ICCJ. Decizia nr. 6791/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6791/2004
Dosar nr. 2273/2004
Şedinţa publică din 15 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 537 din 9 decembrie 2003, Tribunalul Prahova i-a condamnat pe inculpaţii:
- F.D.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzut de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- P.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată M.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 – art. 15 C. pen., art. 998 – art. 999 C. civ. şi art. 106 din OUG nr. 150/2002, inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile în sumă de 7.967.846 lei către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi în sumă de 4.369.704 lei către partea civilă C.A.S. a judeţului Prahova (pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti).
S-a luat act că partea vătămată S.A. Prahova nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 800.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 16 aprilie 2003, în timp ce se deplasa cu căruţa pe o uliţă a satului Stoeneşti, partea vătămată M.C. a lovit cu biciul câinele inculpatului P.I. şi a insultat-o pe soţia inculpatului F.D.I.
Aflând despre cele întâmplate şi fiind sub influenţa unei puternice tulburări provocate de atitudinea părţii vătămate, inculpaţii s-au deplasat după acesta la locuinţa martorei G.V.A. şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele, precum şi cu pietre.
În urma agresiunii exercitate asupra sa, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale, viaţa victimei fiind pusă în primejdie (certificat medico-legal nr. 771 din 7 mai 2003 al Serviciului medico-legal al judeţului Prahova).
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, acte medico-legale, declaraţiile martorilor G.V.A., G.L., G.C., N.C., S.E., M.V., D.N.C., F.L.M., M.G.C., G.E., procese-verbale de confruntare, declaraţiile inculpaţilor care au avut o atitudine oscilantă, în timpul cercetării judecătoreşti susţinând că partea vătămată a căzut din căruţă.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 157 din 31 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpaţilor, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 700.000 lei din care câte 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Inculpaţii au solicitat, în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepselor aplicate.
Instanţa de control judiciar a constatat că faptele săvârşite de inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, iar individualizarea pedepselor aplicate s-a făcut în mod just, în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii F.D.I. şi P.I., solicitând admiterea acestora, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Ploieşti.
S-a susţinut că inculpatului F.D.I. i s-a încălcat dreptul la apărare în calea de atac a apelului, neacordându-i-se termen pentru angajarea unui avocat ales.
Cât priveşte pe inculpatul P.I., s-a învederat că acesta nu a intervenit decât pentru a despărţi părţile implicate în conflict, împrejurare confirmată de însăşi partea vătămată, fiind necesară administrarea de probe pentru a stabili situaţia de fapt.
Temeiul juridic al recursurilor îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 10, 171, 21 C. proc. pen.
Examinând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu sunt fondate.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, dând încadrarea juridică legală şi temeinică faptelor săvârşite de aceştia.
Chiar dacă partea vătămată M.C. a revenit la declaraţiile iniţiale, susţinând că a fost agresată numai de inculpatul F.D.I., iar inculpatul P.I. a intervenit doar pentru aplanarea conflictului, iar apoi a afirmat că a căzut din căruţă, provocându-şi leziunile constatate de actul medico-legal, instanţa de judecată a reţinut în mod just că din ansamblul probelor administrate, declaraţiile părţii vătămate coroborate cu concluziile actelor medico-legale şi declaraţiile martorilor, rezultă participarea ambilor inculpaţi la lovirea victimei căreia i-au pus viaţa în primejdie prin leziunile traumatice cauzate.
Martorul N.C. a declarat în mod constant că ambii inculpaţi au aplicat lovituri părţii vătămate în timp ce se aflau în curtea martorei G.V.A. şi că l-a văzut pe inculpatul P.I. aruncând o piatră de formă lunguiaţă cu care ieşise din domiciliul sus-numitei.
Acelaşi martor a declarat că inculpatul F.D.I. i-a cerut să-şi schimbe declaraţia, împrejurare care lămureşte atitudinea nuanţată în relatarea faptelor pe care au adoptat-o atât partea vătămată, cât şi unii martori ai cauzei, în încercarea de a da curs rugăminţilor făptuitorilor de a-i absolvi de răspunderea penală.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu este necesară readministrarea probelor întrucât cele administrate fac dovada faptelor săvârşite şi a persoanelor participante, iar instanţa de judecată a respectat dispoziţiile legale privind modul de efectuare a cercetării judecătoreşti şi de interpretare a materialului probator.
