ICCJ. Decizia nr. 6832/2004. Penal. Art.184 alin.2; 4 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6832/2004
Dosar nr. 2045 /2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23/ P din 21 ianuarie 2004, Tribunalul Timiş a condamnat pe inculpatul T.G. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, pentru comiterea a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4), cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească suma de 93.510.250 lei despăgubiri civile către părţile civile G.N. şi B.M.T., suma de 600.000.000 lei către partea civilă G.N. şi 400.000.000 lei către partea civilă B.C.T., cu titlu de daune morale, cât şi la plata cheltuielilor judiciare, către stat, în sumă de 3.000.000 lei şi către părţile civile, în sumă de 10.000.000 lei.
În baza art. 54 din Legea nr. 136/1995, s-a constatat că SA U. SA Timişoara a fost citată în cauză, inculpatul fiind asigurat de răspundere civilă la această societate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 24 ianuarie 2003, în timp ce conducea autoturismul personal marca Dacia 1300 pe drumul naţional Sânnicolau Mare Timişoara, între localităţile Şandra şi Biled fără să se asigure, inculpatul T.G. s-a angajat în depăşirea autoturismului marca Dacia 1310, care circula regulamentar în aceeaşi direcţie.
Observând că din sens opus se apropia autoturismul marca Ford Scorpio, condus de G.N., inculpatul a frânat brusc pentru a reveni pe banda sa de circulaţie. Cum în zona respectivă, carosabilul era acoperit cu polei, autoturismul condus de inculpat a derapat, intrând în coliziune atât cu autoturismul pe care-l depăşea cât şi cu cel care circula din sens opus.
În urma accidentului, G.N. a suferit vătămări corporale care au necesitat 45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar numita B.M.C.T., aflată în autoturismul condus de acesta, a suferit vătămări corporale grave prin pierderea unui organ, viaţa victimei fiind pusă în primejdie.
Părţile vătămate G.N. şi B.M.C.T. s-au constituit părţi civile în cauză cu suma totală de 1.447.567.000 lei din care 247.567.000 lei, despăgubiri civile şi 1.200.000.000 lei daune morale.
În cauză a fost citată, conform art. 54 din Legea nr. 136/1995 şi SA U. SA Timişoara, care a confirmat că autoturismul Dacia 1300, proprietatea inculpatului era asigurată pentru răspundere civilă.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 119/ A din 1 aprilie 2004, admiţând apelurile declarate de inculpat şi părţile civile a dispus obligarea acestuia, în solidar cu SA U. SA Timişoara la plata despăgubirilor civile până la limita legală, respectiv câte 200.000.000 lei către părţile civile G.N. şi B.M.C.T., pentru restul despăgubirilor către fiecare parte civilă, rămânând obligat doar inculpatul.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate au fost menţinute.
Împotriva menţionatelor hotărâri, a declarat recurs numai inculpatul T.G., solicitând casarea acesteia, în temeiul art. 38517 C. proc. pen., întrucât cele două instanţe au acordat, în mod nejustificat părţilor civile G.N. şi B.M.C.T. daune morale în cuantum de 400.000.000 lei şi respectiv 600.000.000 lei.
Recurentul a susţinut, totodată că potrivit legii, societatea de asigurare trebuia obligată la plata integrală a despăgubirilor civile în solidar cu inculpatul şi nu numai în limita sumei de 400.000.000 lei, respectiv câte 200.000.000 lei pentru fiecare victimă.
Examinând hotărârile atacate în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) aflate în concurs prevăzute de art. 33 lit. b) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate, care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri rezultă fără dubiu că accidentul de circulaţie s-a datorat culpei exclusive a inculpatului T.G., care s-a angajat în depăşirea autoturismului, fără să se asigure, deşi carosabilul era acoperit cu polei, iar vizibilitatea fiind redusă datorită ceţii, încălcând astfel dispoziţiile art. 48 alin. (1) şi art. 48 alin. (2) lit. k) din Regulamentul de circulaţie pe drumurile publice.
Din cuprinsul aceloraşi probe rezultă că părţile civile au făcut dovada unui prejudiciu de numai 93.510.250 lei, restul pretenţiilor materiale fiind respinse în mod justificat de către instanţa de fond, soluţie care a fost menţinută în apel.
Cuantumul daunelor morale acordate celor două părţi civile, în sumă de 600.000.000 lei pentru G.N. şi respectiv 400.000.000 lei pentru B.M.C.T., este justificat, de asemenea, la stabilirea acestora instanţa de fond având în vedere gravitatea leziunilor suferite în urma accidentului provocat din culpa exclusivă a inculpatului, materializată în perioada de spitalizare, suferinţele fizice cauzate, cât şi de faptul că viaţa uneia dintre victime a fost pusă în primejdie.
Susţinerile inculpatului, în sensul că societatea de asigurări trebuia obligată la plata integrală a despăgubirilor civile în solidar cu acesta nu pot fi primite întrucât potrivit art. 10 din Ordonanţa nr. 9/2002 suma pe care o poate acorda asiguratorul de răspundere civilă auto pentru fiecare persoană vătămată în unul şi acelaşi accident de circulaţie este de maxim 200.000.000 lei.
În consecinţă, recursul inculpatului T.G. nefiind fondat, urmează a fi respins, ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 119/ A din 1 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6831/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6791/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs → |
|---|
