ICCJ. Decizia nr. 6278/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6278/2004
Dosar nr. 2548/2004
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39 din 4 februarie 2004 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b, art. 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la 25 milioane lei cu titlu de despăgubiri civile materiale şi la 75 milioane lei daune morale, către partea civilă A.I.
A fost obligat inculpatul la 5.773.207 lei către partea civilă Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi şi la 590.053 lei către Spitalul municipal Bârlad, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
A mai fost obligat inculpatul la 9 milioane lei cheltuieli judiciare către partea civilă şi la 3 milioane lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul B.M., zis M. locuieşte cu soţia şi cei doi copii minori ai săi împreună cu socrul său B.I., în satul Obârşeni, judeţul Vaslui, gospodărind împreună.
În după-amiaza zilei de 4 noiembrie 2001, inculpatul s-a dus la magazinul mixt din sat pentru a-şi cumpăra ţigări. Acolo s-a întâlnit cu partea vătămată A.I. care era sub influenţa alcoolului şi a început să-i adreseze cuvinte jignitoare, întrebându-l de ce se uită urât la el.
După un schimb de cuvinte vulgare între cei doi, inculpatul B.M. a ieşit din local, iar la câteva minute şi partea vătămată, certându-se şi afară.
Apoi, inculpatul B.M. a plecat spre casă, pitindu-se lângă un gard, după un salcâm pentru a trece partea vătămată care îl urmărea.
Martorul C.G. a luat pe partea vătămată şi a condus-o spre casă aproximativ 50 m, iar ulterior inculpatul B.M. l-a aşteptat pe acelaşi martor, mergând cu acesta spre casă, până în dreptul locuinţei acestuia.
Aşa cum a rezultat din declaraţia martorului C.G., la puţin timp partea vătămată s-a întors din drum şi, după cum a declarat, aceasta intenţiona să meargă la un consătean C.I., însă pe drum s-a întâlnit cu inculpatul B.M., însoţit de fratele acestuia, B.I. şi tatăl lui, B.G.
Martorii HG şi D.G. au declarat că au auzit prin jurul orelor 19,00 – 20,00 zgomote în stradă şi au ieşit la poartă, văzându-i pe B.G., B.M. şi B.I., având bâte asupra lor, iar B.G. avea o secure.
După ce martorul a deschis poarta, partea vătămată A.I. s-a refugiat în curte spunând că dacă nu interveneau ei aceştia îl omorau, soacra martorului fiind cea care a strigat la ei. Martorul HG a condus partea vătămată acasă, iar acesta nu prezenta urme de lovituri. Ajuns acasă partea vătămată a povestit mamei şi surorii sale cele întâmplate şi după aproximativ jumătate de oră a plecat singur spre locuinţa numitului C.I., cu intenţia de a-i cere un cazan de făcut ţuică, aşa după cum a declarat.
Când a ajuns în faţa locuinţei lui B.I., socrul inculpatului B.M., partea vătămată a început să strige şi să adreseze cuvinte jignitoare la adresa familiei B.
B.I. a ieşit în curte, apoi şi soţia inculpatului B.S. care i-a cerut părţii vătămate să plece, întrucât este sub influenţa alcoolului.
Partea vătămată avea în mână o bâtă şi când a vrut să lovească cu ea, s-a prins în gard, rupând o scândură de la gard, martora B.S., luându-i astfel bâta.
Din declaraţiile martorilor B.S., B.I. şi B.T. a rezultat că partea vătămată era însoţit de tatăl său care avea în mână o secure şi o lanternă. A sosit şi mama şi socrul părţii vătămate care l-au luat acasă. După aproximativ o oră partea vătămată A.I. a revenit la poarta locuinţei numitului B.I. şi a început din nou să strige. Soţia inculpatului, B.S. a ieşit la gard şi i-a cerut părţii vătămate să plece acasă, iar acesta a prins-o de mână şi a mângâiat-o peste faţă, spunându-i să-l lase pe soţul ei, că el este mai bărbat, făcându-i avansuri.
