ICCJ. Decizia nr. 707/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs

Decizii penale ICCJ 2004

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 707/2004

Dosar nr. 2416/2003

Şedinţa publică din 5 februarie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bacău, prin sentinţa penală nr. 6 din 13 ianuarie 2003, a dispus condamnarea inculpatului S.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I, alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.L., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), parte vătămată R.P., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv începând cu data de 19 iulie 2002, la zi.

S-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

A mai fost condamnat inculpatul R.L.M., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1), 3 teza I, alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, parte vătămată R.L., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), faptă din perioada 1997 - 1998, parte vătămată C.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv începând cu data de 19 iulie 2002 până la 23 iulie 2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor S.F. şi R.L.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 193 C. pen. şi art. 205 C. pen., prin retragerea plângerii prealabile a părţii vătămate R.P.

În baza art. 329 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.F. a sumei de 7.500 Euro reprezentând contravaloarea de 15.000 mărci germane.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., s-a luat act că părţile vătămate R.P., R.L., R.I., R.L. şi C.A. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

S-a reţinut în fapt că la începutul lunii ianuarie 2002 la locuinţa părţii vătămate R.P. a venit R.L.M. cu care se cunoştea (pentru că au fost vecini) şi ştia că are o situaţie materială precară, propunându-i să-şi lase fetele la muncă în Italia. I-a spus că ştie un patron care are fermă de animale în Italia şi i l-a recomandat pe inculpatul S.F. zis B.

A doua zi, inculpatul R.L.M. a revenit cu inculpatul S.F. la locuinţa părţii vătămate, aceasta a discutat cu inculpatul S.F., care i-a dat asigurări că mama sa are fermă de animale în Italia şi că le va asigura fetelor un salariu de 1.000 dolari S.U.A. pe lună.

Pentru a-i crea convingerea asupra seriozităţii ofertei sale, inculpatul S.F. i-a spus părţii vătămate că îi poate lăsa în acel moment (al discuţiei), 1000-2000 dolari S.U.A. ca o garanţie a cinstei sale.

R.P. nu a luat nici o sumă de bani de la inculpatul S.F. însă i-a spus că paşapoartele fetelor sale sunt amanetate pentru o datorie de 1.700.000 lei. Inculpatul S.F. i-a dat această sumă inculpatului R.L.M. şi împreună cu R.P. în schimbul banilor, au luat paşapoartele de la C.Z. Inculpatul S.F. s-a uitat la paşapoarte şi s-a convins că nu au interdicţie de a ieşi din ţară şi le-a reţinut asupra sa.

A doua zi dimineaţă, pe 11 ianuarie 2002, inculpatul S.F. a luat de acasă cele trei surori, R.L., R.I. şi R.P. şi au plecat spre Italia cu maşina condusă de G.M., promiţându-i lui R.P. că le va înlesni fetelor posibilitatea de a telefona în momentul în care vor ajunge în Italia. În Vama Nădlac, inculpatul S.F. le-a dat paşapoartele şi câte 500 dolari S.U.A. pentru a trece graniţa ţării în condiţiile legale, după care le-a reluat paşapoartele.

În Veneţia au ajuns pe 13 ianuarie 2002, în jurul orelor 16,00-17,00, au coborât din maşina lui G.M. care şi-a continuat călătoria şi au fost introduse de către inculpatul S.F. într-o altă maşină marca BMV, condusă de un italian, cu care acesta se conversa în limba italiană (părţile vătămate neştiind ce vorbeau) şi în care se mai aflau alţi bărbaţi. Au continuat călătoria timp de cca. 5-6 ore.

A oprit maşina în faţa unei vile şi acolo inculpatul S.F. le-a spus că vor practica prostituţia la stradă, că nu vor lucra la fermă dar că vor câştiga bani mai mulţi.

Cele trei părţi vătămate realizând că au fost înşelate s-au certat cu inculpatul S.F., care văzându-le reacţia le-a ameninţat, le-a spus că le va despărţi, iar părţii vătămate L.R., fiind cea mai mare, i-a spus că pentru a nu fugi de la stradă o va lăsa la acea vilă unde va practica prostituţia.

