ICCJ. Decizia nr. 827/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 827/2004
Dosar nr. 5103/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Petroşani, prin sentinţa penală nr. 408 din 24 aprilie 2001, a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor:
- A.I. şi
- G.E. la câte un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.
S-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la 28 octombrie 1999 şi 12 ianuarie 2000, pe timp de noapte, cei doi inculpaţi au sustras din magazinul SC R. SRL Craiova, amenajat în incinta staţiei de benzină S. Petroşani, bunuri în valoare de 11.770.435 lei.
Tribunalul Hunedoara, prin Decizia penală nr. 1038 din 10 decembrie 2001, a admis apelurile exercitate de procuror şi inculpaţi, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a majorat pedepsele la câte 3 ani închisoare.
Totodată, în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepselor pe durata termenului de încercare de 5 ani.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală menţionată, a admis recursurile declarate de inculpaţi, a casat hotărârile anterioare şi, rejudecând cauza, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea acestora pentru infracţiunile deduse judecăţii.
În esenţă, soluţia de achitare dispusă a fost motivată de instanţă prin aceea că din ansamblul probelor administrate în cauză nu se poate reţine vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor de furt calificat.
Împotriva deciziei instanţa de recurs a declarat recurs în anulare Procurorul general, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1), partea I pct. 8 C. proc. pen., criticând-o pentru grava eroare de fapt comisă de instanţă prin achitarea inculpaţilor.
Se susţine în motivele de recurs în anulare că printr-o soluţie inadecvată, instanţa de recurs a înlăturat majoritatea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti reţinând pentru fundamentarea soluţiei de achitare numai declaraţiile inculpaţilor, pretinse neregularităţi ale urmăririi penale şi faptul că au fost pierdute casetele video conţinând înregistrarea săvârşirii faptelor.
Procurorul general apreciază că din examinarea materialului probator rezultă, cu certitudine, că inculpaţii sunt autorii faptelor de furt calificat ce au făcut obiectul cauzei, concluzie la care şi instanţa de recurs ar fi ajuns dacă ar fi evaluat corect probele administrate.
Recursul în anulare este întemeiat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, Curtea constată că în mod greşit instanţa de recurs a înlăturat declaraţiile martorilor audiaţi, cu motivarea că acestea ar fi persoane interesate în cauză.
Potrivit art. 92 alin. (2) C. proc. pen., este interzisă folosirea unor astfel de persoane în calitate de martori asistenţi, nu şi audierea lor în condiţiile art. 78, art. 85 şi următoarele C. pen.
Ca urmare, verificând declaraţiile acestor martori, persoane angajate ale părţii civile, rezultă că în mod constant, atât la urmărirea penală, cât şi în instanţă, aceştia au relatat fie că au perceput personal faptele inculpaţilor care au sustras în mod repetat bunuri, fie prin vizionarea casetelor video de supraveghere înregistrate de camerele de luat vederi din magazin.
Astfel martorul V.R. (administrator) a relatat că a vizionat casetele video şi i-a văzut pe cei doi inculpaţi operând în acelaşi mod, respectiv A.I. lua mărfuri din raft şi le plasa sub pardesiul inculpatei, după care rearanja produsele, iar la casă au fost plătite bunuri de valoare mică. Totodată, a mai susţinut că la 12 ianuarie 2000, în faţa sa, inculpatul a recunoscut sustragerea produselor şi că inculpata s-a dezbrăcat în biroul său, unde a lăsat bunurile sustrase;
Martorul F.I.C. arată că a vizionat caseta din 28 octombrie 1999, motiv pentru care, la 12 ianuarie 2000, a recunoscut-o imediat în magazin pe inculpată, astfel încât şi-a anunţat şeful să vină la magazin şi a continuat s-o urmărească pe monitor. Martorul precizează că inculpata a solicitat să fie lăsată singură în biroul administratorului pentru a preda bunurile sustrase, întrucât nu se putea dezbrăca de faţă cu ceilalţi şi, în faţa lui, cei doi inculpaţi au recunoscut sustragerea bunurilor. În plus, a văzut bunurile sustrase şi lăsate pe masă de inculpată în urma controlului;
Martorul S.S., la 12 ianuarie 2000, declară că l-a văzut pe inculpat luând produse din raft fără a le mai pune la loc, că inculpata a solicitat să fie lăsată singură în birou, întrucât nu existau persoane de sex feminin care să-i facă un control, că a văzut produsele sustrase lăsate în birou de aceasta şi, în prezenţa sa, cei doi inculpaţi au recunoscut că au mai sustras bunuri şi în 28 octombrie 1999;
Martorul V.V.C. precizează, de asemenea că, după ce a vizionat caseta video din 28 octombrie 1999, în data de 12 ianuarie 2000 aceleaşi persoane au venit în magazin şi în prezenţa sa inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor.
Aşa fiind, atâta timp cât credibilitatea acestor martori nu poate fi pusă la îndoială, nefiind probe care să le infirme susţinerile şi în condiţiile în care inculpaţii erau persoane complet necunoscute martorilor, neexistând un interes din partea acestora din urmă în a-i incrimina, instanţa de recurs nu trebuia să înlăture aceste probe, ignorându-le.
Pe de altă parte, aprecierea aceleiaşi instanţe de recurs, în sensul că procesul verbal de vizionare a casetelor video întocmit de organele de cercetare penală nu constituie o probă pertinentă, este, de asemenea, eronată ca şi susţinerea potrivit căreia casetele video nu au putut fi vizionate, fiind pierdute în cursul urmăririi penale.
Contrar acestor aprecieri, procesul-verbal respectiv consemnează în amănunt modalitatea concretă de săvârşire a faptelor de către cei doi inculpaţi, iar adresele nr. 1023/P/2000 din 1 septembrie 2000 şi respectiv 13 mai 2002 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani şi încheierea instanţei de fond din 20 februarie 2001 confirmă existenţa casetelor video.
De altfel, acestea au fost menţionate şi în registrul de corpuri delicte al Judecătoriei Petroşani, la poziţia nr. 8/2000 şi reportate la pag.1/2002 şi au însoţit dosarul cauzei inclusiv în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aşa cum rezultă din menţiunea existentă la dosar.
Faţă de aceste împrejurări instanţa de recurs trebuia să ţină seama de aceste probe, pe care să le evolueze corect, în scopul aflării adevărului, pentru a-şi putea forma convingerea respectând dispoziţiile art. 63 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.
Neprocedând astfel, instanţa de recurs a ajuns la o concluzie greşită, stabilind o situaţie de fapt nereală, susţinută exclusiv de declaraţiile inculpaţilor făcute în faza urmăririi penale, ajungându-se astfel la o soluţie nelegală de achitare a inculpaţilor.
Dacă ar fi apreciat corect fiecare probă administrată în cauză, instanţa de recurs şi-ar fi putut forma convingerea că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, concluzie la care de altfel în mod corect au ajuns şi primele instanţe care au dispus condamnarea acestora la pedepse a căror individualizare a fost făcută în raport de criticile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru aceste considerente Curtea apreciază că recursul în anularea promovat de procurorul general este fondat, astfel că îl va admite ca atare în temeiul art. 4141 C. proc. pen., va casa Decizia instanţei de recurs şi va menţine hotărârea de condamnare pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr. 106 din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpaţii A.I. şi G.E.
Casează Decizia atacată şi menţine Decizia penală nr. 1038 din 10 decembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 826/2004. Penal. Art.208, 209, 254 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 83/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
