ICCJ. Decizia nr. 704/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 704/2004
Dosar nr. 5835/2003
Şedinţa publică din 5 februarie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1551 din 5 iulie 1999, Judecătoria Oradea a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pe inculpatul A.M.G., pentru infracţiunea de contrabandă şi asociere, pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 72 lit. a) şi c) din Legea nr. 30/1978, şi, respectiv, art. 323 alin. (1) C. pen.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se reţinuse că inculpatul a organizat şi condus un grup de cinci persoane, care au reuşit să sustragă de la vămuire, la 14 octombrie 1994, cantitatea de 10.800 sticle votcă şi 15.600 kg cafea, cauzând astfel statului un prejudiciu de 88.815.215 lei.
Tribunalul Bihor prin Decizia penală nr. 284/ A din 21 aprilie 2000, a respins apelul declarat de procuror şi a admis apelul declarat de alţi inculpaţi (condamnaţi în aceeaşi cauză).
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 735/ R din 27 noiembrie 2001, admiţând recursul declarat de procuror l-a condamnat pe inculpatul A.M.G. la 3 ani închisoare numai pentru infracţiunea prevăzută de art. 72 lit. a) şi c) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 13, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 81 C. pen., instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, menţinând celelalte dispoziţii.
Împotriva menţionatei decizii, procurorul general a declarat recurs în anulare, numai cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând înlăturarea aplicării art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 1001 din 27 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, admiţând recursul în anulare, a casat Decizia atacată pentru motivul invocat, urmând ca inculpatul A.M.G. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie.
Împotriva acestei ultime decizii condamnatul a formulat prezenta contestaţie în anulare, prin care a cerut casarea ei în temeiul art. 386 lit. d) C. proc. pen., susţinând că motivele de tardivitate invocate de apărător cu ocazia judecării recursului în anulare nu au fost analizate de instanţa supremă.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) şi i), cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Dat fiind caracterul ei de cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare trebuie folosită numai în cazuri cu totul deosebite, aceasta contribuind la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Referitor la motivul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., invocat de condamnat, se impune precizarea că în practică se poate ajunge la acest caz de contestaţie în anulare numai atunci când au fost încălcate dispoziţiile legale privind autoritatea de lucru judecat.
Reglementarea cazului respectiv de contestaţie a condus la instituirea unui remediu procesual prin care partea interesată obţine restabilirea legalităţii încălcate prin nesocotirea principiului „non bis in idem".
Pentru a se reţine acest caz de contestaţie în anulare, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii şi anume: existenţa unei hotărâri penale definitive şi identitate de obiect şi persoană.
Cum din actele dosarului nu rezultă existenţa a două hotărâri definitive pronunţate pentru aceiaşi faptă, aşa cum cer prevederile art. 386 lit. d) C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de condamnatul A.M.G., urmează a fi respinsă ca nefondată cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Susţinerile condamnatului cu privire la excepţia de tardivitate, invocată de apărătorul său cu ocazia judecării recursului în anulare, nu se confirmă, din cuprinsul deciziei atacate rezultând că prin admiterea recursului în anulare, instanţa supremă s-a pronunţat implicit asupra excepţiei respective, apreciind că această cale extraordinară de atac a fost exercitată în termenul prevăzut de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A.M.G. împotriva deciziei penale nr. 1001 din 27 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Obligă condamnatul contestator la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 696/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | ICCJ. Decizia nr. 707/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs → |
|---|