Cât priveşte asigurarea dreptului la apărare al inculpatului F.D.I., Curtea constată că instanţa de apel a respectat prevederile art. 6, art. 171 şi următoarele C. proc. pen.
La primul termen de judecată al apelului din data de 2 februarie 2004, inculpaţii au lipsit, asistenţa juridică fiind asigurată prin prezenţa unui apărător din oficiu.
Judecarea cauzei a fost amânată la cererea inculpaţilor de a-şi angaja un avocat.
La termenul următor de la 23 februarie 2004, inculpaţii au lipsit din nou, învederându-se că inculpatul F.D.I. este internat în spital la reumatologie cu un diagnostic de nevralgie umerală stângă, urmând a fi externat în 15 zile.
Cauza s-a amânat la 10 martie 2004, termen la care au lipsit inculpaţii, de data aceasta P.I. fiind cel internat în spital cu diagnosticul „ulcer duodenal în criză".
La termenul de judecată din 31 martie 2004, inculpaţii au lipsit, făcându-se precizarea că F.D.I. se află în spital, la exact aceeaşi secţie şi medic ca şi inculpatul P.I., cu diagnosticul „sindrom ulceros".
Instanţa de apel a asigurat dreptul la apărare al inculpaţilor, luând măsuri de desemnare a unui apărător din oficiu care a fost prezent la termenele de judecată din 10 martie şi 31 martie 2004 şi care a pus concluzii de admitere a apelurilor acestora.
Deşi la termenul de judecată din data de 2 februarie 2004, inculpaţii îşi anunţaseră intenţia angajării unui apărător ales, ei nu şi-au materializat-o şi nici nu au mai formulat această cerere la un alt termen, prin urmare nu se poate imputa instanţei de apel încălcarea dreptului lor la apărare.
Cu privire la citarea inculpaţilor, Curtea constată că aceasta s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 175 şi următoarele C. proc. pen.
Inculpaţii au fost citaţi la adresele de domiciliu, procedura fiind de fiecare dată îndeplinită prin primirea citaţiilor fie de către destinatari, fie de soţiile acestora.
Astfel, inculpatul F.D.I. a semnat personal procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenele de judecată de la 23 februarie, 10 martie şi 31 martie 2004, iar citaţiile inculpatului P.I. au fost primite pentru termenul de judecată de la 2 februarie 2002 chiar de acesta, iar apoi de rudele acestuia, soţia fiind cea care a semnat dovezile de îndeplinire a procedurii de citare la termenele de la 10 martie şi 31 martie 2004.
Instanţa de apel a apreciat în mod just că nu se mai impune amânarea cauzei pentru citarea inculpaţilor, fiind evident că aceştia tergiversează soluţionarea ei.
Inculpaţii s-au internat pe rând în spital, la acelaşi medic, suferind de aceeaşi maladie, exact cu o zi înaintea fiecărui termen de judecată.
Ei au dat dovadă de rea credinţă, exercitându-şi în mod abuziv drepturile procesuale, invocând diferite motive de amânare a judecăţii cauzei, dar neluând măsuri de angajare a unui avocat ales şi recurgând la internarea în spital ca soluţie de tergiversare a rezolvării procesului penal.
Inculpaţii au încălcat dispoziţiile art. 723 C. proc. civ., cu referire la art. 721 C. proc. civ., care cer ca principiu general, aplicabil şi în materia dreptului procesual penal, ca exercitarea drepturilor procesuale să se facă cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Pentru aceste considerente şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Recurenţii vor fi obligaţi să plătească statului cheltuieli judiciare.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.D. şi P.I. împotriva deciziei penale nr. 157 din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurenţi să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6832/2004. Penal. Art.184 alin.2; 4 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 6790/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