Inculpatul B.M. a ieşit din casă şi văzând gestul părţii vătămate l-a întrebat dacă este nebun şi apoi a luat o oală din lut dintr-un gard şi a aruncat cu ea peste gard în direcţia în care se afla partea vătămată.
Partea vătămată a fost lovită în cap cu acea oală care s-a spart în drumul public.
Numitele A.M. şi A.S., revenite la faţa locului au ridicat partea vătămată de jos şi după jumătate de oră l-au transportat la Zorleni cu o maşină, fiind preluat de o ambulanţă şi internat la Spitalul municipiului Bârlad.
După trei zile, partea vătămată A.I. a fost transportată la Spitalul nr. 3 Iaşi, intervenindu-se chirurgical, fiind externată după 18 zile de spitalizare.
Din expertiza medico-legală efectuată în cauză a rezultat că partea vătămată A.I. a suferit leziuni de tipul unui traumatism cranio-cerebral cu plagă cranio-durală frontală paramedian dreapta, după intervenţia operatorie acesta rămânând cu lipsă de substanţă osoasă de aproximativ 3,5/1,5 cm, necesitând pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale.
S-a arătat că leziunile s-au putut produce prin lovire activă, posibil şi varianta lovirii cu un corp aruncat şi pot data din 4 noiembrie 2001.
S-a concluzionat în expertiză că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, iar acesta a rămas cu infirmitate fizică, dar nu cu invaliditate, capacitatea de muncă anumitului nefiind afectată.
Obiectul folosit de inculpat este apt de a produce moartea, mai cu seamă că zona atinsă şi vizată a fost capul, iar oala respectivă a fost aruncată de la o distanţă mică de partea vătămată, ceea ce a dus la creşterea impactului cu suprafaţa lovită.
Fiind interogat inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor, precizând că a fost provocat de partea vătămată.
În drept, fapta inculpatului B.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., schimbându-se astfel încadrarea juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată, după ce a fost pusă în discuţia părţilor, deoarece inculpatul s-a aflat într-o puternică stare de tulburare determinată de comportamentul părţii vătămate care continua să-l jignească deşi era în curtea locuinţei sale şi i-a făcut propuneri şi gesturi indecente soţiei sale.
De asemenea, în considerentele sentinţei, instanţa de fond a mai făcut referiri la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.
Totodată a reţinut că din probele administrate, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, pretenţiile părţii civile A.I. au fost dovedite doar în parte,
Astfel, partea civilă A.I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50 milioane lei, despăgubiri materiale şi 500.000.000 lei daune morale, având în vedere situaţia în care se află în prezent, fiind necesară o nouă intervenţie chirurgicală.
Partea vătămată a solicitat acordarea de despăgubiri periodice pentru gradul de invaliditate pe care îl prezintă, ca urmare a faptelor inculpatului.
Martorul D.T. audiat în cauză a declarat că a prestat munci în gospodăria părţii vătămate după conflict, iar soţia acestuia a fost în spital cu acesta, l-a îngrijit, i-a cumpărat mâncare, medicamente, fiind nevoiţi să vândă un viţel pentru a acoperi o parte din cheltuieli.
Din declaraţia martorului M.D. a rezultat că partea vătămată lucra la el, iar datorită conflictului nu i-a mai putut termina stoleria la casă şi nu a mai putut presta servicii de acest gen nici la alte persoane, pierzând suma de 6 milioane lei de la el.
Avându-se în vedere aceste declaraţii şi actele depuse la dosar de partea civilă, prima instanţă a obligat inculpatul să achite părţii civile A.I. suma de 25 milioane lei, cu titlu de daune materiale proporţional cu vinovăţia inculpatului la producerea acestui prejudiciu, reţinându-se, ca urmare a scuzei provocării, o reducere la jumătate a acestor despăgubiri materiale.
