ICCJ. Decizia nr. 6292/2004. Penal. Contopire pedepse. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6292/2004
Dosar nr. 5698/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 170 din 10 iunie 2004 a Tribunalului Maramureş, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnat M.F.V.
S-a descontopit pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 459 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 1313 din 14 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, în componentele sale de 7 ani închisoare şi restul de 284 zile ca urmare a revocării liberării condiţionate rămas de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1275 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 194 din 27 mai 2003 a Tribunalului Argeş, modificată prin Decizia penală nr. 879 din 12 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în componentele sale de 8 ani închisoare; 8 ani închisoare; 4 ani închisoare şi restul de 234 zile rămas de executat, cu privire la care s-a revocat liberarea condiţionată din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 422 din 10 septembrie 1997 a Tribunalului Timiş.
În baza art. 36 şi art. 39 C. pen., s-au contopit pedepsele mai sus arătate dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu consecinţele prevăzute de art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada efectiv executată începând cu data de 11 ianuarie 2002 la zi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare emise anterior şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că faptele pentru care i s-au aplicat condamnatului pedepsele mai sus menţionate, sunt concurente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul M.F.V. care a solicitat desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi a se dispune şi contopirea pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 100/2000 a Judecătoriei Chişinău.
Prin Decizia penală nr. 267 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 9553/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.F.V. împotriva sentinţei penale nr. 170 din 16 iunie 2004 a Tribunalului Maramureş. S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 200.000 lei onorariu apărător oficiu ce s-a achitat din F.M.J. A fost obligat condamnatul să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare din care 200.000 lei reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, reţinând că prin sentinţa penală nr. 459 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 1313 din 14 martie2003 a Curţii Supreme de Justiţie i s-a aplicat condamnatului o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., fapta fiind comisă în perioada 30 decembrie – 5 ianuarie 2002.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată cu privire la restul de 284 zile rămas de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 1275 din 15 martie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, condamnatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 11 ianuarie 2002.
Prin sentinţa penală nr. 194 din 27 mai 2003 a Tribunalului Argeş, modificată prin Decizia penală nr. 879 din 12 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au aplicat aceluiaşi condamnat, pedepse de 8 ani închisoare; 8 ani închisoare, pentru infracţiunile de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., comise la 1 septembrie 1998 şi 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faptă comisă la 30 noiembrie 2001.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 234 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 2 ani închisoare ce i s-a aplicat condamnatului prin sentinţa penală nr. 422 din 10 septembrie 1997 a Tribunalului Timiş, rest care s-a contopit cu pedepsele mai sus menţionate, urmând ca, condamnatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 21 februarie 2003.
Reţinând că faptele pentru care condamnatului i s-au aplicat pedepsele de mai sus, sunt concurente, instanţa de fond a dispus contopirea acestora.
Solicitarea condamnatului din faţa instanţei de apel, în sensul de a se dispune şi contopirea unor pedepse ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 100/2000 a Judecătoriei Chişinău, nu a putut fi primită.
Astfel, la instanţa de fond condamnatul a solicitat numai contopirea pedepselor de 7 ani închisoare şi respectiv 8 ani închisoare, fără a face menţiune despre pedeapsa ce i s-a aplicat prin sentinţa penală nr. 100/2000 a Judecătoriei Chişinău.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs condamnatul M.F.V., criticând-o, pentru omisiunea contopirii şi a pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 100/2000 pronunţată de Judecătoria Chişinău Criş, solicitând admiterea recursului şi contopirea pedepsei aplicate prin hotărârea menţionată.
Concluziile orale ale părţilor asupra recursului declarat au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de condamnatul M.F.V. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de apel a evaluat numai modul de soluţionare a cererii de contopire formulată de condamnatul M.F.V. de către prima instanţă fără a da dovadă de rol activ, potrivit dispoziţiilor art. 4 C. proc. pen., în verificarea cererii condamnatului de a i se mai contopi şi o altă pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 100/2000 a Judecătoriei Chişinău Criş.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel, în condiţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a limitelor efectului devolutiv al apelului era obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept în condiţiile rolului activ, prin solicitarea unei copii de pe sentinţa invocată de la instanţa indicată şi verificarea acesteia în contextul cauzei în raport cu limitele legale, în scopul rezolvării fondului cauzei fără însă a se încălca un grad de jurisdicţie.
Astfel, instanţa de apel în mod greşit a considerat că cererea condamnatului de contopire şi a unei alte pedepse nu poate fi primită, nefăcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale cu privire la rezolvarea fondului cauzei.
Înalta Curte apreciază că recursul condamnatului M.F.V. este întemeiat, neputându-se reţine, însă, solicitarea recurentului de a i se contopi direct în recurs pedeapsa arătată, deoarece s-ar încălca dublul grad de jurisdicţie.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de condamnatul M.F.V. împotriva deciziei penale nr. 267 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 170 din 10 iunie 2004 a Tribunalului Maramureş şi va trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Maramureş.
Tribunalul va avea în vedere la soluţionarea cererii de contopire formulată de condamnat pedepsele aplicate acestuia, potrivit tuturor hotărârilor menţionate, urmând a se solicita o copie şi după sentinţa penală nr. 100/2000 a Judecătoriei Chişinău Criş, a se verifica condiţiile legale impuse de dispoziţiile art. 449 C. proc. pen. şi ale art. 36 C. pen., în scopul unei corecte soluţionări a cauzei în conformitate cu dispoziţiile legale incidente.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul M.F.V. împotriva deciziei penale nr. 267 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 170 din 10 iunie 2004 a Tribunalului Maramureş şi trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Maramureş.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6288/2004. Penal. întreruperea executării... | ICCJ. Decizia nr. 6304/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
