ICCJ. Decizia nr. 6288/2004. Penal. întreruperea executării pedepsei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6288/2004
Dosar nr. 5516/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 962 din 27 iulie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2874/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul I.T., având ca obiect întreruperea executării pedepsei.
A fost obligat petentul la 250.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariul avocatului din oficiu au fost avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 2874/19 mai 2004, petentul condamnat I.T. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, motivat de dispoziţiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
În motivarea cererii, petentul condamnat a invocat faptul că fratele său a vândut un imobil de aparţinea mamei lor şi dacă va folosi venitul obţinut doar în interesul propriu îl va lipsi pe el de posibilitatea de a locui.
Instanţa a dispus efectuarea în cauză a unei anchete sociale de către Primăria oraşului Mihăileşti, anchetă socială din care a rezultat că la adresa din oraşul Mihăileşti, jud. Giurgiu se află o locuinţă formată din 3 camere şi acoperită de paiantă şi care aparţine numitului I.E., fratele petentului condamnat, iar antecesoarea acestora nu a avut niciodată în proprietate vreo locuinţă care să fi fost înstrăinată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul I.T. pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 670/ A de la 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 3155/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul condamnat I.T. împotriva sentinţei penale nr. 962 din 27 iulie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2874/2004, fiind obligat apelantul la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că petentul se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri şi se află arestat de la data de 7 februarie 2002.
Conform dispoziţiilor art. 455, raportat la art. 453 C. proc. pen., persoana condamnată poate formula cerere de întrerupere a executării pedepsei şi pentru existenţa unor împrejurări speciale care ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
Din motivarea cererii formulată de petent existenţa împrejurării invocate privitoare la posibilitatea rămânerii fără o locuinţă la data eliberării sale datorită înstrăinării de către fratele său a unui asemenea imobil, nu este dovedită prin nici un mijloc de probă şi astfel cum a rezultat din ancheta socială efectuată în cauză, petentul condamnat este divorţat şi copilul său minor se află în întreţinerea mamei, iar el nu a avut niciodată o locuinţă proprietate personală, locuind periodic la fratele său, care deţine o asemenea proprietate personală, achiziţionată din venituri proprii, întrucât antecesoarea petentului, numita D.T. nu a avut niciodată în proprietate vreo locuinţă.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs condamnatul I.T., criticând-o, arătând în scris că fratele său a vândut casa mamei sale care era moştenire, iar lui i-au revenit 4000 dolari S.U.A., bani cu care doreşte să cumpere o casă mică, solicitând în consecinţă, admiterea recursului iar pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Concluziile orale ale părţilor asupra recursului declarat au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de condamnatul I.T. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul condamnatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat.
Înalta Curte consideră că s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, în contextul cauzei, dându-se relevanţă concluziilor anchetei sociale din care a rezultat situaţia condamnatului I.T., care este divorţat, copilul său minor aflându-se în întreţinerea mamei, nu a avut niciodată o locuinţă proprietate personală, iar fratele său deţine o asemenea proprietate personală, antecesoarea condamnatului numita D.T. neavând niciodată în proprietate vreo locuinţă.
Astfel, în mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale cerute de dispoziţiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., condamnatul I.T., neaflându-se în vreo împrejurare specială care ar avea consecinţe grave pentru el sau familia sa prin executarea imediată a pedepsei.
Mai mult, posibilitatea rămânerii fără locuinţă la data eliberării sale datorită înstrăinării de către fratele său a unui imobil nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile recurentului condamnat sunt neîntemeiate, deoarece în cauză a fost făcută o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în raport cu materialul probator administrat, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte verificând hotărâre pronunţată în apel nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul I.T. împotriva deciziei penale nr. 670/ A din 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul I.T. împotriva deciziei penale nr. 670/ A din 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6278/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 6292/2004. Penal. Contopire pedepse. Recurs → |
|---|