Din expertiza medico-legală efectuată în cauză şi celelalte acte medicale existente la dosarul cauzei a rezultat că partea vătămată A.I., în urma leziunilor cauzate de inculpat, a fost internată în Spitalul municipal Bârlad şi Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi, suferind intervenţii chirurgicale, rămânând cu infirmitate fizică, lipsă de substanţă osoasă de 3,5/1,5 cm, însă nu cu invaliditate, capacitatea de muncă a acesteia nefiind afectată.
Pentru acoperirea prejudiciului real suferit de partea civilă A.I., care a rămas cu lipsă de substanţă osoasă se cuvine acesteia un echivalent valoric al acestui prejudiciu, apreciat la 150.000.000 lei, inculpatul fiind obligat la plata a jumătate din această sumă proporţional cu vinovăţia, cu titlu de daune morale.
Instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea inculpatului la plata de despăgubiri periodice, deoarece partea vătămată nu a rămas cu invaliditate în urma traumatismului, nefiindu-i afectată capacitatea de muncă, pentru a i se cuveni o recompensare bănească a efortului suplimentar pe care l-ar depune aceasta.
În cauză s-au constituit parte civilă Spitalul municipal Bârlad şi Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi cu sumele ce reprezintă cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate, respectiv 1.180.106 lei şi 11.546.415 lei.
Instanţa a obligat inculpatul la plata a jumătate din aceste sume către cele două spitale, proporţional cu vinovăţia la producerea acestor prejudicii.
Partea vătămată A.I. a făcut o serie de cheltuieli cu transportul la instanţă şi onorariu avocat care se ridică la suma de 9 milioane lei, în baza art. 193 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la Plata acestora.
Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate către stat.
Sentinţa astfel pronunţată a fost apelată de inculpatul B.M. care a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia invocând următoarele critici:
1. – greşita încadrare juridică a faptei comise în dispoziţiile art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. Prin comportamentul provocator al victimei, inculpatul a luat din gardul interior o oală de lut pe care a aruncat-o peste gard, de la o distanţă de 7 m în direcţia părţii vătămate. Zona vitală, capul, a fost afectată din întâmplare, fiind posibil ca respectivul obiect să-l lovească în barbă sau în piept. Prin natura sa, oala de lut, cu o capacitate de 1,5 l, nu este aptă să producă moartea. Cum inculpatul nu a avut intenţia de a ucide victima, în cauză se impune schimbarea calificării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.
2. – greşita stabilire a cuantumului daunelor materiale, respectiv de 25 milioane lei fără documentaţia justificativă, nu s-au redus proporţional cheltuielile judiciare, iar daunele morale în sumă de 75 milioane lei nu se justifică datorită conduitei provocatoare a victimei care nu se poate apăr pe considerente de ordin moral.
Prin Decizia penală nr. 121 din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 1061/2004, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.M. împotriva sentinţei penale nr. 39 din 4 februarie 2004 a Tribunalului Vaslui, pe care a desfiinţat-o în parte în latura civilă şi rejudecând:
S-au redus de la 25.000.000 lei la 5.750.000 lei despăgubirile civile materiale şi de la 75.000.000 lei la 20.000.000 lei cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul B.M. către partea civilă A.I.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Cheltuielile judiciare în sumă de 400.000 lei au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a considerat nefondată critica referitoare la greşita încadrare juridică dată faptelor.
Pentru caracterizarea juridică a unei activităţi infracţionale, ca tentativă de omor sau ca vătămare corporală gravă este necesară deducerea intenţiei făptuitorului, natura instrumentului folosit cât şi zona corpului lovită.
O asemenea activitate trebuie raportată şi consecinţelor suportate de victimă precum şi împrejurărilor generale în care s-a produs fapta.
În speţă, pe fondul comportamentului provocator al victimei faţă de soţia inculpatului, cât şi a manifestărilor anterioare ale acesteia prin utilizarea de ameninţări, în momentul culminant al tensiunii sale nervoase, folosind o oală de lut, cu o capacitate de 1,5 l, inculpatul a aruncat-o în zona capului victimei, cauzându-i leziuni severe care i-au pus viaţa în primejdie.