Din acel moment, partea vătămată L.R. a fost introdusă în vilă (inculpatul S.F. a plecat cu maşina cu celelalte două surori) şi încuiată într-o cameră. A doua zi, partea vătămată a înţeles de la proprietarul casei că urma să-i aducă doi clienţi cu care să întreţină raporturi sexuale. Pentru că ea a reacţionat la propunerea acestuia, a doua zi inculpatul S.F. a venit în camera sa, i-a dat două palme şi a ameninţat-o cu moartea dacă nu va accepta să se prostitueze.

În aceste condiţii, fără posibilităţi materiale de a se întoarce în ţară, sechestrată, paşaportul fiindu-i la inculpat, partea vătămată a fost constrânsă să se prostitueze.

Timp de 90 de zile cât a fost sechestrată în acea cameră, partea vătămată a fost forţată să întreţină raporturi sexuale cu cca. 130 clienţi, iar tariful pe care îl încasa proprietarul casei era de 50-100 Euro. Era încuiată în aceeaşi cameră în care i se aducea mâncarea şi la toaletă era supravegheată de o femeie.

Partea vătămată a mai declarat că în tot acest interval de timp, o singură dată a reuşit să o sune pe mama sa de pe telefonul mobil al unui client, comunicându-i că au fost vândute şi nu pot să se întoarcă acasă.

În aceeaşi manieră a procedat inculpatul S.F. şi cu celelalte două fete. Astfel a lăsat-o pe partea vătămată R.I. la o altă vilă, predând-o unui cetăţean italian şi primind o sumă de dolari în schimbul acesteia.

Partea vătămată a fost introdusă într-o cameră şi încuiată, fiind obligată să se prostitueze cu aproximativ 120-140 clienţi până, în jurul datei de 5 aprilie 2002, când a fost dusă de către italian la vila în care se afla sora sa L.R., apoi împreună cu aceasta au fost trimise în ţară.

La momentul la care a fost dusă de inculpatul S.F. la vila italianului respectiv, inculpatul i-a spus părţii vătămate că a fost vândută şi că urma să se prostitueze, la rândul său cetăţeanul italian ameninţând-o şi el cu bătaia pe partea vătămată.

Cea de-a treia parte vătămată R.L., minoră în vârstă de 17 ani a fost lăsată şi ea la o altă vilă de către inculpatul S.F. fiind de asemenea încuiată într-o cameră şi obligată să întreţină raporturi sexuale cu peste 100 de clienţi.

Ca şi celelalte părţi vătămate minora nu a primit bani, iar în final, la sfârşitul lunii mai a reuşit să fugă cu ajutorul unui client italian, dar neavând bani s-a adăpostit în diferite locuri publice.

Ulterior a fost prinsă de inculpatul S.F. care a obligat-o să se prostitueze şi care a ameninţat-o cu moartea, spunându-i că este şi urmărită pentru a nu putea fugi.

În aceste condiţii partea vătămată era dusă în stradă noaptea şi era luată dimineaţa, iar de la clienţii pe care îi avea a primit fără ştiinţa inculpatului sume mici de bani, pe care dealtfel i-a şi cheltuit pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă la care a fost supusă.

S-a mai reţinut că potrivit înţelegerii pe care au avut-o în ţară, când au ajuns în Veneţia inculpatul S.F. i-a dat telefonul mobil părţii vătămate L.R., iar aceasta a sunat-o pe mama sa spunându-i că au ajuns cu bine în Italia.

La câteva ore după aceasta, R.P. mama părţilor vătămate a primit un telefon de la inculpatul S.F. care i-a reproşat că fetele au fugit şi a ameninţat că dacă le va prinde le va tăia capul.

După aproximativ 1/2 oră, pe timp de noapte au intrat în curte şi apoi în locuinţa sa inculpaţii R.L.M. şi C.M. care au ameninţat-o cu moartea şi au jignit-o motivat de faptul că fiicele R.P. au fugit de la inculpatul S.F. căruia îi şi datorau 2000 dolari S.U.A.

Ulterior, după câteva zile, tot pe timp de noapte inculpaţii S.F. şi R.L.M. au pătruns din nou în locuinţa părţii vătămate R.P., pe care au ameninţat-o din nou cu moartea, cu incendierea casei şi i-au cerut 2000 de dolari, reproşându-i că fiicele sale au fugit.

