorul încerca să-l dezarmeze de bâtă pe atacator, din spate, a venit inculpatul care, având şi el o bâtă asemănătoare, l-a lovit pe minor până când bâta s-a rupt, iar victima a căzut în genunchi. Aflat în această poziţie, minorul a mai fost lovit de inculpat cu bâta luată de la primul atacator, loviturile fiind aplicate în cap.
Inculpatul a încetat lovirea capului minorului abia la intervenţia lui C.N., care, ajutată şi de alte persoane l-a îndepărtat, însă între timp, inculpatul a mai lovit corpul tânărului cu picioarele.
Actul medico-legal al Serviciului de Medicină Legală Călăraşi a înscris că D.S. a fost internat de urgenţă în Spitalul clinic de urgenţă Floreasca Bucureşti în perioada 6-11 septembrie 2002, cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral minor nivel I, hematom epidural frontal stâng, fractură frontală stânga."
S-a mai înscris că la 6 septembrie 2002, victima a fost operată, practicându-se craniotomie şi evacuarea hematomului epidural frontal stâng. De asemenea, s-a reţinut că, fronto-temporal stâng a prezentat incizie chirurgicală de 15/0,1 cm, acoperită de crustă hematică, cu urme de suturi chirurgicale, centrată de o lipsă de substanţă osoasă subiacentă de 2/2 cm, iar paravertebral toracal drept, zona depigmentată de 10/1,5 cm, acoperită de depozit seros.
Acelaşi act medico-legal a concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni, produse prin lovire cu corp dur, acestea au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de la data producerii şi au pus în primejdie viaţa victimei, intervenţia chirurgicală înlăturând pericolul vital. Totodată, s-a mai reţinut că lipsa de substanţă osoasă la nivelul neurocraniului reprezintă o infirmitate fizică permanentă.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, implicit, a vinovăţiei sale, greşita încadrare juridică a faptei şi netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 269 din 8 mai 2003 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 171, 17 şi 14 C. proc. pen., respectiv, prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică şi s-a aplicat pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor dosarului se reţine că probele administrate au relevat, fără dubiu, situaţia de fapt reţinută de instanţă, ele, totodată, probând vinovăţia inculpatului în săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Actul medico-legal efectuat în cauză este complet şi explicit, emană de la o instituţie spitalicească abilitată şi nu conţine dubii în ce priveşte concluziile, sens în care, în mod pertinent, s-a apreciat că nu se impunea efectuarea unei alte constatări.
Lovirea victimei în cap, deci zonă vitală, cu un corp contondent, dur, apt prin el însuşi să lezeze grav integritatea fizică, consecinţele loviturilor, sunt elemente definitorii pentru încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) din acelaşi cod, inculpatul acţionând nu cu intenţia de a vătăma doar, ci a acceptat producerea rezultatului mai grav, moartea victimei, acesta neintervenind doar pentru că viaţa a fost salvată prin intervenţia urgentă şi calificată a medicilor.
Ca atare, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.
În ce priveşte motivul de recurs vizând pedeapsa, se reţine că instanţa, orientându-se la 10 ani închisoare, a considerat pericolul social deosebit de ridicat al faptei, acesta rezidând şi în consecinţele produse, respectiv, lipsa de substanţă osoasă la nivelul neurocraniului cu instalarea infirmităţii fizice permanente a victimei, împrejurările în care s-a săvârşit, fără ca victima să aibă o contribuţie la declanşarea atacului asupra sa, dar şi persoana inculpatului, nesincer pe parcursul fazelor procesului penal.
Executarea pedepsei în regim de privare de libertate va fi în măsură să realizeze şi scopul acesteia, respectiv, prevenţia generală şi specială.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat nefiind fondat, va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.Şt. împotriva deciziei penale nr. 269 din 8 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 septembrie 2002 la 3 februarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.00 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 622/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 625/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