De vreme ce lovitura a fost aplicată de la o distanţă de aproximativ şapte metri, cu o asemenea forţă, încât i-a produs victimei un traumatism cranio-cerebral deschis cu breşă durală, s-a impus concluzia că inculpatul a putut prevedea rezultatul şi deşi nu l-a urmărit în mod expres, a acceptat producerea lui.
Prin urmare, conduita inculpatului în raport cu împrejurările concrete ale derulării faptelor caracterizează, în concret, sub aspect subiectiv o intenţie indirectă prin neacceptarea producerii unui rezultat letal, atâta timp cât putea şi trebuia să prevadă că obiectul folosit este apt să producă moartea.
Pe de altă parte, din probe a rezultat că între victima, aflată în stradă şi soţia inculpatului, se interpunea gardul despărţitor, iar victima era vizibilă în partea superioară a corpului respectiv, capul, parte vitală a organismului şi exista astfel posibilitatea lezării acestuia.
Potrivit declaraţiei olografe dată în faza de urmărire penală, inculpatul a relatat că „după recepţionarea loviturii în cap, numitul A.I. a căzut secerat la pământ, iar oala din lut s-a făcut ţăndări".
Într-o atare situaţie, s-a constatat să sunt realizate în totalitate elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., infracţiune pentru care corect a fost condamnat inculpatul.
În ce priveşte critica vizând soluţionarea acţiunii civile, s-a constatat în adevăr, greşita cuantificare a acestora.
S-a considerat că instanţa fondului a reţinut şi motivat suma de 25 milioane lei acordată victimei, fiind dovedită prin depoziţiile martorilor D.T. şi M.D. şi că reprezintă reducerea la jumătate faţă de proporţionalitatea culpelor.
Astfel din declaraţia martorului D.T., a rezultat că victima a vândut un viţel obţinând suma de 2-3 milioane lei, iar martorul M.D. a relatat că respectivele cheltuieli efectuate pentru tratamente şi cu prilejul internărilor în unităţile spitaliceşti sunt de 5 milioane lei.
Datorită incapacităţii de muncă, partea vătămată nu a putut finaliza lucrările începute la stoleria unei case pentru care ar fi încasat suma de 6 milioane lei.
Cheltuielile de transport către unităţile spitaliceşti şi justificate prin biletele de călătorie sunt de 400.000 lei, iar contravaloarea lucrării medico-legale este de 98.000 lei.
Prejudiciul material dovedit de partea vătămată este de 11.500.000 lei şi raportat culpei proporţionale de 50%, inculpatul a fost obligat la 5.750.000 lei cu titlu de daune materiale.
A fost evident, de asemenea, că victimei i s-a cauzat şi un prejudiciu moral. Partea vătămată a fost internată în Spitalul de Adulţi Bârlad, secţia ortopedie, în perioada 4 noiembrie - 6 noiembrie 2001 şi în Spitalul Sf. Treime Iaşi în perioada 9 noiembrie - 26 noiembrie 2001 pentru care s-a intervenit şi operator. Urmare traumatismului suferit, a rămas cu o lipsă de substanţă osoasă de 3,5/1,5 cm, cu caracter de permanenţă, iar o operaţie de protezare nu influenţează existenţa sau nonexistenţa ei.
Internarea în spital, conştiinţa de a fi bolnav, invaliditatea temporară creată implică şi suferinţe psihice ce presupun o compensaţie sub forma unor daune morale.
Faptul că victima a avut un rol determinant în declanşarea conflictului, nu a înlăturat în totalitatea lor daunele morale, fiind reţinută existenţa lor şi stabilite la suma de 20 milioane lei.
Această cuantificare a fost apreciată ca fiind echitabilă şi oferă persoanei lezate o satisfacţie compensatorie.
A fost justificată suma de 9 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 193 alin. (2) C. proc. pen. şi nu se impune a fi diminuată.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpatul B.M., fără a arăta în scris motivele şi partea civilă A.I.