Aceleaşi ameninţări au fost adresate de cei doi inculpaţi şi în seara când părţile vătămate L.R. şi R.I. au revenit la locuinţa familiei, unde au reuşit să se ascundă.

Inculpaţii au reproşat din nou mamei celor două părţi vătămate faptul că acestea din urmă au fugit, cerându-i suma de 2000 dolari S.U.A. despre care susţineau că le-o datorează pentru drumul în Italia şi alte cheltuieli ocazionate de deplasarea fiicelor ei.

S-a mai reţinut în fapt că în vara anului 1997, partea vătămată C.A. a fost contactată de numiţii S.V. şi S.V. care i-au promis un loc de muncă în Italia.

Ca urmare partea vătămată C.A. împreună cu V.M. şi G.A. au fost transportate de S.V. până în gara Bacău de unde au fost preluate de S.V., care după ce le-a luat paşapoartele primelor două, s-a deplasat împreună cu acestea cu trenul până la Arad, iar apoi cu un autocar au trecut în Iugoslavia unde au coborât într-o parcare cu tiruri.

Părţile vătămate au fost urcate de S.V. pe platforma unui tir încărcat cu mobilă, iar după ce tirul a ajuns la marginea unei păduri S.V. a venit la ele, le-a coborât din tir şi apoi s-au deplasat împreună cu trenul până la Roma şi apoi în oraşul Macanse.

Cele două au fost duse la o vilă unde au fost aşteptate de inculpatul S.F. care le-a oprit paşapoartele şi împreună cu care se mai afla o altă tânără din Buhuşi, pe nume I.

După o săptămână de aşteptare pentru a găsi de lucru, inculpatul S.F. le-a comunicat că puteau câştiga bani din practicarea prostituţiei şi deşi cele două nu au acceptat au fost forţate de inculpatul S.F. şi de S.V. care le duceau noaptea pe stradă, le trimiteau clienţi pentru a întreţine relaţii sexuale, timp în care ei patrulau cu maşina în apropiere, iar după expirarea timpului convenit cu clientul veneau şi încasau banii.

În acest mod, ameninţate şi lovite de inculpatul S.F. şi de S.V. părţile vătămate întreţineau relaţii sexuale cu câte 10-15 clienţi pe noapte, fiecare dintre aceştia plătind câte 50 de mărci.

Partea vătămată C.A. a reuşit să fugă cu ajutorul unui client, celelalte două rămânând în continuare la dispoziţia celor doi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpaţii S.F. şi R.L.M.

În apelul parchetului s-a criticat individualizarea pedepselor aplicate, considerate neîndestulătoare solicitându-se majorarea acestora şi omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la menţinerea stării de arest a inculpatului R.L.M.

În apelurile inculpaţilor s-a susţinut, în principal că hotărârea este lovită de nulitate absolută, deoarece cauza trebuia soluţionată în şedinţă secretă şi nu publică, iar în subsidiar s-a solicitat achitarea întrucât în cauză nu există probe de vinovăţie.

A mai fost criticată sentinţa de condamnare şi pentru faptul că s-a întemeiat pe probe administrate în cursul unei urmăriri penale greşit efectuată de către organele de poliţie, când în speţă era obligatoriu că urmărirea să fie efectuată de procuror, astfel încât actele de urmărire respective sunt considerate nule.

Curtea de Apel Bacău a admis apelul parchetului, a casat hotărârea atacată numai sub aspectul pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în dauna părţilor vătămate L.R. şi R.I. şi la omisiunea pronunţării asupra arestului preventiv.

După repunerea în individualitate a pedepselor pentru fiecare inculpat a majorat cele două pedepse de câte 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la câte 5 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 comise în dauna părţilor vătămate L.R. şi R.I.

După recontopire s-a stabilit că inculpaţii să execute pedepsele cele mai grele respectiv câte 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Prin aceeaşi decizie s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului R.L.M. luată prin mandatul nr. 109/291/P/2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Apelurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate.

