ICCJ. Decizia nr. 6351/2004. Penal. Art. 12 din Legea 87/1994, art. 254 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6351/2004
Dosar nr. 4462/2004
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174 din 4 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost condamnată inculpata B.V. la 3 ani închisoare şi 6 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi la 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., cele două pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, în final inculpata urmând a executa pedeapsa de 3 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 5 ani, stabilindu-se măsuri de supraveghere prin Serviciul de Reintegrare Socială de pe lângă Tribunalul Bacău.
Totodată, s-a dispus anularea mai multor facturi fiscale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpata şi făptuitorul N.M. au constituit SC N. SRL Oneşti, cei doi având calitatea de asociaţi-administratori. Obiectul principal de activitate al societăţii urma să fie constituit din activitatea de achiziţionare de pe piaţa internă şi externă de mărfuri alimentare, nealimentare şi industrializare şi comercializarea acestor mărfuri cu amănuntul.
Durata de funcţionare a societăţii era prevăzută în contractul de constituire a societăţii comerciale cu răspundere limitată, ca fiind nelimitată în timp, cu începere de la data înregistrării în Registrul de Comerţ.
Ulterior, între inculpată şi N.M. s-a întocmit un act adiţional autentificat la un birou notarial, prin care N.M. cesiona părţile sociale pe care le deţinea în favoarea inculpatei, înţelegere consfinţită şi de instanţa de judecată prin încheierea din 26 martie 1992, dată în dosarul nr. 923/SC/1991, astfel că inculpata a devenit asociat unic şi administrator al SC N. SRL Oneşti.
În luna aprilie 2003, N.M. a contactat-o pe inculpată, solicitându-i ca, în schimbul sumei de 15.000.000 lei, aceasta să ridice de la A.F.M. Oneşti, 3 topuri cu facturi fiscale pentru SC N. SRL şi să completeze în fals mai multe facturi fiscale unde făptuitorul N.M. nu avea nici o calitate.
Inculpata s-a conformat şi a ridicat de la instituţia menţionată 3 topuri de facturi fiscale, care conţineau aproximativ 50 astfel de acte. După ce a ridicat facturile fiscale, inculpata, împreună cu făptuitorul N.M. au completat 32 facturi fiscale menţionând în aceste acte date false.
Facturile fiscale şi alte acte cu caracter special făceau dovada unor tranzacţii comerciale, în sensul că atestau operaţiuni de vânzare-cumpărare între două părţi.
Pe facturile fiscale falsificate, inculpata a trecut la rubrica vânzător SC N. SRL Oneşti, iar la rubrica cumpărător SC M. SRL Târgu Jiu.
În facturile fiscale au fost menţionate diferite cantităţi de materiale neferoase, care nu au existat în mod fizic la SC N. SRL sau la vreo altă societate, tranzacţiile comerciale de vânzare-cumpărare nefiind reale.
La rândul său, făptuitorul N.M. a completat alte 12 facturi fiscale în care a inserat acelaşi gen de operaţiuni comerciale, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
Facturile fiscale întocmite în fals de inculpată au avut valoarea totală de 3.000.766.927 lei.
După ce a fabricat facturile fiscale, inculpata i le-a remis făptuitorului N.M., pentru ca acesta să le folosească la deducerea de impozit.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale de constatare, facturilor fiscale falsificate, declaraţiile martorilor D.I. şi C.V., probe coroborate cu recunoaşterile inculpatei.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 193 din 15 iunie 2004, a admis apelul formulat de inculpată numai cu privire la cuantumul pedepselor complimentare, pe care le-a redus de la 6 ani şi respectiv 5 ani la câte 2 ani. În urma contopirii pedepselor de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru art. 254 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi s-a dispus ca inculpata să execute în final 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei apelante, inclusiv modalitatea de executare a pedepsei.
Împotriva acestei decizii inculpata a declarat recurs prin care a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, întrucât nu are calitatea de funcţionar, aşa cum prevede textul de lege, iar cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării sancţiunii.
Recursul nu este fondat.
Instanţele de fond şi de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic infracţiunile comise în textele de lege menţionate.
Fapta inculpatei, care în calitate de asociat unic şi administrator la SC N. SRL Oneşti, de a accepta promisiunea ca în schimbul sumei de 15.000.000 lei să completeze în fals mai multe facturi fiscale, pe care le-a dat unei alte persoane pentru a fi folosite în vederea producerii unor consecinţe juridice în favoarea acele persoane (făptuitorul N.M., faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., art. 290 şi art. 25, raportat la art. 290 din acelaşi cod) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Apărarea formulată de inculpată în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii menţionate, întrucât nu are calitatea de funcţionar, aşa cum impune textul art. 254 alin. (1) C. pen., nu poate fi reţinută.
Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., iar prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alineatul 1 din art. 147 C. pen., precum şi orice alt salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.
Ori, inculpata, asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale, deci a unei organizaţii care desfăşoară o activitate utilă din punct de vedere social şi funcţionează potrivit legii (conform art. 145 C. pen.) avea calitatea de funcţionar în sensul art. 14712 C. pen. şi deci poate fi subiect activ principal (autor) al infracţiunii de luare de mită.
În consecinţă, primul motiv de recurs nu este fondat şi va fi respins.
Referitor la individualizarea pedepselor aplicate, aspect sub care hotărârile sunt criticate prin ultimul motiv de recurs, se reţine că în cauză au fost respectate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de natura infracţiunilor comise de pericolul social al acestora, de urmările celor două fapte penale precum şi de datele ce caracterizează persoane făptuitoarei, astfel că pedeapsa stabilită, în cuantumul fixat şi în modalitatea aleasă, a fost bine dozată.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpată nu este fondat şi va fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpata va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.V. împotriva deciziei penale nr. 193 din 15 iunie 2004 a Curţii de apel Bacău.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6350/2004. Penal. Art. 208,209 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6354/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