În recursul declarat, partea civilă A.I. a criticat Decizia pronunţată pentru nelegalitate şi o gravă eroare de interpretare a dispoziţiilor legii, sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor materiale la care a fost obligat inculpatul la suma de 5.700.000 lei, precum şi cuantumului daunelor morale la 20.000.000 lei, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen.
Partea civilă a menţionat că prin fapta comisă, inculpatul i-a produs prejudicii, constând în dureri fizice şi psihice, respectiv 35 zile spitalizare, 2 intervenţii chirurgicale, nu s-a ţinut cont de efectele psihologice ale acesteia, atunci când s-au diminuat daunele morale de la 75.000.000 lei la 20.000.000 lei.
De asemenea, nu s-a avut în vedere nici prejudiciul estetic cu caracter permanent suferit de parte vătămată, cea de-a doua expertiză medicală, confirmând că partea vătămată a rămas cu infirmitate fizică, lipsă substanţă osoasă la cap, ce constituie un handicap pentru aceasta generator de complexe comportamentale. Toate aceste sunt aspecte care conduc la concluzia că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 998 şi art. 999 C. civ., când a diminuat cuantumul daunelor morale.
Astfel, recurenta parte civilă a solicitat admiterea recursului, constatarea că apelul a fost admis greşit privind diminuarea daunelor morale şi menţinerea daunelor morale acordate de instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul inculpatului în concluziile orale, în dezbateri, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât inculpatul nu a avut intenţia de a ucide şi aplicarea unei pedepse sub minimul special, prevăzut de art. 182 C. pen., în condiţiile reţinerii art. 76 lit. d) C. pen. În subsidiar, considerând că fapta nu a fost comisă în loc public, deoarece era în curtea casei sale a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen. şi respingerea recursului părţii civile. Totodată a depus la dosar mai multe acte în circumstanţiere privind persoana inculpatului.
Examinând recursurile declarate de inculpatul B.M. şi de partea civilă A.I. împotriva deciziei instanţei de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul inculpatului şi art. 3859 pct. 171, 18 C. proc. pen., referitor la recursul părţii civile, Înalta Curte apreciază ambele recursuri declarate ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul B.M.:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, cu privire la stabilirea vinovăţiei inculpatului B.M. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului, aflat într-o stare de tulburare determinată de comportamentul provocator al părţii vătămate faţă de soţia sa, cât şi ca urmare a ameninţărilor adresate anterior acestuia, de a lovi partea vătămată, aflată dincolo de gardul ce împrejmuia curtea sa, pe drumul public, de la o distanţă de 7 – 8 m, cu o oală de lut, pe care a aruncat-o cu intensitate în zona capului părţii vătămate, producându-i acesteia leziuni de tipul unui traumatism cranio-cerebral cu plagă cranio-durală frontală paramedian dreapta şi care după intervenţia operatorie, a rămas cu lipsă de substanţă osoasă de aproximativ 3,5/1,5 cm, necesitând pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale, leziunile cauzate, punându-i în primejdie viaţa şi rămânând cu infirmitate fizică, dar nu cu invaliditate, capacitatea de muncă nefiindu-i afectată, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Din probele administrate, în mod corect a reţinut instanţa de apel, că din modalitatea de comitere a infracţiunii, respectiv lovirea părţii vătămate cu un obiect vulnerant, care în condiţiile aruncării sale de la mică distanţă circa 7 – 8 m, a conferit intensitate loviturii, într-o zonă vitală, capul victimei, producându-i leziunile menţionate, inculpatul B.M. a acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Aşadar, nu poate fi avută în vedere critica recurentului inculpat privind greşita încadrare juridică, ce are drept consecinţă, schimbarea acesteia în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. d) C. pen., deoarece din modalitatea comiterii infracţiunii, respectiv lovirea părţii vătămate, cu un obiect vulnerant, într-o zonă vitală a organismului, capul victimei, ce era vizibil, aruncarea fiind direct orientată spre zona arătată şi având drept consecinţă spargerea obiectului vulnerant ca urmare a impactului, evidenţiind o intensitate mare a loviturii, ceea ce a condus la căderea instantanee a victimei la pământ, s-a exteriorizat şi atitudinea psihică a inculpatului cu privire la rezultatul faptei sale.
