ICCJ. Decizia nr. 696/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 696/2004
Dosar nr. 4909/2003
Şedinţa publică din 5 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 196 din 10 aprilie 2003, pronunţată în dosarul nr. 2411/2003, Tribunalul Galaţi a dispus condamnarea inculpatului o.l. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei.
A fost menţinută starea de arest şi a fost dedusă durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 septembrie 2002, la zi.
A fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile:
- 20.000.000 lei către partea civilă T.A.C.;
- 3.859.653 lei către partea civilă Spitalul Judeţean Galaţi cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de judecată a reţinut că în ziua de 11 septembrie 2002, pe fondul unei tulburări determinate de comportamentul agresiv al părţii vătămate T.A.C., inculpatul O.L. a aplicat acestuia o lovitură cu o sabie în zona capului, lovitură ce nu a atins zona vizată datorită faptului că partea vătămată a parat-o prin ridicarea braţului stâng, în apărare.
Partea vătămată a suferit o plagă tăiată la antebraţul stâng cu secţiuni ale flexorului ulnar al carpului, ale tendoanelor flexoare degete III – IV – V şi ale nervului ulnar, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 548 din 30 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1424/2003, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, prin care a solicitat casarea hotărârii pronunţate, înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., redozarea pedepsei aplicate şi reaprecierea în aceste condiţii a laturii civile a cauzei.
Prin aceeaşi Decizia a fost respins şi apelul declarat de inculpat, care a criticat hotărârea pentru greşita individualizare a pedepsei.
Instanţa de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., atât timp cât probele administrate în cauză au dovedit că inculpatul nu a reacţionat într-un mod violent pentru a se răzbuna, ci dimpotrivă pentru că a fost jignit şi bătut de grupul în care se afla şi partea vătămată, deci provocat de atitudinea agresivă a victimei.
Nici critica formulată de inculpat prin care a vizat individualizarea pedepsei şi neaplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., nu a fost primită de instanţa de control judiciar.
S-a apreciat că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată şi se impune a fi menţinută pentru a se realiza scopul educativ-preventiv al sancţiunii penale aşa cum este prevăzută de art. 52 C. pen.
Instanţa de apel a argumentat, în sensul că existenţa uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., nu obligă instanţa să le considere circumstanţe atenuante, recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe uşurătoare fiind lăsată la aprecierea instanţei.
În speţă buna comportare, atitudinea sinceră şi regretul manifestat de inculpat nu justifică recunoaşterea de circumstanţe atenuante în favoarea sa, în raport de pericolul social concret al faptei comise.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, reiterând în esenţă, motivele din apel şi anume greşita reţinere în favoarea inculpatului a scuzei provocării, solicitând casarea hotărârilor pronunţate, înlăturarea circumstanţei atenuante şi reindividualizarea pedepsei în limitele prevăzute de textul încriminator.
Recursul nu este întemeiat.
Apărarea inculpatului, în sensul că a săvârşit fapta fiind provocat de către victimă se bazează pe probele administrate în cauză şi care atestă o atare situaţie de fapt.
Declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor coroborate cu cele ale inculpatului date atât în faza urmăririi penale, cât şi în instanţă susţin apărarea inculpatului, în sensul că pe fondul unui conflict ce a avut loc cu o zi înainte între el şi martorul T.D. fratele victimei, partea vătămată T.A. a declanşat agresiunea, cerându-i socoteală în legătură cu incidentul anterior.
De altfel, chiar partea vătămată a declarat instanţei că l-a lovit pe inculpat, acelaşi aspect învederându-l şi martorii care au făcut parte din grupul părţii vătămate, care au configurat faptul că inculpatul a reacţionat după ce a fost lovit de victimă.
Martorii C.S., P.D., B.D. şi chiar T.D. (fratele victimei) care au fost de faţă la producerea evenimentului, au relatat constant că partea vătămată a fost cea care l-a lovit iniţial pe inculpat, iar reacţia violentă a acestuia din urmă a survenit în aceste condiţii la scurt timp.
Aşa fiind, cât timp probele administrate în cauză au demonstrat că infracţiunea a fost comisă de inculpat ca o ripostă la actele de provocare ale părţii vătămate, reţinerea de către instanţe în favoarea inculpatului a scuzei provocării, circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., este corectă astfel că recursul declarat de parchet apare ca nefondat.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea constată că a fost just individualizată, avându-se în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în aşa fel încât scopul educativ şi preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., să fie satisfăcut.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei nr. 548 din 30 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi privind pe inculpatul O.L., ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la16 septembrie 2002, la zi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 685/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 704/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie... → |
|---|
