ICCJ. Decizia nr. 6741/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6741/2004
Dosar nr. 2641/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1257 din 16 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului ŞT.M. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 urmare schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 22 noiembrie 2000 la 27 noiembrie 2000.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a restituit inculpatului suma de 207.000 lei, un portmoneu din piele culoare neagră, o brichetă de culoare albastră.
A obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 400.000 lei onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt următoarele:
La data de 22 ianuarie 2000, lucrătorii de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în scara a II-a a imobilului din str. Rm. Vâlcea o persoană necunoscută comercializează droguri.
În momentul în care organele de poliţie au intervenit, persoana identificată ulterior s-a constatat a fi inculpatul Şt.M. care a aruncat pe jos patru pliculeţe din celofan ce conţineau o substanţă de culoare bej.
Fiind supuse constatărilor tehnico – ştiinţifice fizico – chimice, s-a stabilit că cele patru pliculeţe conţin 0,69 gr. heroină în amestec cu cofeină.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză; procesul verbal de constatare a infracţiunii, raportul de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 349205/2000, procesul verbal de confruntare, declaraţiile martorilor şi inculpatului.
Inculpatul Şt.M. a relatat faptul că este consumator de droguri de aproximativ 5 ani şi că nu se ocupă cu vânzarea acestora.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul Şt.M., care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat din art. 2 în art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Prin Decizia penală nr. 196 din 17 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul penal nr. 438/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Şt.M.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 900.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, după o riguroasă evaluare a materialului probator administrat a apreciat că inculpatul Şt.M. se face vinovat de infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, astfel încât starea de fapt, încadrarea juridică atribuită faptei de către instanţa de fond sunt legale.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Şt.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în art. 4 din aceeaşi lege, cu consecinţa reducerii corespunzătoare a pedepsei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.
Din analiza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, precum şi în cursul cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond respectiv apel, rezultă că inculpatul Şt.M. a fost depistat de către lucrătorii de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. – S.C.C.O. în data de 22 noiembrie 2000 comercializând heroină în scara blocului situat pe strada Râmnicu Vâlcea din municipiul Bucureşti.
La intervenţia acestora, inculpatul a aruncat, la picioarele sale, patru pliculeţe, stabilindu-se că acestea conţin 6,9 gr. heroină în amestec cu cofeină.
Heroina (diacetilmorfina) face parte din tabelul I, anexă la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, iar cofeina este inclusă în lista anexă la Decretul nr. 466/1979 care conţine substanţele toxice cu regim special.
Împrejurarea că inculpatul se ocupa cu comercializarea drogurilor rezultă din declaraţiile martorilor B.M.C. şi N.V.A., precum şi din declaraţia martorului M.I., acesta din urmă fiind cel care cumpăra, frecvent, de la inculpatul Şt.M. heroină.
Aceleaşi menţiuni se regăsesc şi în declaraţia martorului D.N.B. dată în cursul urmăririi penale şi valorificată de instanţa de judecată în condiţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
În atare condiţii, susţinerea inculpatului în sensul că este doar consumator de droguri nu poate fi primită.
Cum în cursul urmăririi penale nu s-au folosit violenţe, ameninţări sau alte mijloace de constrângere, în scopul de a se obţine probe şi cum nuanţările martorilor audiaţi de instanţe nu sunt de esenţă, acestea fiind interpretate şi analizate prin prisma întregului material probator, în mod legal s-a reţinut în sarcina inculpatului Şt.M. săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Cu privire la cererea inculpatului de reindividualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au aplicat judicios criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), păstrând o justă proporţie între gradul de pericol social concret al faptei, consecinţele acesteia şi durata în timp necesară procesului educaţional de resocializare.
Trebuie avut în vedere şi faptul că inculpatul este arestat, în prezent, în altă cauză, iar în timpul procesului a avut o atitudine nesinceră încercând să eludeze aflarea adevărului.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Şt.M. împotriva deciziei penale nr. 196 din 17 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv de la 22 noiembrie 2000 la 27 noiembrie 2000.
Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Şt.M. împotriva deciziei penale nr. 196 din 17 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Conform dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) din acelaşi cod, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 22 noiembrie 2000 la 27 noiembrie 2000.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6282/2004. Penal. Plîngere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6792/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