Înalta Curte consideră că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici solicitarea schimbării încadrării juridice în infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., prin înlăturarea circumstanţei săvârşirii faptei în public stipulată la art. 175 lit. i) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, şi a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., apreciindu-se că fapta nu a fost comisă în public, aruncarea cu obiectul vulnerant menţionat, fiind realizată din curtea inculpatului, deoarece probele administrate au dovedit indubitabil că partea vătămată se afla în afara gardului, pe drum public, fiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 152 C. pen., neavând nici o relevanţă locul de unde a acţionat inculpatul, legiuitorul nefăcând vreo distincţie în acest sens.
Astfel, instanţa de apel a apreciat just argumentele instanţei de fond nu numai cu privire la încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului, dar şi a consecinţelor tragerii la răspundere penală, reflectate în procesul de individualizare al pedepsei stabilite, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv art. 76 lit. b) C. pen., cuantumul pedepsei situându-se sub minimul special prevăzut de lege, la stabilirea căruia, de altfel, s-a ţinut cont în mod plural, printr-o adecvare cauzală şi de toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În raport cu cele menţionate, ambele critici referitoare la greşita încadrare juridică a faptei comise de inculpat sunt neîntemeiate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Referitor la recursul declarat de partea civilă A.I. împotriva aceleiaşi decizii:
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut o judicioasă evaluare şi asupra materialului probator administrat sub aspectul laturii civile a cauzei, atât în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor materiale, cât şi cel al daunelor morale stabilite, prin reducerea acestora la cuantumurile menţionate în decizie.
Astfel, au fost evidenţiate declaraţiile martorilor care au relatat aspecte privind cheltuielile efectuate, apreciindu-se ca dovedite pretenţiile civile numai în limita celor stabilite de instanţa de apel, în raport şi cu culpa părţii civile, ca urmare a aplicării circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., care şi-a găsit reflectarea în soluţionarea acţiunii civile exercitate.
Totodată, în mod corect instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale, având în vedere consecinţele produse prin fapta comisă de inculpat, respectiv lipsa de substanţă osoasă cu caracter de permanenţă, efectele internărilor, suferinţele psihice, apreciind că prin acestea se poate asigura o satisfacţie compensatorie.
Înalta Curte nu poate reţine criticile recurentului parte civilă, deoarece aspectele invocate au fost avute în vedere de instanţa de apel, cuantumul de 20.000.000 lei ce reprezintă daune morale, fiind rezultatul aprecierii unor aspecte care nu pot fi determinate pe baza unor criterii obiective.
Aşadar, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii în stabilirea cuantumurilor despăgubirilor menţionate, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Înalta Curte nu consideră incidente nici dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitoare la comiterea unei grave erori de fapt, deoarece între percepţia reală a conţinutului probelor administrate sub aspectul despăgubirilor materiale, de către instanţa de apel şi soluţia pronunţată de aceasta, există o deplină concordanţă.
Cazul de casare mai sus arătat nu este incident în ceea ce priveşte analiza modului de stabilire a daunelor morale, deoarece acest fel de daună este extranee realităţii materiale, întinderea ei, având la bază un proces de apreciere, care de regulă nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se regăseşte mai mult în planul trăirilor psihice, în înţelegerea reacţiilor sufleteşti, a suferinţelor produse.
Înalta Curte verificând hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpatul B.M. şi de către partea civilă A.I. împotriva deciziei penale nr. 121 din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondate.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga fiecare recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpatul B.M. şi de către partea civilă A.I. împotriva deciziei penale nr. 121 din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondate.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6274/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6288/2004. Penal. întreruperea executării... → |
|---|