S-a motivat că deşi potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001 urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute în această lege se efectuează de către procuror, în speţă activitatea de urmărire penală, deosebit de laborioasă a fost efectuată în parte, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi de organul de cercetare penală, însă potrivit art. 213 şi art. 268 C. proc. pen., prin ordonanţa din 19 iulie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au fost confirmate de către procuror toate aceste acte efectuate de organele de cercetare penală în condiţiile arătate nu se poate vorbi de nulitatea urmăririi penale.

În legătură cu critica referitoare la publicitatea şedinţei de judecată instanţa de apel reţine că prin art. 24¹ din Legea nr. 678/2001 se prevede ca şedinţele de judecată în cauzele privind traficul de persoane prevăzută de art. 13 şi de pornografie infantilă prevăzută de art. 18, nu sunt publice, astfel că, în raport de această dispoziţie derogatorie nu operează sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În ce priveşte fondul cauzei, instanţa de control judiciar a considerat că prima instanţă a administrat un probatoriu amplu, pe baza căruia a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, înlăturând justificat apărările inculpatului S.F. care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Cu privire la criticile formulate de parchet, instanţa de apel le-a apreciat ca întemeiate, constatând că prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la starea de arest a inculpatului R.L.M. şi că s-a orientat spre pedepse prea blânde pe care le-a aplicat celor doi inculpaţi, care nu asigură atingerea scopului prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.

Ca urmare, desfiinţând parţial, hotărârea primei instanţe, s-au majorat pedepsele aplicate inculpaţilor şi s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului R.L.M.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea, deoarece probele administrate nu dovedesc vinovăţia lor.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Verificând hotărârile pronunţate în cauză, respectiv actele şi lucrările de la dosar, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că instanţele au stabilit o situaţie de fapt corectă, întemeiată pe probele existente la dosar, din coroborarea cărora rezultă că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.

Deşi inculpatul S.F. a negat săvârşirea faptelor, susţinerile sale au fost infirmate de coinculpatul R.L.M., de martorii V.M., B.M., N.I.V., R.M. şi G.A., de părţile vătămate, ale căror declaraţii, date în faza de urmărire penală se coroborează şi cu înregistrările convorbirilor telefonice.

În declaraţiile date în faza urmăririi penale atât inculpatul R.L.M., cât şi părţile vătămate au relatat cu lux de amănunte împrejurările în care s-au desfăşurat faptele, pentru ca în faza de judecată aceştia să revină nejustificat asupra primelor declaraţii, fără a putea motiva în mod credibil această atitudine.

Întrebat fiind de instanţă cu privire la motivele revenirii asupra declaraţiilor iniţiale, inculpatul R.L.M. s-a arătat nemulţumit de faptul că a fost trimis în judecată susţinând că primele declaraţii pe care le-a dat şi în care a relatat întreaga activitate infracţională a coinculpatului S.F. le-a făcut, încredinţat fiind de organele de poliţie că nu va fi şi el incriminat, urmând să aibă doar calitatea de martor.

Afirmaţiile inculpatului nu sunt însă susţinute de probe care să dovedească o astfel de situaţie.

Nici revenirile părţilor vătămate asupra declaraţiilor şi plângerilor iniţiale nu au un suport probator care să le justifice. Mai mult, audiate, fiind în instanţă ele au relatat că nu au fost forţate să declare în modul în care au făcut-o la urmărirea penală şi că nu-şi pot explica acele declaraţii.

Aşa fiind, Curtea apreciază că în mod corect instanţele au înlăturat ca nesincere aceste din urmă declaraţii şi au reţinut vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, astfel că cererile de achitare formulate de aceştia în recursurile lor nu pot fi primite.

În ce priveşte pedepsele aplicate se constată că acestea au fost corect individualizate cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se justifică o redozare a acestora.

Pentru aceste considerente Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.F. şi R.L.M. împotriva deciziei penale nr. 173 din 22 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bacău.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 19 iulie 2002 la 5 februarie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat S.F. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Obligă pe recurentul inculpat R.L.M. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2004.

← ICCJ. Decizia nr. 704/2004. Penal. Cont.anulare. Contestaţie...		ICCJ. Decizia nr. 708/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 707/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 707/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs